Copilul din Toscana mi-a ținut companie zilele trecute și m-am bucurat tare mult de orele petrecute alături de ea. Mi-a fost ca o pătură pufoasă, aruncată pe umeri într-o seară răcoroasă. Să nu plecați la drum cu ea dacă sunteți în căutarea unui roman cu o temă solicitantă, profundă și complicată. Și nici să nu vă așteptați să aveți un fundal brodat din evenimente marcante și reale. Nu vă va oferi multe detalii istorice și nici nu vă va oferi o imagine de ansamblu asupra Italiei aflată în război. Dar vă va oferi niște personaje calde, prietenoase și ușor de plăcut.
„Romanul are o acțiune bine construită, iar de personaje te apropii imediat, recunoscându-le calitățile și greșelile, astfel încât cititorul se simte ca și cum ar sta împreună cu ele la masă și ar bea un pahar de vin santo.“ Historical Novel Society
Nu intenționasem nici eu să o citesc, dar am fost prin bibliotecă în căutare de cărți cu coperți tomnatice. Nu știu dacă am făcut bine, dar așa mai descopăr cărți de care am și uitat, citesc descrieri interesante și îmi măresc lista cu romane de citit. Da, mi-am notat să nu mai fac asta, nu de alta, dar îmi fac singură sânge rău. Să nu credeți că nu o să mai cumpăr cărți. Nu, asta iese din calcul.
Copilul din Toscana – când trecutul își cere tributul
Rhys Bowen a reușit să ofere publicului cititor o poveste caldă, animată de descrieri pline de farmec ale stilului de viață italian, dar și de evenimente care permit semnelor de întrebare să se nască și curiozității să înflorească. Cum să nu vrei să afli de ce Hugo s-a lăsat de pictat și a ajuns să se căsătorească departe de bella Italia? Cum să nu vrei să dezlegi misterul din jurul copilului din Toscana? Și cum să nu vrei să afli cine l-a omorât pe omul care i-ar fi putut oferi informații Joannei?
„Pe lângă că acțiunea poveștii are un ritm antrenant, intensitate și farmec, Bowen aduce la viață un peisaj în care cititorul simte aromele bucătăriei italiene, vede minunatele crânguri de măslini și aude glasurile italienilor vorbind.“ Crimespree
Simt că am luat-o înainte rău de tot și am uitat să vă fac un pic cunoscută această poveste. Așa cum mă știți deja (sau cred eu că mă știți), romanele care au povești inspirate din Primul și Al Doilea Război Mondial sunt slăbiciunile mele. Deși atinge un pic acest subiect, autoarea nu îl aprofundează și poate că a fost mai corect așa. A făcut din povestea asta una intimă, personală și concentrată în jurul personajelor, nu al lumii exterioare.
O călătorie spre trecut
Dacă pentru aspectul mai sus menționat am „iertat-o” pe autoare, pentru finalul grăbit și plin de coincidențe, nu mai pot fi la fel de îngăduitoare. Cum s-au potrivit toate personajele în același loc, în același timp… Ce să mai, o nebunie amețitor de enervantă. Pentru mine, să ne fie clar. V-am spus că eu cred în coincidențe, în noroc, în șanse. Am simțit și eu de multe ori că parcă mi-a surâs Dumnezeu direct, dar ce-i prea mult e prea mult.
Mi-au plăcut tușele de roman polițist și nu m-aș fi mirat să dau și peste o anchetă, ceva. Dar m-a întristat faptul că pe partea emoțională/afectivă nu ne-am prea putut bucura de o întreagă paletă de sentimente. Și știți cât de importantă este emoția care traversează bariera dintre noi și paginile cărții. Da, m-au bucurat întâlnirile dintre Hugo și Sofia, bunătatea și empatia, grija și prietenia născută între ei. Dar parcă a lipsit ceva. Parcă așteptam altceva.
Joanna – cât de mult îi cunoaștem pe oamenii de lângă noi?
Joanna se chinuia să își găsească propriul drum în viață. Nu era ușor să te afirmi într-o lume a bărbaților, mai ales să intri în barou și să devii avocat pledant. Dar ea voia asta, voia să dovedească tuturor că nu este doar fiica unui Sir rămas fără avere. Nu avea nevoie de numele ei și de un cont gras pentru a reuși.
Numai că, vestea morții tatălui său îi dă Joannei lumea peste cap. Și nu doar atât… În încercarea ei de a face ordine în lucrurile tatălui, Joanna descoperă o scrisoare care trebuia să ajungă în Italia, dar și vestea că mai are un frate în America și un posibil frate în Italia. Atât de puțin îl cunoscuse pe tatăl ei? Ce alte lucruri îi mai ascunsese bărbatul?
„Punctele de vedere alternative ale narațiunii fac povestea mai interesantă, iar peisajul bucolic este deosebit de primitor.“ Booklist
Joanna nu știa de unde să înceapă, dar Italia părea să fie un punct de plecare foarte bun. Acolo era femeia pe care tatăl ei o iubise. Să fie ea cea care îl îngrijise când avionul lui se prăbușise? Și dacă se iubiseră, de ce nu rămăseseră împreună? Joanna simte că trebuie să găsească răspunsurile mult dorite. Pentru a îl cunoaște pe tatăl ei, dar și pentru a se cunoaște pe ea însăși.
Adevăruri incomode
Călătoria fetei nu este una liniștită. Este plină de pericole, dar și de tentații dulci în stil italian. Mi-a plăcut cartea, mi-a dat o stare de amorțeală plăcută, de liniște și de acasă. Este perfectă pentru o după amiază leneșă sau pentru un weekend liniștit.
Copilul din Toscana a părut la Editura Litera și poate fi cumpărat de aici.
