Copilul care a găsit soarele noaptea – Luca di Fulvio, recenzie

„Copilul care a găsit soarele noaptea” face parte de acum încolo din categoria cărților mele de suflet. Știți cum e când pleci la drum aproape convins complet că vei înainta greu și că nimic din ce vei găsi nu-ți va fi pe plac? Așa am început eu cartea asta. Nu mă întrebați de ce. Am plecat la drum fără așteptări. Ce a făcut ea? M-a cucerit treptat, m-a atras în poveste, m-a înduioșat și mi-a oferit lecție după lecție. Acum, la câteva zile distanță de terminarea ei, pot spune că sunt și mai vrăjită de ea.

Credeți că soarele nu poate fi găsit noaptea? Nu dacă privim doar în sensul propriu. Este nevoie de puțin pentru o lume mai bună. E nevoie de un om care să înceapă. Și de alții care își doresc să-l urmeze.

Copilul care a găsit soarele noaptea – o poveste înduioșătoare

Am citit „Copilul care a găsit soarele noaptea” și am plâns la sfârșitul ei. Nu îmi doream să se termine.
Este povestea unui om care a supraviețuit, a avut puterea să spere, să lupte și să iubească. Povestea unui om care a trezit sentimentul de libertate, sentiment ce dormea în sufletul unor șerbi obișnuiți să fie tratați precum animalele de povară.
Este o poveste plină de aventură, de lecții, de dragoste, de prietenie, de ură și răzbunare.
Simți cruzimea anumitor personaje, dar rămâi și impresionat de cât de mult pot reuși oamenii simpli dacă sunt uniți și luptă pentru o cauză comună.

Povestea este una foarte frumoasă. Conturul ei este unul ferm, trasat cu măiestrie. Dar ceea ce o face unică este broderia din interiorul acestuia. Personajele, simplitatea cuvintelor, emoțiile transmise, cuvintele care par rupte din sufletul personajelor. Vă spun sincer, de câteva ori am râs și am plâns în același timp. Sunt oameni simpli, e viața frumoasă de la țară. Dar frumusețea este știrbită de orgoliile unui om extrem de crud, măcinat de propriii demoni. Un om mai dur, mai rece, nu am mai găsit de multă vreme!

Copilul care a găsit soarele noaptea – un roman de excepție

Contextul istoric este descris cu mare atenție de către Luca di Fulvio. Fără să se piardă în date istorice și statistici, Luca di Fulvio, prin extraordinarul său talent narativ, recreează farmecul unei epoci de mult apuse. Asta mi-a plăcut cel mai tare. Detaliile istorice nu ar fi făcut altceva decât să încarce fără sens lectura.

Șerbii erau conduși de un principe. El avea drept de viață și de moarte, el aproba căsătoriile, el percepea tribut. Șerbii munceau fără oprire, erau învățați cu viața grea și cu puținul. Dar fuseseră conduși în mod drept de Marcus I de Saxa. Era un om dur, cu o istorie sângeroasă, dar era corect și oamenii îl iubeau pentru asta. Marcus al II-lea de Saxa nu înțelegea strigătele de luptă ale tatălui său. Viața lui de copil (avea numai câțiva anișori) era una de huzur. Avea o dădacă, mânca cele mai bune bucate, dormea într-un pat cu o saltea plină de puf. Era un moștenitor, nu?

Doar că viața lui ia o turnură neașteptată. Familia îi este ucisă și el este salvat doar pentru că voia să se joace de-a v-ați ascunselea și se pitise într-un pasaj secret. Toți sunt uciși, castelului i se dă foc. Eloisa, o fiică de șerb, îi era datoare lui Marcus. El îi dăruise cea mai bună bucată de budincă de carne. Și ea îi salvează viața.

Copilul care a găsit soarele noaptea – un roman despre puterea omului de a-și zidi propriul destin 

Marcus este dus în căsuța mică și sărăcăcioasă a lui Agnete, mama Eloisei. Agnete era moașa satului, o femeie dârză, demnă și puternică. Mi-a plăcut foarte mult de ea și m-a înduioșat cu puterea ei de a lupta și de a face sacrificii. Își dă seama că era doar o chestiune de timp și că Marcus va supraviețui numai dacă își dorește asta.

Bagă la cap: nimic nu ți se mai cuvine. Nu mai ești principele. Acum, chiar și cel mai mic lucru trebuie să ți-l câștigi cu dinții.

„Copilul care a găsit soarele noaptea” – lecția despre curaj

Marcus devine Mikael, Eloisa se ocupă de alegerea numelui lui, buclele îi sunt tunse și el este obligat să doarmă într-un subsol, alături de șoareci și ploșnițe. Nu erau condițiile cu care fusese obișnuit, dar erau singurele în care ar fi putut supraviețui.

-Atunci o să te cheme Mikael, zise Agnete. Dar dacă-ți va plăcea numele ăsta, n-ai să ai niciun merit, fiindcă ți l-a dat fata mea. Dar dacă nu-ți va plăcea, va trebui să te superi numai pe tine pentru că nu ai știut să hotărăști. În viață trebuie să hotărăști, nu uita!

V-am spus, povestea urmărește destinul lui, subliniază puterea noastră de a ne reinventa, de a ne scrie propriul destin. Este o temă frumoasă, ofertantă. Dar nu asta o face deosebită. Personajele sale au făcut-o așa. Pentru că simt că nu mă voi putea ridica la înălțimea cărții, aleg să spun despre ele:

Mikael – este un munte de voință și putere. Un copil atât de mic, dar cu un suflet uriaș. El simte nedreptatea și își dorește să lupte pentru oamenii tatălui său. Nu meritau o astfel de viață, nu meritau să fie spânzurați, bătuți și jupuiți de vii. Este deschis lecțiilor pe care le primește. Deși este mânat de o ură fără margini, Mikael simte și gustul dulce al dragostei. Și ăsta este momentul în care el, devenit un adolescent puternic, găsește echilibrul din viața lui. Nu se dă bătut, chiar dacă viața se încăpățânează și îi trântește atâtea obstacole. Le primește, le analizează și învață să le depășească.

Copilul care a găsit soarele noaptea – personaje minunate 

Agnete – este o femeie extrem de puternică. Avusese o viață grea și am înțeles și am aflat și mai mult spre sfârșitul cărții. Dedicată, inteligentă, luptătoare, Agnete nu se lasă doborâtă atât de ușor. Am simțit din prima clipă că îl iubește pe „Băiețaș”, așa cum îi plăcea ei să îi spună. Dar i-a fost teamă să o arate. Viața îi răpise deja prea multe lucruri. Agnete, în simplitatea ei, avea atât de multe de oferit. Și a fost o încântare pentru sufletul meu!

Raphael – bătrânul înțelept. El este stânca neclintită din această poveste. Intuiam că are propriile secrete, dar nu era pregătit să le dezvăluie. Greșise mult în tinerețe. Dar venise timpul să se schimbe. Și Mikael este cel care beneficiază de toată înțelepciunea lui. Lecțiile lor mi-au oferit câteva zâmbete (îl pune să sape cu o sapă imaginară un câmp la fel de imaginar. Ce credeți? A știut și să indice locurile în care Mikael nu s-a descurcat onorabil.)

Ojsternig – omul cel mai crud din această poveste. Vă asigur că îl veți urî cu fiecare părticică a sufletului nostru. Am căutat să îl înțeleg, să caut cauzele care l-au adus în acest punct. Nu am reușit. Este de o răutate inimaginabilă! Se hrănește cu ură și cu disprețul celor din jur.

Emoke – este o apariție atât de duioasă! Ea este exact genul de om care apare atunci când crezi că ești rătăcit și nu îți găsești drumul.

Copilul care a găsit soarele noaptea nu este doar povestea lui Mikael. Este povestea unor oameni care au mers prea mult timp pe cărări întunecate și nu mai știu să iasă din prăpastia în care s-au avântat. Este o lecție de dragoste, de dăruire și de implicare. Șerbii mi-au răscolit emoțiile și mă bucur că i-am întâlnit!

Viața lui nu va fi ușoară, dar va fi plină de momente cheie și de oameni care îl ajută să își înțeleagă misiunea. Va putea Mikael să învingă cruzimea lui Ojsternig? Vă rog să citiți cartea! Pregătiți-vă să fiți cuceriți! Mie mi-a fost frică, m-am cutremurat, am sperat, am râs, am plâns. Acum înțelegeți de ce a fost cartea lunii Iunie?

Cartea a apărut la Editura RAO și o recomand cu tot dragul! Eu am adorat-o!

Se poate cumpăra de aici. 

An aparitie: 2019

Autor: Luca di Fulvio

Editie: Cartonata

Nr. pagini: 704

Traducere: Graal Soft