Copilărie furată mai are încă puțin de stat în „cuptoarele” editurii. Își mai coace un pic emoțiile, mai lasă cuvintele să danseze în încercarea de a găsi lăcașurile perfecte pentru ele. Eu am vrut să am răbdare, să aștept să iasă în lume, să o văd acasă, pe rafturile mele.
Însă, contrar intențiilor și gândurilor inițiale, m-am trezit devorând rândurile, parcurgându-le cu repeziciune, încercând să absorb toate tainele și toate întrebările. Dorind să smulg materialele din ferestre, să șterg toate lacrimile care brăzdau fețele chinuite de dor și de foame. Întinzând mâinile să cuprind copiii rămași fără părinți, părinții rămași fără copii și oamenii alungați fără răspunsuri și fără drepturi. Încercând să pun laolaltă bucățile de lume, să șterg toate amintirile cu sunete de bombe și alarme, luminând încăperile în care mai mirosea doar a frică și a moarte.
Copilărie furată – doi copii de vârste diferite
Așa cum v-am spus, planul meu de lectură (deși nu pot să spun că am chiar unul bine structurat) nu includea această poveste. Însă, pentru că aveam o sarcină legată de Corint și trebuia să aleg niște citate pentru postările din Social Media, am deschis cartea. Și am vrut să îmi las ochii să poposească doar asupra cuvintelor care mi-ar fi atras atenția la prima vedere. Curioasă din fire, am început cu primele rânduri, evident. Și am simțit o conexiune specială, o nevoie viscerală de a deveni umbra lui Ellen în procesul ei de căutare.
„Vorbind despre dragostea părintească și ce se întâmplă cu ea odată cu trecerea timpului – sfâșietoare, vindecătoare și aproape imposibil de înțeles –, Copilărie furată este un mare succes: rodul unui spirit pătrunzător, scrisă cu duioșie și cu o mare limpezime de la un capăt la altul.” – Guardian
Deși am simțit de la început că am de-a face cu o eroină puternică, mânată de cele mai nobile intenții și de o empatie greu de descris în cuvinte, am simțit o doză de tristețe în spatele acțiunilor ei. Nu mă întrebați cum de am simțit asta. Nu-i văzusem privirea niciodată, nu-i cunoșteam parcursul. Am știut pur și simplu. Și am avut dreptate.
Povestea s-a mutat în copilăria lui Ellen, o copilărie la fel de furată, la fel de afectată de moarte și de foamete, de lipsuri și de traume. Și am știut că, aici, în camera săracă și în patul în care era nevoită să se acopere cu un covor care mirosea a șoareci, Ellen și-a cimentuit caracterul. Că aici, în mijlocul sărăciei și a carențelor, Ellen și-a promis că va face bine. Că propriul trecut este motivul pentru care Ellen nu-i va da drumul ușor mâinii Pamelei, micuța pe care o găsise dormind într-un autobuz plin cu oameni care fugiseră din calea războiului.
Copilărie furată – o legătură dincolo de cuvinte
,,Emoționantă! Cititorii vor fi captivați de povestea lui Ellen, care este animată de o intrigă alertă și de personaje creionate realist și memorabil.” –Publishers Weekly
Am mai citit povești inspirate din Primul și Al Doilea Război Mondial. În timp ce unele îmi oferă adevărate lecții de istorie prin cantitatea de informații introduse în poveste, altele își concentrează atenția în jurul legăturilor interpersonale. Această poveste, din fericire, urmează „tiparul” care mie îmi place cel mai mult: mai puțină istorie, mai multă emoție.
Frances Liardet lasă războiul să fie zgomot de fundal, nu decor de scenă principală. Dacă nu ar fi fost lipsurile, atacurile aeriene (menționate foarte rar) și oamenii fugiți din calea războiului, înghesuiți în camere micuțe și baricadați în spatele ferestrelor acoperite, nu aș fi spus că povestea se desfășoară într-o lume atacată, sfâșiată de gloanțe și călcată de bocanci militari.
Prima parte a poveștii, acolo unde aflăm cum Ellen o găsește și o ia acasă pe micuța Pamela, a fost o lectură mai ușoară, afectată doar de tensiunea și neliniștea legată de Pamela și de viitorul ei. Știam că a găsit un aliat în Ellen, dar aveam nevoie să știu cum de a scăpat-o din ochi mama ei pe fetița de 6 ani. Cum îi va da Ellen vestea că a rămas orfană între timp și cum va putea ea să îi ofere un cămin unei fetițe care nici măcar nu poate să proceseze noua ei realitate.
„Au mai zis și că nu poți să te întorci din rai. Dar poți să te uiți în jos…”
Copilărie furată – când dragostea răsare de unde nu te aștepți
„Mama și-a făcut o rutină. Se trezea dimineața foarte devreme, făcea focul și se pregătea pentru ziua care începea. Ne prăjea pâine și fierbea ceaiul. Nu mânca decât seara, și numai cojile feliilor noastre de pâine, iar când vedea că vrem și cojile, ni le lăsa pe farfurie:
– Sunt prea tari pentru mine, dragilor.”
Poate că prezentul nu arăta prea bine pentru Pamela. Soțul lui Ellen nu era pregătit să o accepte permanent în căminul lor. Dar nici copilăria lui Ellen nu arătase promițător. Și nu avusese întotdeauna oameni care să îi arate calea, să o iubească și să îi cumpere haine noi.
Lucrurile capătă o întorsătură neașteptată, care va face ca emoțiile să capete proporții uriașe. Momentul de cumpănă, cel despre care nu vreau să vă vorbesc acum, a fost cel care a trasat urme adânci în sufletul meu. Apoi, tot ce a urmat de atunci încolo, a fost doar un testimonial al durerii, un fel de promisiune a iubirii. Finalul a fost emoționant, poate un pic prea mult lăsat așteptat, dar a venit ca o ploaie binecuvântată, fix când a fost nevoie.
Copilărie furată – dragoste și umanitate
Copilărie furată nu a fost o lectură perfectă. A avut momente pe care autoarea le-ar fi putut elimina, dar și momente în care îmi părea că legătura noastră se rupe. A doua parte a poveștii, cea care mi-a plăcut cel mai tare, a evidențiat cel mai tare aroma acestei povești.
Dacă sunteți iubitori de ficțiune istorică, atunci romanul acesta este pentru voi. Veți găsi în el o poveste tulburătoare, plină de sacrificii și iubire.
O femeie, o fetiță și războiul care distruge totul – o poveste despre curajul de a iubi.
Copilărie furată este în precomandă și are un preț special.
Traducător: Ioana Petridean
Corint Fiction
Gen: Ficțiune istorică, Dramă
+18 ani
Data apariției: Noiembrie 2024
Număr pagini: 576
