Recenzii

Codul lui Zoran – Corina Ozon (recenzie, Herg Benet)

Codul Lui Zoran este o carte pe care nu o poți lăsa din inimă. Sau din suflet. Te emoționează de la prima pagină și are de predat multe lecții. Lecții din cele care fac poduri peste generații și rezistă. Lecții care transmit mesaje actuale și care îți nasc cutremure pe scara emoțională. Ar fi fost perfectă pentru mine dacă ar fi scrisă mai pe îndelete. Am simțit constant nevoia de mai mult. Și nu numai stilul autoarei a fost de vină pentru cantitatea dublă pe care o voiam.

Corina Ozon taie cu precizie bucăți dintr-o societate defectă și le oferă cititorului. Nu folosește tipsii aurite și nici oameni aflați pe o treaptă superioară pe o scara a moralității. Nu! Ia un individ căruia nu i-ai acorda mai mult de o privire plină de scârbă și un minut de atenție, și face din gunoiul lui lecția noastră. Puterea, curățenia, verticalitatea nu ne pot fi oferite de alții. Sunt în noi. Sunt sub pietrele alea pe care le așezăm, în mod organizat, cu mâna noastră. Fugim, ne ferim, ne ascundem de ei. Fără să știm că fugim de noi. Că ne ascundem de imaginea pe care am proiectat-o despre noi și pe care nu am știut să o cizelăm și să o aducem la viață. 

37205002_2134443633489007_5934829760013139968_o

Corina Ozon stăpânește toate aceste elemente și le leagă într-un mănunchi de lecții pe care le maschează printre gunoaie. Oferă credit celor care au nevoie mai mare. Ne spune chiar pe copertă: 

„Nu când îți este greu primești ajutor. Ci când vrei să ieși din greu.”

Barbu, personajul central al acestui roman, și-a pitit capul adânc sub pământ. S-a acoperit de toată rușinea, a dărâmat zidul responsabilității și a evadat. A fugit de cămătari și a lăsat în urma lui o soție și un copil. Amintirile care revin asemeni unui fum sunt cele care îl mai țin în viață. Prețuiește abia acum ceea ce a pierdut și ar da orice pentru a mai retrăi scenele acelea casnice care altădată nu îi trezeau vreo brumă de recunoștință. Fusese om mare, nu crescuse la limita sărăciei și a abandonului. Inginer fusese. Un inginer care nu fusese în stare să își proiecteze viața.

Pasajele în care este descrisă viața lui de om al străzii sunt cele care stârnesc revolta în suflet. Dure, reale, inumane. Se degradase condiția lui, dar cel mai tare se degradase stima de sine. Era conștient că umblau gândacii pe el, dar îi accepta ca pe prețul care se cerea plătit pentru lașitatea lui, pentru pasivitatea cu care accepta fiecare nouă zi pe care o petrecea în stradă. 

Cine ar fi crezut că gunoaiele îl vor salva? Bine, tomberoanele de gunoi și niște oameni deranjați de mizeria lăsată de alții. Probabil, mizeria le aducea aminte de starea societății în care ne ducem traiul. Infectă, coruptă, defectă și putredă. Se apucă și face curat, strânge mizeria altora neștiind că acesta era primul pas către reabilitarea lui. Curățând ghena simțea că se curăță pe sine. Îndepărta gunoiul altora și pe cel pe care și-l depozitase singur în suflet. Devine mai atent și mai grijuliu, are grijă de spațiul care îi fusese oferit și împarte norocul lui cu alții, colegi de suferință și de stradă. 

Un costum pe care îl primește de pomană este biletul lui de acces într-o lume care colcăie de interese, crime și jocuri de putere. Se îmbrăcase cu costumul și găsise într-un buzunar o invitație la un eveniment exclusivist. Hotărăște să meargă. Era testul pe care viața i-l dădea. O insignă în formă de lebădă, insignă care era atașată de buzunarul costumului, este cea care îi dă viața peste cap. Lebăda reprezenta emblema unei organizații care avea ca scop principal înlăturarea intereselor ascunse și ale corupției din rândul afaceriștilor. O mână de oameni luptau pentru o cauză ce părea pierdută și Barbu își dă seama repede că și el poate avea un rol important în această luptă: trebuia să afle cine îl eliminase pe Zoran, posesorul costumului pe care el îl primise de pomană. 

Povestea este una plină de tensiune și secrete ce vor să iasă la lumină, dar am simțit că se trece repede peste anumite etape. Mi-a plăcut că autoarea a repetat de câteva ori anumite idei, aveam impresia că restabilește în acest mod un lanț al normalității, dar am avut nevoie de mai multe informații în cea de-a doua parte. Mi s-a părut un pic grăbit modul în care este totul pus cap la cap. Din fericire, finalul lasă loc de un volum doi, volum pe care mi-ar plăcea să îl citesc în viitorul apropiat. 

A fost prima mea întâlnire literară cu autoarea și am rămas surprinsă în cel mai plăcut mod. Am înțeles că celelalte romane semnate de Corina Ozon au alte subiecte și sunt mai lejere.

Codul lui Zoran este un cod al onoarei, un cod despre care ne predă un om care se anulase de unul singur și care reînvață să se aprecieze, să se ierte și să se iubească. 

Romanul a apărut la Editura Herg Benet și poate fi achiziționat de aici. Sunt tare curioasă să aflu și alte impresii!

13 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *