Cu tine în depărtare …viața mea ar fi altfel. Așa sunau versurile unui cântec…în realitate nimeni nu avusese puterea să plece în depărtare și să fie fericit. Era oare prea târziu? Pierduseră oare toți șansa la normalitate și fericire?
Primele pagini nu am reușit să găsesc ideea cărții. Două personaje extrem de diferite, din alte țări, unite de respectul și dragostea pentru Vera Sigall.
Vera Sigall era o scriitoare celebră, dar viața ei rămânea un secret pentru mulți. Numai câțiva prieteni aveau acces în intimitatea sa și totuși existau anumite subiecte despre care Vera nu spunea nimic nimănui. Nu știau parcursul ei, drumul exilului pe care îl făcuse cu părinții săi în fuga lor din Polonia, iar ea se ascundea în spatele uitării. De fapt nu uitase, avea o grămadă de amintiri și de notițe de ale tatălui său care îi aminteau constant de vremurile grele pe care le traversaseră, dar le nega pe toate. O răniseră, o afectaseră și o sculptaseră împreună pe Vera de astăzi. Scriitoarea se folosea de personajele ei pentru a spune lumii ce nu putea spune în mod normal. Nimeni nu ar fi putut bănui legătura dintre viața ei și poveștile pe care le scria.
Acum avea 84 de ani. Era singură după ce fiul ei murise. Fără soț, fiu sau prieteni, Vera se izolase în intimitatea ei și nega orice apropiere cu alți oameni sau cu presa.
Daniel era vecinul ei. Se mutase în casa de lîngă ea cu Gracia, soția lui. Daniel era arhitect, dar nu construia nimic. Nici măcar arhitectul vieții sale nu era. Am avut impresia că stătea oarecum în umbra soției sale, importanta femeie de televiziune. Fiind mai mare ca el ca vârstă, uneori îmi lăsa senzația că ea era cea care preluase și frâiele vieții lui. Pentru că se distanțau treptat și nu mai comunicau, Daniel se apropie sufletește de Vera, dar și de Teresa, care ajunge amanta lui. Vera și Daniel petreceau mult timp împreună. Fie depănând amintiri, fie în atelierul ei de creație.
Emilia era o tânără introvertită. Momentul în care o surprinsese pe mama ei în brațele altui bărbat și oolovitură la cap în perioada imediat următoare o afectasera pe Emilia atât de mult încât nu suporta să fie atinsă. De parcă nu mai era stăpâna corpului său. La școala unde mergea îl cunoaște pe Jerome, un băiat la fel de special ca și ea. Traumele lor le sunt puncte de legătură și astfel vor deveni de nedespărțit. Simțindu-se vinovată pentru perioada neagră a lui Jerome, Emilia jură că îl va iubi și îi va rămâne alături…așa ca îi devine logodnică. El și poetul Infante o împing de la spate să plece în altă țară și să cerceteze opera Verei. Avea nevoie de mai multe informații pentru lucrarea ei de doctorat.
Vera are un accident domestic…cade pe scări și Daniel o găsește la timp. Aflată în coma indusă, Vera se stinge ușor-ușor. Daniel își pune viața pe locul doi și se concentrează asupra ei, singura lui prietenă și singura pesoană care îl înțelegea și îl sprijinea. Toate informațiile despre prietenia dintre ei doi le aflăm din confesiunile lui Daniel…care îi vorbește bătrânei de parcă l-ar asculta. Zi după zi, bărbatul simte că Vera nu ar fi căzut singura…era stăpână pe sine și el găsise ușa bucătăriei larg deschisă. Cine fusese acolo?
Daniel și Emilia vor pune cap la cap piesele puzzle-ului din care era constituită viața Verei. Lucruri noi și secrete bine păstrate ies la iveală. Daniel și Emilia se vor întâlni și vor produce schimbări mari în viața lor.
Cartea este plină de compasiune, de dragoste și ilustrează atât de frumos prietenia. Legătura care unește oameni indiferent de vârstă, ocupație sau naționalitate. Un trecut care trebuie lăsat în urmă și un viitor care aduce pace.
Cartea face parte din colecția BuzzBooks apărută la Editura Litera. O puteți achiziționa de aici. Mulțumesc mult pentru exemplarul oferit editurii Litera.
Romanul a fost distins cu premiul ALFAGUARA 2015.
Pe mine m-a atras coperta la acest roman. Pare o carte plină de gingășie, felicitări pentru recenzie! <3
Foarte frumoasa recenzia. Mi-a placut mult ideea de prietenie adevarata din carte, pentru ca e diferit de finalul cartilor de dragoste. Sper sa am sansa sa o citesc in viitorul apropiat, caci sunt convinsa ca mi-ar placea. Felicitari, Anca!❤