Codex Aureus. Cele trei pergamente – Silviu Radu, este volumul doi al trilogiei Codex Aureus. Trilogia atrage atenția tuturor iubitorilor de istorie, celor cu mintea deschisă și celor care știu să își pună întrebări.
Am citit volumul unu anul trecut și știu că am râs și m-am cutremurat. Am râs pentru că mi s-a părut uimitoare capacitatea autorului de a alege numele personajelor sale, nume foarte apropiate de ale oamenilor politici din țara nostră. M-am cutremurat pentru că am dat deoparte vălul subțire numit „ficțiune” sub care autorul a ascuns totul și am dat piept cu zeci de întrebări și cu niște concluzii care m-au tulburat. Câte secrete încap într-un stat? Câte sfori se trag în funcție de interese? Câte persoane dispar în numele „dreptății”?
”Codex Aureus este cel mai faimos și mai valoros manuscris occidental care se află în România. Reprezintă cele patru evanghelii, de unde și denumirea de evangheliar, realizat pe pergament în 810 (probabil chiar mai repede) – adică în urmă cu 1200 de ani- la cererea Împăratului Carol cel Mare. … Valoarea ei este inestimabilă. Nu se poate măsura în bani. De aceea este un garant al împrumuturilor externe, chiar și după 1990.”
În jurul acestui Codex s-au țesut destule intrigi și s-au dus multe lupte pentru revendicarea lui. Autorul Silviu Radu surprinde importanța acestui manuscris și țese în jurul lui o poveste încâlcită în care jocurile de putere sunt vedeta și intrigile capătă proporții astronomice. Oameni politici, germani și reprezentanți ai bisericii – toți implicați în cursa nebunească pentru a intra în posesia celor trei pergamente din care era alcătuit Codexul.
Dacă în primul volum am întâlnit nenumărate momente care mi-au stârnit amuzamentul. în cel de-al doilea volum lucrurile sunt mult mai serioase. Nu că în primul nu ar fi fost… Autorul face un salt impresionant în trecut și ne poartă pașii în aventura din jurul Codexului. O aventură presărată cu orgolii, lupte și moarte. Din 1623 până în 1965 (anul în care se încheie perioada descrisă în cel de-al doilea volum), însoțim Codexul fie că este deținut de călugării care doreau să îl descifreze sau de soldații nemți care îl găsiseră într-o casă veche din Brăila.
Mi-am dorit dintotdeauna să citesc romane care descriu țara noastră în diverși ani. Brăila și Bucureștii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial sunt foarte bine puse în valoare de condeiul autorului. Este redată atmosfera de pe străzile orașelor, dar aflăm și informații importante despre mașinile folosite la vremea aceea de oamenii importanți. După cum că spuneam, romanul debutează cu anul 1623 și acțiunea sare deodată (autorul ne-a obișnuit cu salturile temporale, salturi care nu fac decât să ne adâncească și mai mult curiozitatea) în 1942. În tot timpul acesta s-a întâmplat și altceva sau cele trei bucăți de pergament au zăcut între zidurile cetății?
În anii 1940, Heinrich Himmler, cel considerat a fi mâna dreaptă a lui Hitler și reprezentantul a Einsatzgruppe- grupare cu însărcinări speciale, declanșează ceea ce va fi cunoscută drept Operațiunea Aureus. Un tânăr locotenent primește misiunea de a găsi Codexul și de a-l aduce în mâinile lui Himmler. Ca și Hitler, Himmler credea în putere absolută, putere care îi putea fi conferită de Codex despre care se credea că ar conține informații și premoniții despre anii ce vor urma.
Markus Walther, tânărul care primise misiunea de la Himmler, apelează la prietenul lui cel mai bun pentru ajutor. Rudolf era ofițer S.S. în Brăila și cunoștea foarte bine orașul și tunelurile de sub el. Dar în misiunile germane prieteniile nu își au locul. Un glonț rătăcit poate pune capăt unei prietenii sau legăturilor de familie. Misiunea prima întotdeauna.
Un alt personaj care este interceptat în jocul puterii este un escroc, Eugen Alimănescu. El este cooptat în această cursă de Antonio Mantica, episcop catolic și reprezentant al Vaticanului. Mantica era un membru important în Serviciul Secret al Sfântului Scaun. Vi se pare că plasa lipicioasă alcătuită din crime și minciuni este pe cale să crească tot mai mult? Nu vi se pare. Așa este. E ca o cursă maraton, o cursă la capătul căreia exista Codexul dătător de putere. Noi ne-am așezat confortabil în loja spectatorilor și urmărim cursa. Cursă care devine, pas după pas, sângeroasă și plină de urzeli.
Lui Markus Walther îi este din ce în ce mai greu să își ducă misiunea la bun sfârșit. Nimerește într-un București vândut sovieticilor și amenințat cu bombardarea de către Stalin. Markus își schimbă numele într-unul românesc și surprinde cititorul prin capacitatea sa de adaptare la condițiile impuse de inamicii misiunii sale.
Am impresia că oricât aș scrie nu aș putea reda păienjenișul de relații din jurul codexului. Oameni politici, reprezentanți ai bisericii – oameni îmbătați de putere și însetați de sânge, oameni care nu se dau în lături de la nimic și oameni care sunt capabili să vândă o țară pentru câteva favoruri. Sub lumina întâmplărilor de pe scena politica a țării noastre, vi se pare ceva ciudat sau prea ficțional? Mie nu.
Codex Aureus. Cele trei pergamente este o carte de citit pe îndelete și cu ochii larg deschiși. Îți solicită constant atenția și toată concentrarea, dar nu realizezi momentul în care ești atras complet în vâltoarea evenimentelor. Dacă v-am făcut curioși, vă spun că găsiți exemplarele chiar aici, unde puteți viziona și un film documentar realizat de autor.
[…] 14. Codex Aureus. Cele 3 pergamente – Silviu Radu (volumul doi, recenzie) […]
Bună!Dacă vrei să răsfoiești Codex-ul…
https://www.bibnat.ro/Codex-Aureus-s109-expo1-ro.htm
Îți mulțumesc mult
Cu plăcere!Eu îți mulțumesc pentru recomandare!
[…] 14. Codex Aureus. Cele 3 pergamente – Silviu Radu (volumul doi, recenzie) […]
E o carte pe genul meu. Am văzut acum câțiva ani chiar partea din Codex Aureus care se află la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Imi place recenzia ta!
Îți mulțumesc mult! eu nu am avut onoarea, dar m-am bucurat sa citesc ceva despre aceste pergamente.
Felicitari Anca pentru recenzie! Prezentarea suna foarte bine! Multumesc pentru recomandare 🙂
Imi place ce aud despre aceasta serie iar descrierea pe care ai facut-o acestui volum este foarte incitanta.
Pare a fi o serie numai bună în contextul actual.
Abia aștept sa o citesc si eu! Pare mai bun decât primul.
Și mie mi-a plăcut mult mai mult.