Cu cărțile pe față – reîntâlnirea mea cu Agatha Christie. Fetele de pe grup mi-au făcut „poftă” de romanele mult iubitei Agatha Christie. Dacă prima întâlnire (cea de acum mulți, mulți ani) a fost un fiasco total, am zis să mai încerc o dată. M-am pregătit serios pentru întâlnirea asta, m-am înarmat cu răbdare și cu muuuultă dorință de a descifra mistere alături de Hercule Poirot. Am câteva romane acasă, dar draga mea Cătălina mi-a recomandat să încep prima mea anchetă acompaniată de detectivul „cu materie cenușie”.
Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurându-se de același succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului. – sursa Wikipedia.
Cu cărțile pe față – întâlnirea cu Hercule Poirot
Prima dată când am citit Agatha Christie nu a fost alegerea mea. Doamna de limba și literatura română ne-o tot recomanda pe „marea doamnă a romanelor polițiste” și nu era oră să nu ne aducă aminte de romanele scrise de dumneaei. Jumătate plictisită, jumătate obligată, am început să citesc un roman polițist. Numai că, din păcate, nu am simțit deloc acea conexiune cu scrierile Agathei și am renunțat. Nu i-am spus nimic doamnei profesoare, mi-era teamă de o urecheală zdravănă.
Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului. Despre ea s-au spus și se vor mai spune multe. Auzisem cândva că, ea chiar ar fi omorât pentru a experimenta „pe viu” toate stadiile unei crime. Dar de ce ar fi făcut asta? A demonstrat cât de puternică poate fi imaginația ei. Și acum mă pot baza pe opinia mea, nu numai pe ceea ce am auzit sau citit pe alte bloguri.
Patru suspecți. O singură crimă.
Agatha Christie reușește să construiască scene pline de mister, cazuri destul de încâlcite și personaje care rămân în memoria cititorului. Dar am apreciat și reconstrucția lumii de mult apuse. Jocuri de bridge, serate, vizite anunțate, petreceri cu costume. Mi-ar fi plăcut să îmi pierd pașii în lumea aceea, dar nu la petrecerea domnului Shaitana. Nu, nu… am fost martora unor întâmplări de speriat!
Ce bucurie pe mine când am văzut răsturnările de situație de la finalul acestui roman. Bine, am înâeles că pentru fanii Agatha acestea nu mai reprezintă o noutate, dar eu nu m-am putut abține. A fost pentru una dintre puținele dăți în care nu mi-a părut rău că am fost dusă de nas. Crima ca formă de artă? Da, ea poate.
Domnul Shaitana, victima din acest caz, era renumit pentru petrecerile sale cu tematică. Avea bani, cunoștințe și mijloacele necesare pentru a afla secretele murdare din trecutul altora. Pentru că dorește să îl provoace pe Hercule Poirot, domnul Shaitana organizează o cină specială, cină la care promite să invite criminali nedescoperiți de alții.
Cina se termină cu o partidă de bridge, dar și cu o crimă. Domnul Shaitana fusese ucis și nimeni nu văzuse cine comisese fapta. Cercul suspecților este unul foarte restrâns, dar asta nu face și ancheta ușoară, din contră… Hercule Poirot și comisarul Battle au o misiune foarte grea, mai ales pentru că fuseseră avertizați în legătură cu trecutul invitaților. Și mai au și o scriitoare de romane polițiste pe capul lor…. Ea și supozițiile sale!
Mobilul crimei?
Era cunoscut faptul că domnul Shaitana nu era foarte apreciat, dar cine l-ar urâ așa tare încât să fie disperat să îl omoare? Domnișoara Anne Meredith pare speriată și de umbra sa, doctorul Roberts ar fi avut și alte metode mai sigure decât înjunghierea. Să fie maiorul Despard? Sau doamna Lorrimer? Un lucru e cert: răspunsurile se află și în trecutul acestor invitați și nimeni nu are timp de pierdut.
Deși cartea nu este foarte groasă și nici firul narativ nu este foarte complicat, autoarea îi oferă o anume densitate poveștii. Aproape că le respiri în ceafă detectivilor, tensiunea fiind una aproape reală.
Mi-a plăcut foarte mult acest roman și m-am bucurat că nu am simțit că am pierdut ceva dacă am ales să încep cu el. Nu știu ordinea apariției romanelor care îl au ca protagonist pe Hercule Poirot, dar știu sigur că acesta nu este primul.
Cu cărțile pe față (ediția aceasta) a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărat de aici. Coperta cartonată mi se pare că oferă o anumită prețiozitate poveștii.