Colectiv.
Trei ani de dor și furie,
Părinți fără bucurie,
Poartă doliu zi de zi
Doar în poze au copii.
Nu stiu cum e sus în cer,
Dacă au concert de rock,
Dar pentru muzica lor,
Aici au trecut prin foc.
Nimeni nu e milostiv,
Cazul nu e încheiat,
Am strigat toți „Colectiv”!
Dar dreptate nu le-au dat.
Noi purtăm rana în minte,
Unii o poartă pe corp,
Au rămas fără cuvinte,
Răbdare? N-a rămas strop.
Neputință? Amânare?
Au simțit pe pielea lor.
Viața nu are culoare
Dacă copiii ne mor.
Pompierii au stins focul
Haos a rămas apoi,
Din inimă cine-l stinge
De când suntem fără voi?
Cine mai alină dorul?
Nimic, pe plan afectiv,
Ridicați sus tricolorul,
Să fim iar un Colectiv!
Mi-a plăcut enorm de mult poezia asta. Am dat și sare pe Facebook. Tristă dar plina de adevăruri.
Îți mulțumesc mult!
Minunate si emotionante versuri! ❤
Îți mulțumesc mult!
Este superbă. Pe cât de tristă, atât de adevărată 🙁
Felicitări pentru minunatele poezii, Anca.
Îți mulțumesc!!
M.a uns la suflet aceasta poezie! Un adevarat imn!
Vă mulțumesc! Mi-e tare greu sa exprim tot ce am simțit atunci.
Îți mulțumesc! 🙁
🙁 … <3
☹️
A republicat asta pe FĂLTICENI ONLINE.
🙁