Cleopatra, Regina Egiptului
Recenzii

Cleopatra-Regina Egiptului – Angela Hunt, recenzie

Cleopatra-Regina Egiptului” mi-a atras atenția de ceva vreme. Are o copertă extrem de frumoasă și cine nu a auzit de Cleopatra? Eram curioasă să văd dacă autoarea s-a inspirat din personalitatea reginei sau doar din respectiva perioadă istorică.  Am văzut cartea pe Instagram, la Librăria Scriptum, și am știut că mi-o doresc foarte tare!

Deși am avut impresia că regina Cleopatra va fi pionul principal, am observat că povestea de față se concentrează pe altă femeie, una foarte puternică: Chava, fiica evreică a tutorelui regal.

Cleopatra, Regina Egiptului
Cleopatra, Regina Egiptului

“Dumnezeu nu doarme, și chiar dacă nu va comunica așa cum poate ne-am aștepta să o facă, El poate întotdeauna să vorbească unei inimi deschise.”

„Cleopatra-Regina Egiptului” – o poveste despre prietenie 

„Cu toate că Chava și familia ei sunt personaje fictive, am făcut tot ce mi-a stat în putere să mă asigur că personajele istorice – Cleopatra, Marc Antoniu, Octavian (care a devenit Cezar August) și Agripa au fost reprezentați cu acuratețe, împreună cu cultura, geografia și istoria din acea parte a lumii.”

Și am apreciat foarte mult lucrul acesta. Am aflat multe lucruri noi despre Ptolomei (familia Cleopatrei), ba chiar am rămas uimită de magnitudinea jocurilor de culise. Nu există limite în lupta pentru putere: se omoară frații între ei, se căsătoresc unul cu celălalt, se amenință și își fac propriile alianțe.

Cleopatra este un personaj alunecos. Puterea o schimbă total. Devine un om pierdut și slab, dornică mereu de a rămâne conducătoarea Egiptului. Nu aș fi condamnat-o dacă își urma țelul propus: își dorea ca Egiptul să prospere, să se ridice în fața celor care îl asupreau. Dar a uitat repede misiunea ei. S-a pierdut în amoruri, în viața ușoară și plină de desfrâu. Nu s-a sfiit când a venit vorba de răzbunare, chiar dacă asta îi implica pe oamenii care i-au fost alături atunci când toată lumea o voia moartă.

„Cleopatra-Regina Egiptului” – ficțiune istorică

Urbi, alias Cleopatra, (autoarea a vrut să îi ofere un nume diferit pentru că așa era tradiția: prinții și prințesele foloseau un nume în interiorul familiei și preluau un nume tradițional atunci când urcau pe tron) a fost un copil bun și prietenos. Până când moartea tatălui ei o plasează direct pe tronul Egiptului. Exista și o condiție: Urbi trebuia să se căsătorească cu fratele său.

Deși este intrigată și confuză, Urbi nu uită de prietena ei cea mai bună, Chava. Îi jură acesteia credință și prietenie veșnică și îi cere sprijinul. Urbi se temea de aliații fratelui său, puterea era monstrul care întuneca sufletul și rațiunea.

Chava era evreică și asta o plasa foarte jos în ierarhia socială. Tatăl ei era un învățat cunoscut și respectat, familia era una de condiție bună. El insistase ca fiica lui să primească o educație aleasă și acest lucru îi va salva de multe ori viața lui Chava.

Crescuți după regulile scrise în Cartea Sfântă, Chava și fratele ei îl iubesc pe HaShem (numele folosit de evrei atunci când fac referire la Dumnezeu) și nu ar face nimic din ceea ce le este interzis. Dar Chava va afla curând că există împrejurări când suntem obligați să închidem ochii și să acceptăm ceea ce ne-a pregătit viața.

„Cleopatra-Regina Egiptului” – o lecție despre iertare

Chava și-a dedicat viața misiunii ei. Nu știe dacă vinovată este imaginația ei bogată de copil sau  HaShem chiar i-a vorbit, știe doar că viața ei este strîns legată de Cleopatra. Prietenia lor fusese una puternică și Chava este sigură că aceasta va trece testul timpului. Din păcate, după ce își riscă viața și se opune ideilor tatălui său, Chava primește cea mai mare lovitură: Cleopatra o azvârle în temniță. Regina nou încoronată îi oferă Chavei libertatea în schimbul religiei sale. Pentru că Chava refuză să se închine la zei cu chipul cioplit, regina o condamnă la închisoare.

Fratele ei scapă, dar Chava ajunge în temniță, alături de tatăl ei. Cei doi sunt tratați în cel mai crud mod cu putință, regina îi abandonează acolo și decide mai târziu să îi vândă la târgul de sclavi.

Pentru Chava începe cea mai neagră perioadă din viața ei. Nu se gândise niciodată la ceea ce simțeau sclavii din familia sa. Acum, vinovată fără vină, Chava experimentează viața unui rob. Murdară, înfometată, ținută în lanțuri, bolnavă și deznădăjduită, Chava simte cum dragostea și prietenia sunt șterse încet, încet din inima ei. Altceva înflorește în loc și nu este nimic bun. Din contră, sentimentul acesta naște pustiu și gânduri amare. Va putea Chava vreodată să o ierte? Ce se va alege de ea?

„Cleopatra-Regina Egiptului” – când prietenia are un sfârșit

„Cleopatra-Regina Egiptului” este primul volum din seria Anii tăcerii, serie disponibilă pe Librăria Scriptum.

Am emoții de fiecare dată când aleg un autor nou. Am avut și de data aceasta, dar nu mi-a luat mult să înțeleg că va fi un roman pe placul sufletului meu. Stilul de scriere este unul extrem de plăcut, de fluid. Ți se insinuează în suflet, te atrage în poveste și simți că trăiești fiecare moment alături de personaje. Îmi place mult ficțiunea istorică și am un respect deosebit pentru autorii care aleg să scrie despre evenimentele și oamenii care au schimbat sau au marcat cursul istoriei. Și mă bucur și mai tare când se respectă evenimentele reale și personajele sunt construite cât mai fidel.

Angela Hunt reușește să respecte linia istorică, dar brodează și pe marginea subiectului. Mi-a plăcut mult romanul. Mi s-a lipit de suflet și abia aștept să parcurg și volumul doi!

Romanul poate fi găsit pe site-ul celor de la Librăria Scriptum, îl puteți achiziționa de-aici.

Cleopatra-Regina Egiptului – descriere

Anii tăcerii este seria de patru romane construite în jurul a patru personaje feminine puternice, cu un impact puternic în cei 400 de ani ai perioadei intertestamentare: CleopatraLeaSalome și Zara. Perioada de tăcere nu înseamnă însă și o perioadă de inactivitate!
Iureşul de evenimente din această perioadă ce a pregătit venirea lui Cristos a avut un impact profund asupra culturii și civilizației umane, dar în special asupra poporului lui Dumnezeu.
Deși este o ficțiune, această serie de romane a Angelei Hunt încearcă să reconstituie lumea din perioada intertestamentară într-un mod foarte interesant și bine documentat din punct de vedere istoric. Personajele istorice sunt conturate cu trăsăturile lor fizice și morale, iar firul epic dezvăluie o perioadă în care speranţa aproape dispăruse din inima poporului lui HaShem; credinţa era şi mai mică, iar evreii erau din ce în ce mai convinşi că acum singurul lucru care îi putea salva pe ei şi credinţa lor era apariţia lui Mesia.

 

 

 

 

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *