Cine aprinde stelele? – Amanda Dykes, recenzie

Cine aprinde stelele? Stelele de pe cer sunt aprinse de Dumnezeu, acolo nu putem interveni. Stelele din viața noastră le putem aprinde noi. Cum? Urmărind visurile cele mai îndrăznețe și cele mai puternice, iubind, zâmbind, dăruind altora din ceea ce suntem, din ceea ce deținem.

„Într-o lume atât de întunecată precum este cea a noastră, noi – adică oamenii – uităm să mai vedem lumina. Așa că le amintim spunându-le adevărul, luptând cu întunericul, fiind atenți… și aprinzând stelele. În jurul nostru sunt lucruri care strălucesc, asta dacă dorim să le observăm.”

Ca să rămânem tot în sfera corpurilor cerești și a galaxiilor, aș vrea să spun că Amanda Dykes a aprins o stea și-n sufletul meu, dar doar pe jumătate. Mi-am dorit cartea asta, eram pregătită emoțional pentru a primi povestea ei. Deși era un autor nou pentru mine, nu m-am lansat în această călătorie nici cu așteptări, nici cu îndoieli. Voiam doar să trăiesc, pe parcursul lecturii, alături de personaje fiecare moment al vieții lor. Să le simt fricile, iubirile, alegerile, dorințele, visurile. M-am simțit străină, exclusă din tot ce desfășura sub ochii mei și am căutat permanent emoția, dragostea, căldura.

Cine aprinde stelele? Și cum le putem menține aprinse?

Am multe romane preferate apărute la această editură. Și știu că mi-au adus mereu un tremur în suflet, o doză de speranță și o căldură aparte. M-am gândit că povestea a pierdut la traducere, dar ar fi nedrept din partea mea să spun asta, mai ales că nu știu cum arată textul original. Apoi, pagină după pagină, am realizat că autoarea s-a concentrat mai mult pe conspectarea evenimentelor și așezarea lor într-o ordine corectă, firească. Și că așa a fost povestea, împinsă spre margini, cu bucăți lipsă, cu nevoia de a ști mai multe activată de la primul rând.

Nu știu cum este celălalt roman al său – Ale cui sunt valurile? – dar acesta este scris pe repede înainte. Personajele sunt maturizate prea devreme, acțiunile lor sunt nefirești și etapele sunt sărite, venind spre tine cu puterea unui bumerang. Știu că erau alte vremuri acum două sute de ani, că erau trimiși la muncă grea copii micuți. Dar atâta maturitate la un copil de 13 ani? Așa scrisori, așa cuvinte, așa dragoste înflăcărată? Am citit de două ori să văd dacă am greșit cumva, dar nu, adevărul era acolo, sub ochii mei.

Nevoia de povești și de lumină

Îmi plac mult poveștile care pendulează între trecut și prezent. Mie însămi îmi place să caut în trecut, să ascult povești, să îmi încarc sufletul cu emoțiile trăite de alții, să le ascult amintirile cele mai de preț. Era clar că voi porni în această călătorie însetată de cunoaștere, de dorință și de disponibilitate emoțională. Era clar că le voi face loc acestor personaje în gândurile mele și le voi pregăti un cocon protector în inima mea.

Din păcate, graba cu care autoarea pare să asambleze întregul proiect m-a făcut să dau un pas în spate. Povestea din prezent a fost spusă sărind trei trepte odată pe scara vieții, pe Lucy și Dashel aproape că nu i-am cunoscut, darămite să-i mai înțeleg. Am sperat la mai mult de la povestea din trecut. Cu un cadru mai amplu, cu elemente noi și interesante, povestea ar fi avut potențial uriaș. Dar cumva, fără să știu cum să vă explic, fluiditatea ei este fragmentată și întreruperile astea de ritm scot cititorul de sub magia poveștii.

Cine aprinde stelele?

V-am spus până acum supărările mele, nevoile mele care au rămas neîndeplinite. Dar trebuie să vă spun că povestea are și părți bune. Dragostea dintre personaje, dorința lor de a umple lumea de povești bune, visurile îndrăznețe care sunt urmărite ani de-a rândul, frânturile de speranță care răsar acolo unde te aștepți mai puțin, puterea de sacrificiu a anumitor persoane, vindecarea mult dorită și căutată de ei și de noi toți.

Este foarte posibil ca dezamăgirea mea care tot creștea în intensitate să fie scara de valori și emoții după care am citit și am perceput întreaga poveste ulterioară. Asta nu înseamnă că la voi nu poate să ajungă într-o perioadă mai pozitivă, că nu poate să vă umple sufletul în alt mod decât a făcut-o la mine. Eu am nevoie să trăiesc, să mi se spună clar, să mi se permită să simt legăturile, emoțiile, conexiunea aceea specială.

Nu a fost să fie o întâlnire prea fericită, dar nu renunț. Mai am pe noptieră un roman scris de Amanda Dykes și sper ca acela să primească altă notă și să îmi aducă emoțiile mult dorite.

Cine aprinde stelele? a apărut la Casa cărții (cărora vreau să le mulțumesc pentru acest exemplar) și poate fi cumpărat de aici.

TITLU ORIGINAL Set the Stars Alight

TRADUCERE DE Adriana Ioana Nacu

AN APARIȚIE 2023

NR. PAGINI 418

EDITURĂ Casa Cărții

COPERTĂ paperback