Cu ultima suflare – Paul Kalanithi ***Recenzie

”Cartea lui Paul Kalanithi este o meditație de neuitat despre înfruntarea morții și un elogiu al vieții.”

„Cărțile au devenit confidenții mei de încredere, lentile fine și mate ce îmi șlefuiau viziunea asupra lumii.”

”Cu ultima suflare” nu este o carte. Cu ultima suflare este un semnal de alarmă, este o lecție. Este mărturia unui om care a fost în ambele tabere- a medicilor și a pacienților-, un om care a căutat întreaga sa existență sensul vieții și al morții. Paul Kalanithi este îngerul nostru păzitor. Al tuturor. Al nostru, al celor care punem mai multă bază în mâine decât în azi. Al celor care își fac planuri pentru următorii zece ani, dar uită să trăiască fără planuri, uită că mâine este compus din clipele pe care astăzi le risipim.

Am citit privind din două perspective. A lui și a mea. El a fost îndrăgostit de literatură, medic și mai apoi scriitor. Eu sunt mamă. Stau acasă cu fiicele mele și mă bucur de fiecare zi alături de ele. El s-a luptat pentru visurile sale. Eu am renunțat la ele. El a fost un medic neurochirurg de succes. Eu nu mi-am găsit calea.

Apoi, a primit un diagnostic care i-a întors viața pe dos și l-a forțat să își replănuiască viața. El a primit o dată aproximativă a morții, ca un termen de expirare. Ce ciudat, nu? Știm că vom muri, dar nu știm când. Cum te-ai simți când ai primi un termen, când ai ști că anul viitor viața ta va fi doar o amintire și un monument de piatră? Eu am timp să mă repoziționez, să reconsider modul acesta flușturatic în care arunc clipele pe geam.

„La treizeci şi şase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienţi în faza terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care şi-l imagina împreună cu soţia s-a evaporat.”

„Viitorul meu atent planificat și câștigat cu sudoare nu mai exista. Moartea, atât de familiară în munca mea, îmi făcea o vizită personală acum. Iată-ne aici, față în față, și totuși nu-i recunoșteam înfățișarea. Stăteam la o răscruce unde ar fi trebuit să fiu în stare să văd și să urmez pașii pacienților fără număr pe care îi tratasem în decursul anilor. Dar în loc de asta, nu vedeam decât un deșert pustiu, neprimitor, care strălucea orbitor, de parcă o furtună de nisip ștersese orice urmă familiară.”

Am terminat cartea plângând. Nu știu dacă plângeam pentru el sau pentru mine. Nu știu când și unde ni s-au amestecat trăirile. Mi-a zguduit sufletul într-un mod în care nu a mai reușit o carte să o facă de mult timp. În momentul în care am terminat cartea, primul meu gest a fost să scriu câte un mesaj fraților și mamei mele. Pierdem prea mult timp prinși în nămolul rutinei. Ne lăsăm prinși în mirajul vieții.

De ce un diagnostic crunt este factorul care ne determină să privim viața în alt mod? De ce de abia atunci ne este teamă? De ce numai atunci putem să înțelegem că viața nu este formată numai din mâine și anul viitor? De ce nu ne dăm seama mai devreme că singura certitudine pe care o avem în viață este clipa de față?

Poate sunt o ciudată, dar iubesc romanele triste. Le simt mai aproape de suflet, îmi însușesc lecțiile lor de viață și mă hrănesc cu frumosul și optimismul din rândurile lor. Cartea asta a ajuns în cele mai profunde locuri ale sufletului meu, a stârnit un cutremur, un val de empatie, de adorație și de recunoștință.

Paul nu a fost doar un doctor, doar un scriitor, doar un tată. Paul a fost omul care a căutat să trăiască frumos, omul care a primit cu demnitate diagnosticul. Cunoștea boala, știa ce îl așteaptă, dar a preferat să se concentreze pe ce rămânea în urma lui. Paul este modelul de urmat, este o lecție de viață ambulantă, este doctor de suflete și de inimi. Paul nu și-a lăsat fetele neiubite. A îndreptat toate gândurile noastre bune către ele.  Aș fi vrut să îi strâng mâna, astăzi pot doar să îi mulțumesc și să spun o rugăciune. Dumnezeu strânge o echipă minunată acolo sus. Poate a avut nevoie și de un neurochirurg.

Este o carte dură, dar plină de sevă și de viață. Nu o ocoliți! Să nu uitați să trăiți frumos! Vă las cuvintele lui Paul ca îndemn:

„Când ajungi într-unul dintre multele momente ale vieții în care trebuie să arăți cine ești, oferă un jurnal cu ceea ce ai fost, ai făcut și ai însemnat pentru lume.”

 
Mulțumesc mult echipei de la Editura Nemira pentru acest roman! Cartea poate fi achiziționată de aici.