Descriere:
Povestea extraordinară a unei mame singure care surprinde pe toată lumea prin curajul și puterea ei atunci când destinul o pune la încercare.
Julie a renunțat demult să mai creadă în povești, în bunătate și în toate aceste minciuni. La vârsta de 20 de ani este casieriță la un supermarket. Se confruntă cu hărțuirile repetate din partea șefului și cu teama de a-și pierde slujba. Dar nu își permite acest lucru. Are nevoie de acel loc de muncă. Trebuie să se susțină singură, familia îndepărtându-se de ea din momentul în care a rămas însărcinată cu micuțul Lulú, acum în vârstă de trei ani.
Într-o zi, aflând povestea ei, Paul, client la supermarketul în care Julie lucra, a invitat-o pe aceasta și pe băiețelul ei să petreacă câteva zile pe coasta Bretaniei cu el și fiul său, Jerome. Prudentă la început, Julie a acceptat totuși invitația, fără să știe că acea călătorie îi va schimba viața pentru totdeauna. O călătorie a uitării și o serie de evenimente neașteptate îi vor arăta lui Julie partea tristă, dar prietenoasă a vieții. O poveste plină de vitalitate și speranță care ne ajută să ne împăcăm cu propria viață.
„Acest roman, plin de umanitate, este o odă adusă celei de-a doua șanse.” – France Dimanche
„Un imn al curajului și al solidarității.” – La Libre
„Trebuie să ai cunoștințe profunde despre viață pentru a exprima cu atâta sensibilitate, sinceritate și maturitate acest instinct care ne permite să mergem înainte. Un imn al speranței.” – Le Figaro Magazine
Dacă aș fi știut prin ce stări mă va trece acest roman … nu l-aș fi ales în această lună frumoasă. Mie îmi plac romanele triste, mai ales cele al căror final este plauzibil, mi se pare credibil. Recunosc că titlul mă intriga. ”Chiar înainte de fericire” m-a dus cu gândul la ceva care s-a oprit chiar înainte ca fericirea să fie completă și deplină. Descrierea cărții nu mă pregătea sub nicio formă pentru ceea ce am trăit. Vă aduceți aminte că sufăr de scenarită cronică? Că pe măsura lecturii îmi elaborez propriile supoziții și îmi place să dezvolt propriile direcții pentru acțiune? Ei, astea nu m-au ajutat în acest caz.
Dacă ați mai citit ceva pe blogul meu știți și că mie îmi plac romanele triste, că uneori am nevoie de un roman capabil să mă stoarcă de lacrimi sau care să îmi dea fiori. Deh, fiecare are câte o ciudățenie la casa lui. Intuiam la un moment dat direcția în care o va lua toată povestea și acela a fost momentul în care am vrut să amân lectura acestui volum. Acela a fost momentul în care m-am gândit serios dacă pot privi pe mai departe prin ochii pesimistului care mă caracterizează uneori sau să cred că totul poate fi roz, că unele cărți se termină cu bine. Nu am mai pus cărți pe pauză, ar fi fost ceva nou, așa că am continuat să citesc. Aveam inima un pic strânsă, trebuie să fiu sinceră.
Ceea ce se creionase ca fiind o posibilă poveste de dragoste, întâlnirea a doi oameni care fugeau fiecare de fantomele din trecutul propriu, întâlnirea a doi oameni care purtau răni adânci în urma luptei cu dragostea…m-am înșelat pe mai târziu. Începuse promițător și deși a șchiopătat pe alocuri, povestea mi-a rămas cumva în suflet. M-a întristat, dar m-a învățat că viața continuă după fiecare pierdere. Mai greu, dar înveți din nou să prețuiești oamenii și clipele ce își sunt oferite.
Julie avea douăzeci de ani, dar suferise cât pentru treizeci la un loc. O greșeală și mai multă băutură decât putea suporta rațiunea…îl aduseseră pe lume pe fiul ei, micuțul Ludovic. Bineînțeles că părinții ei nu suportaseră această veste. Fusese alungată și acum locuia singură cu chirie luptând pentru fiecare zi, luptând pentru supraviețuire și încercând să înlăture rănile din suflet. Zâmbetul lui Ludovic era singurul lucru pozitiv din viața ei, conturile fiind mereu pe minus.
Cine ar fi spus că viața unei casiere ar putea fi palpitantă? Că un cumpărător grăbit ar fi putut să o remarce între două kilograme de mere și cinci cepe? Nici ea nu ar fi crezut, dar rămâne surprinsă să vadă că într-o zi un domn amabil reușește să vadă lacrima din ochii. Un domn de vreo șaizeci de ani, potent financiar și cu replici amabile pregătite anume ca pentru a gâdila orgoliul unei fete de douăzeci de ani. Julie nu are încredere în amabilitatea lui Paul, dar acceptă o ieșire la masă. Se convinge de bunele lui intenții chiar dacă păstrează și anumite rezerve în privința lui. Paul îi propune să îl însoțească la casa lui de vacanța de la ocean. Îi va însoți și fiul lui din prima căsătorie, Jerome. Jerome era un doctor de provincie și avea nevoie să stea departe de tot ce însemnase viața lui de până atunci. Se simțea vinovat pentru că nu putuse împiedica moartea soției sale și durerea îl măcina pe interior dar nu putea să plângă. Își aduna lacrimile în suflet și le transforma în ursuzenie.
Mă gândeam eu că această călătorie le va schimba viața, dar nu aș fi mers în direcția în care a mers autoarea. Este greu să pui trei suflete rănite la un loc, trei oameni mari care se agață pe rând de bucuria și zâmbetul unui copil. Drumul către casă este cel care le va da viața complet peste cap dar și liantul care îi leagă și mai tare unul de celălalt. De unde izvora prietenie se naște astăzi și vinovăție și dorința de a echilibra balanța ghidată de o viață prea dură.
Este un roman dureros, unul care te scoate din zona ta de confort, unul care te învață despre pierderi și despre cât de puternici putem fi uneori.
Vă recomand cartea celor care gustați astfel de romane, dar nu faceți ca mine! Nu îl citiți în Decembrie. În decembrie tindem mai mult să credem în miracole.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Related
Imi poti recomanda niște romane triste te rog
Chiar starneste curiozitatea recenzia ta. 🙂
[…] Chiar înainte de fericire – Agnes Ledig […]
Mi-ai stârnit curiozitatea! Felicitări pentru recenzie!
Îți mulțumesc mult! Este o cărticică frumoasă în ciuda tristeții din ea.
Multumesc pentru acesta recenzie!
Cu drag!♥️
Cu bucurie va citesc articolele. Inspirație și spor…
Asta mă bucura foarte tare! Vă mulțumesc! Să fie!
O recenzie extrem de sensibilă, felicitări! <3
Îți mulțumesc!♥️♥️♥️
Pare interesanta cartea. Felicitari pentru recenzia minunata!
Îți mulțumesc! A fost o lectură interesanta.
foarte frumoasa si plina de emotie recenzia ta ,felicitari Anca <3
Vă mulțumesc mult!♥️♥️♥️