Crimele lui Alice, cel de-al doilea volum al dilogiei The Oxford Murders, nu făcea neapărat parte din planul meu de lectură. Deși țin minte că am fost fermecată și extrem de atrasă de coperta enigmatică, dar și de trimiterile către Alice în țara minunilor și creatorul său, ceva m-a împiedicat mereu să o aleg și să-i aflu povestea.
Nu știam că mai are un volum precedent și mă temeam că acest lucru mi-ar afecta lectura. Nu s-a întâmplat asta. Cadrul a fost prietenos și ușor de descoperit, personajele care apăruseră deja și-n cealaltă poveste și-au adus și aici contribuția, fără să amintească de alte detalii sau legături. Îl regăsim pe profesorul Sutton, îndrumătorul și mentorul studentului argentinian care frecventează o prestigioasă universitate engleză.
Crimele lui Alice – enigme, crime și ecuații matematice
„Pentru cine nu știe încotro călătorește, niciun vânt nu se dovedește a fi bun.”
Pregătisem și postasem fotografia pe rețelele sociale, citisem (așa cum nu mi se întâmplă foarte des) descrierea și eram gata să mă avânt printr-un fel de tunel al Iepurelui Alb, să nu mai ies din vizuina mea până ce nu aflam soluția tuturor ciudățeniilor și a tuturor crimelor. Primele pagini au fost cele care aproape m-au făcut să las cartea pe noptieră și să-i aștept timpul potrivit. Limbajul scorțos (demn de lumea prin care ne învârteam, dar prea protocolar pentru mine), detaliile fixe (exact ca în ecuațiile matematice perfecte), termenii desprinși din dicționarele academice, toate păreau să țeasă un complot împotriva mea. Simțeam deja că vraja se risipește și că aceste personaje vor fi rapid eliminate de pe lista mea de personaje prietene.
Însă, pe parcurs ce lumea din jurul meu a început să prindă contur, pe măsură ce personajele și-au intrat în rol și au apărut în scenă, lucrurile au început să devină mai interesante, întrebările prindeau deja aripi și eu eram foarte curioasă să aflu cât la sută este adevăr și cât loc rămâne pentru speculații.
Frăția Lewis Carroll – piedici, crime și secrete
Nu îmi place să caut detalii despre viața autorilor pe care-i citesc. Dacă s-ar putea, mi-ar plăcea să îi văd ca și cum ar fi prima oară ori de câte ori le descopăr o lucrare nouă. Știu că nu-i corect și nu-i nici indicat, dar nu pot trage mereu linii ferme de departajare între viața personală și cea profesională. Mă încarc emoțional cu toate informațiile găsite, caut cheile lor personale pentru a descifra misterele pe care le construiesc prin cărți și nu mai sunt atentă la drumul real al poveștii.
Pe Lewis Carroll îl „cunoșteam” deja. Alice în țara minunilor mi-a fermecat copilăria, chiar dacă la prima lectură nu i-am înțeles toate dedesubturile. Știam că autorul a dedicat această operă fetițelor din familia Liddell, dar nu știam mai nimic despre cine a fost cu adevărat Charles Lutwidge Dodgson, cel pe care noi îl cunoaștem drept Lewis Carroll.
Guillermo Martinez împletește detaliile reale din viața celebrului autori cu pasiunile acestuia, dar și cu speculațiile la adresa conduitei sale. Spirit liber, inovator și geniu neînțeles al epocii sale, Lewis Carroll a fost prins în chingile dure ale etichetei. Un protocol îngrădit de minți obtuze, care vedeau lucruri acolo unde nu erau. Cine i-ar fi putut aprecia spiritul vizionar, pasiunea pentru fotografie și dorința de a imortaliza inocența? E drept, granițele între lumini și umbre, între păcat și apreciere sunt extrem, extrem de fine și pot ajunge foarte ușor să fie confundate.
Crimele lui Alice – găuri de iepure și cotloane întunecate
„Crima perfectă nu este aceea care rămâne nesoluționată, ci aceea a cărei soluție indică un alt vinovat decât cel real.”
Vă rog să rețineți această frază. În jurul ei pare să fie construită întreaga poveste și veți simți de câteva ori că pierdeți controlul. Așa cum v-am spus mai sus, primele pagini sunt poate mai greu parcurs (am avut impresia chiar că aș citi volum de nonficțiune). Însă, aproape fără să îți dai seama, lucrurile încep să se complice și să se ramifice în mai multe direcții.
Ecuația noastră cu o singură necunoscută devine o problemă dificilă de matematică și rezultatul poate fi unul neașteptat. Scurtăturile, simplificările, termenii aruncați la derută, necunoscutul și fotografiile pe care membrii frăției le primesc. Toate erau părțile unui mister pe care abia așteptam să îl descifrez. Mă gândeam la formula perfectă, la termenii pe care-i ignorasem și pe care-i crezusem lipsiți de importanță. Adevărul a venit peste mine în cascadă, răsturnând castelul meu din cărți de joc ridicat până atunci.
Nu m-am gândit că lucrurile se vor complica în așa manieră și mi s-a părut extrem de interesantă paralela dintre cartea lui Lewis Carroll și crimele săvârșite de un dirijor sadic. Care era însă mobilul crimei: voia cineva să-l discrediteze pentru totdeauna pe Lewis Carroll sau voia să împiedice Frăția să publice jurnalele acestuia?
Crimele lui Alice
Crimele lui Alice s-a dovedit a fi o combinație reușită între anchetă, mister, matematică și fotografie, o combinație pe care aș mai încerca-o și altă dată.
Crimele lui Alice a apărut la Editura Rao și poate fi cumpărată de aici.
Nr. Pagini: 280
Traducere: Iuliana Potcoavă (prin Lingua Conexion)
