Chipul dur al despărțirii – Michael Connelly ( #19 Harry Bosch) (recenzie, Rao)

Michael Connelly tocmai a câștigat un loc pe raftul autorilor mei preferați! Cam târziu, nu? Este posibil să te cucerească un autor cu volumul nouăsprezece (conform Goodreads) dintr-o serie de autor? Este posibil! Acum am aflat și eu! Michael Connelly scrie al naibii de bine! Are o imaginație uluitoare (am citit recenziile de pe Goodreads la celelalte volume ale acestei serii. Evident, le-am pus pe listă. Pe toate!) și așterne cu măiestrie fiecare cuvânt pe hârtie. Nu urmărești doar un caz și nu simți vreo lipsă dacă nu ai citit alt volum din serie. Totul este clar, curat și bine așezat.

„Chipul dur al despărțirii” este un romanul pe care l-am asemănat cu faimoasa păpușa matrioșka. Mister după mister, zid după zid și o curiozitate care atingea cote alarmante. Harry Bosch a devenit detectivul meu preferat, detectiv pe care l-am așezat lângă Helen Grace sau Erika Foster.

„Chipul dur al despărțirii” – „Apăsător și complicat, plin de suspans și melancolie.” – The Washington Post

Cred că v-am mai spus că am fost îndrăgostită de serialul CSI. Eram curioasă să „plec” alături de anchetatori și să încerc să fac lumină în fiecare caz pe care îl aveau de rezolvat. Nu am reușit, evident! Adrenalina, suspansul și intriga bine construită sunt elementele care mă țin lipită de o carte polițistă. Îmi place să descopăr între paginile ei suficient mister și piste cât mai încâlcite chiar dacă vinovatul pare să fie prezent de la început. Îmi place să fiu surprinsă și îmi place senzația de la final, senzația că nu poate exista film mai bun ca romanul respectiv. Michael Connelly a reușit! Nu am putut lăsa cartea din mână! Îmi doream să știu, îmi doream să văd dacă faimosul Bosch este atât de bun în ceea ce face. 

Nici nu știu sau cât să vă spun din cartea asta. Trebuie descoperită strat după strat, detaliu cu detaliu și trebuie trăită exact așa cum este și „pusă în scenă”.

Henry Bosch este un detectiv cunoscut atât pentru talentul lui de a rezolva cazurile încredințate, cât și pentru firea lui impulsivă. Ăsta este singurul meu regret de până acum. Faptul că nu l-am construit pe Bosch carte după carte, că nu mi-am putut forma singură o opinie puternică despre cum a fost și cum a evoluat până aici. Așadar, Henry este al naibii de bun în ceea ce face. Lucrează cu jumătate de normă la secția de poliție din San Fernando, dar are timp și pentru cazurile pe care le ancheta în timpul liber. E drept, este foarte drastic atunci când vine vorba de sortarea lor. Bosch nu are timp de pierdut. Are doar două reguli după care se pare că își ghidează pașii: nu amesteca poliția și cazurile particulare și nu lasă vreun caz nerezolvat. Dar regulile sunt mai frumoase atunci când sunt încălcate, nu? 

Autorul ne poartă prin vâltoarea evenimentelor din viața lui Bosch și ne atrage atenția asupra celor două cazuri care par să îi guverneze viața detectivului: cazul unui violator și misiunea extrem de importantă pe care o primește de la multimiliardarul Whitney Vance.

Cazul violatorului supranumit „Tăietorul plaselor de țânțari” datorită modului său de operare este cazul care îi scotea peri albi lui Henry. Suspectul avea un tipar feminin, ataca mereu cu o masca pe față și atacurile păreau programate după … calendarul menstrual al victimelor. Bosch este sigur că există o legătură între toate aceste elemente, dar nu o poate găsi. Nu deocamdată. 

Whitney Vance era bătrân și am putea spune că nu îi lipsea nimic. Vance nu avea moștenitori și asta era ceva ce nu putuse cumpăra niciodată. Își dedicase viața afacerilor de familie și se gândise prea târziu la faptul că nu exista nimeni care să îi poarte numele mai departe. În urmă cu peste cincizeci de ani, Vance trăise o idilă alături de o femeie hispanică, Vibiana, dar tatăl lui îi forțase să rupă legătura. El avea optsprezece ani și ea șaisprezece, relația lor nu avea viitor. Doar că Vibiana era însărcinată atunci când tatăl lui Vance o amenință cu deportarea. Bosch este angajat pentru a-l găsi pe moștenitorul lui Vance. Asta dacă existase vreunul. 

Bosch reușește să așeze puținele indicii pe care le are și îl găsește pe Dominick, fiul lui Vance. Doar că Dominick era mort și, peste câteva zile, presa avea să fie plină de știrile despre moartea lui Vance. Murise înainte să primească raportul despre fiul său. Pentru că totul trebuia să confidențial, Bosch nu știe ce să facă mai departe. Lucrurile par mult mai clare când moartea lui Vance devine suspectă și ultimele indicații din partea miliardarului sosesc în cutia poștală a lui Henry. Misiunea nu se încheiase. Cine îl voia eliminat pe Vance și de ce? 

Fiind în permanentă stare de alertă, autorul reușește să redea, grație personajului său, o serie de trăiri care au rolul de a-ți consuma nervii și de a-ți hrăni curiozitatea. Paginile le întorci cu o sete avidă de cunoaștere și îți dorești să afli deznodământul cât mai repede. Emoționant și plin de melancolie, romanul este unul pe care să îl păstrezi în bibliotecă pe raftul romanelor de recitit. Un lucru e sigur. Trebuie să mai caut cărți semnate de acest autor. Se pare că este unul care scrie exact pe gustul meu! 

Romanul a apărut la Editura Rao și îl puteți achiziționa de aici.

Despre carte: 

Harry Bosch tocmai este detectiv particular în California. Nu-și face
reclamă, nu are un birou și este foarte pretenţios atunci când își alege
clienţii – își permite, deoarece are în spate o carieră de 30 de ani ca
detectiv al poliţiei din Los Angeles. Acceptă, însă, o întâlnire cu unul
dintre cei mai influenţi miliardari din sudul Californiei, un bărbat în
vârstă, măcinat de un singur regret – marea lui iubire din tinereţe și
soarta copilului născut din acea relaţie. Legăturile cu propria viaţă
încep să iasă la iveală pentru Harry Bosch, care nu mai are liniște până
când descoperă adevărul.