Confiteor este cartea despre care îmi va fi cel mai greu să scriu. Și asta pentru că numai un om cu adevărat pregătit ar putea diseca toate straturile operei lui Jaume Cabré.
Să nu vă așteptați să primiți lămuriri de la acest articol. Mă simt mică, mică, mică pentru universul lui Cabré. Și voi încerca să vă împărtășesc un strop din experiența mea, să vă descriu exact așa cum am perceput eu povestea.
„Mă simt bătrân, şi doamna cu coasa mă invită s-o urmez. Văd că a făcut o mutare cu nebunul de negru şi-mi cere, cu un gest politicos, să continui partida. Ştie că mai am puţini pioni. Totuşi, încă nu e mâine şi mă uit să văd ce piesă pot muta. Sunt singur în faţa hârtiei, ultima mea şansă.”..
Jaume Cabré este un fenomen literar. Și se știa, se discuta de Confiteor cu mulți ani înainte ca romanul să fie tradus de Anansi, imprint al Editurii Trei. Nu am studii de specialitate, nici nu am emis vreodată pretenția că sunt în măsură să discut pe marginea unei cărți, nu ca la carte. Sunt oameni calificați, cu numeroși ani de studiu, care pot face asta. Dar sunt cititor. Și am nevoie de povești, de cuvinte scrise, de emoții și autori talentați.
Confiteor – condiția omului de geniu
Din punctul meu de vedere, Jaume Cabré nu a scris o carte despre un personaj și o vioară. S-a contopit cu personajul său, a urmărit istoria unei viori, a construit în jurul ei lupta unui om cu sclipiri de geniu. I-a urmărit acestuia fricile, traumele, pierderile și zbaterile. L-a însoțit în procesul de maturizare, i-a fost alături atunci când o boală nemiloasă a început să îi stingă lumina peste amintiri.
Jaume Cabré a cântat și a pictat. A cântat emoții pe note puternice, a îmblânzit tonuri atunci când tu, ca om și cititor, nu poți decât să rămâi mut în fața vitregiilor sorții. A pictat în culoarea amărăciunii un om care s-a născut sub un luceafăr, dar care a trebuit să lupte cu nefericirea, cu neacceptarea și cu etichetele puse de alții pe umerii săi fragili.
Mea culpa: confiteor. Nu am fost pregătită pentru ce a venit peste mine. Nu am fost pregătită pentru vuietul acesta de detalii și de descrieri. Nu am fost pregătită pentru goana nebună, contra cronometru, printre amintiri. Cu o mână tremurătoare, nesigură și adeseori lipsită parcă de luciditate, Adria Ardevol încearcă să scrijelească amintirile sale. Înainte de a fi prea târziu. Dar motivul pentru care face asta este unul de-a dreptul înduioșător. Și nu mă așteptam la mai puțin de la Adrià Ardèvol. Bineînțeles că nu vi-l voi dezvălui. Trebuie să treceți și voi, așa cum am trecut și eu, prin nefericiri, momente de extaz și lupte.
Confiteor – un roman luptă, un roman mărturie
Înainte de a va trasa câteva idei generale despre carte, aș vrea să vă spun că romanul lui Jaume Cabré nu este pentru orice stare și orice cititor. Să nu credeți că a fost mereu o carte potrivită și bună pentru mine. A fost o lectură solicitantă, cu idei care au venit tăvălug peste mine, cu rânduri pe care le-am citit de două ori, cu personaje pe care nu știam de unde să le iau și unde să le așez în șirul cronologic al evenimentelor.
Confiteor are o poveste impresionantă. Și, din punctul meu de vedere, ar fi fost o lectură mult mai accesibilă dacă ar fi avut autorul o altă abordare. Dacă evenimentele ar fi avut loc în ordine cronologică, dacă limitele între scene și episoade ar fi fost mult mai clare, totul ar fi fost mult mai ușor de urmărit. Pentru cititorul care dorește să se relaxeze, care caută cărți cu subiecte ușor de citit, Confiteor nu este o lectură confortabilă. Și, așa cum am spus mai sus, nici pentru mine nu a fost mereu.
Partea de critică literară, de construcție și analiză, prefer să o lăsăm oamenilor acreditați să facă asta. Eu doar am trecut povestea prin filtrele mele, i-am făcut loc în sufletul meu și am insistat să îl cunosc pe Adrià Ardèvol.
Povestea unei epoci
Povestea lui Adrià Ardèvol vă va impresiona, sunt sigură. Tristețea lui, lupta de a-și mulțumi părinții și de a înțelege viața, încercările lui de a-l înțelege pe Dumnezeu, de a desluși tainele lumii. Dar și greutățile pe care este nevoit să le întâmpine, capacitatea lui de a dărui și de a se dărui. Crucea grea pe care o duce până la capătul vieții. Toate acestea vă vor face să îl îndrăgiți pe Adrià, să îi înțelegeți sufletul și să îi faceți loc printre personajele dragon
Să îl vezi cucerind limbi străine, podiumuri și inimi. Și să îl vezi pe profesorul Adrià Ardèvol redus la câteva amintiri, toate legate de singurul om care i-au alinat copilăria: Lola Xica. Să îl vezi topindu-se, încercând să împace trecutul, să lase lumina să pătrundă în toată rețeaua de minciuni din sânul propriei familii.
Adrià fusese născut într-o familie bună, cu un tată rece și strict, o mamă care nu reușește să se impună și o casă plină de obiecte de valoare. Tatăl său, Felix Ardèvol, comercializa obiecte rare și vechi. Era un om ambițios și apreciat, indiferent de maniera în care obținea diferitele obiecte comercializate. Se îndrăgostea și respecta fiecare piesă, dar era profund impresionat de vioara pe care o păstra în seiful său.
Între dorință și obligație
Pentru Adria, unicul său fiu, Felix Ardèvol nutrea la o viață plină de cunoștințe, de laude și de premii. Și nu din dragoste, ci mai ales din dorința de a triumfa, de a face numele Ardèvol să strălucească. De familia Ardèvol ajunge să fie legată o vioară specială – Vial, făurită de talentatul Storioni. Vioara devine elementul central al romanului și al vieții celor din familia Ardèvol. Și autorul îi scrie acesteia o istorie interesantă, plasată pe niște piese aruncate la întâmplare în poveste. De parcă își dorește ca și noi, cititorii, să ne implicăm, să contribuim la stabilirea traiectoriei viorii prin viețile personajelor.
Vioara, dincolo de măiestria cu care a fost făurită, parcă a semănat un șir de tragedii pe unde a trecut. De la cel care a plantat semințele de arțar, la cel care a tăiat lemnul, la cel care l-a prelucrat, la cel care a cântat primele note, la cel care a fost primul proprietar de drept al viorii. Pe toți ni-i prezintă autorul, și nu în ordine cronologică. Și toți au avut ceva de pătimit. Asta să fie soarta oamenilor care își jertfesc existența pentru a dărui lumii cunoștințele cele mai de preț?
Istoria viorii ajunge să se confunde cu istoria Europei, noi suntem trimiși în lagărele de concentrare, urmărind oameni, oportuniști, criminali și acte de răzbunare. Cu fire încâlcite, înodate și ținute strâns de o soartă potrivnică, povestea își păstrează tainele până în ultimele rânduri.
Confiteor – o carte impresionantă
Dacă nu te face să renunți din cauza stilului său greoi, Confiteor te poate cuceri treptat cu cioburile poveștii sale, cioburi pe care le tot aduni și vrei să le așezi în locul potrivit. Este apăsătoare, solicitantă, consumatoare. Dar are o poveste care merită descoperită, strat după strat.
Paginile se parcurg ușor, personajele vin și pleacă, își aduc contribuția și își semnează numele în caseta de prezență. Este o lectură care necesită un munte de răbdare, dar care îți oferă un munte de satisfacție.
Confiteor a apărut la Anansi Word Fiction – Contemporan/ Editura Trei și poate fi cumpărat de aici.
Autor: Jaume Cabré
Nr. de pagini: 864
Titlu original: Jo confesso
Limba originală: catalană
Traducere: Jana Balacciu Matei
Format: 130x200mm, copertă cartonată cu supracopertă
Anul apariției: 2021