Chemarea omului flămând – Kyle Perry, recenzie

Chemarea omului flămând este romanul în jurul căruia ne-am reunit zilele astea. Și ce mă bucur că a trebuit să îmi concentrez întreaga atenția asupra acestui roman acum! Recunosc, dacă nu era blog tour-ul, cu siguranță cartea ar mai fi stat un pic pe noptiera mea. Nu mă sperii de cărțile groase, ba chiar le prefer. Dar nu știam la ce să mă aștept de la poveste, mai ales că aveam parte de un roman de debut.

„Această poveste misterioasă surprinde atât frumusețea, cât și brutalitatea naturii – îndeosebi a naturii umane.” (Apple Books)

Desigur, am întâlnit autori debutanți care au reușit să scrie romane fabuloase, impregnate cu suspans, pericol și adrenalină. Dar nu mereu se întâmplă așa. Uneori, autorii gafează și trag de un subiect până ajung să-i umple de franjuri marginile și drumurile. Din punctul meu de vedere, povestea asta ar fi fost mai interesantă dacă ar fi fost un pic mai scurtă, mai concentrată și mai la subiect.

Chemarea omului flămând – între legende și criminali

Chemarea omului flămând are legende, cazuri interesante, dorințe ascunse și alegeri greșite. A fost o poveste ca o cursă contra cronometru, plină cu niște personaje pe care trebuie doar să le urmărești, nu să le apreciezi. Și e greu să stabilești conexiuni cu ele, mai ales când umbre reci și întunecate se abat asupra întregii comunități.

Cadrul general este unul extrem de generos și de amplu. Autorul a trăit pe propria piele două episoade grele, marcante: s-a pierdut în munții Tasmaniei de două ori și o dată a trebuit să folosească paginile unui jurnal pentru a-și găsi drumul înapoi. Kyle Perry mărturisește că a văzut lucruri ciudate în tufișuri, lucruri despre care ar fi mai bine să nu se vorbească.

Kyle Perry a folosit propria teroare pentru a broda acest milieu de suspans, pericol și moarte. A descris natura, a folosit frica în propriul său interes și a presărat elementele unei legende îngrozitoare, aducătoare parcă de fiori și blesteme. Iar Omul flămând, cel despre care nu aveai voie să vorbești și să-l privești în ochi, a devenit piesa principală de pe tabla sa de moarte și dispariții.

„- Omul Flămând este înalt, ciudat de înalt, spuse Madison, ignorându-l pe Jack. (…) Poartă o pălărie de om al tufișurilor, iar fața lui este lungă și de un alb fantomatic. Se ascunde în tufiș lângă tine și, dacă îl asculți cu atenție, îl poți auzi potrivindu-și pașii cu ritmul tău. Dacă strigi, el nu va răspunde, dar îi vei auzi respirația. Dacă ai contact vizual cu el…”

Cronica unei dispariții premeditate sau pericol real?

„Aici, în sălbaticia Tasmaniei, oamenii aveau tendința să-și ia dreptatea în propriile mâini și, de obicei, scăpau cu asta.”

Cu așa ținut înfricoșător și cu toată legenda din jurul Omului flămând, nu mă așteptam la personaje senine, fără bagaje emoționale și fără dorințe ascunse. Dar violența disparițiilor, revolta și furia oamenilor, disperarea și nevoia lor de a afla lucruri… Toate aceste aspecte m-au lovit din plin și am avut nevoie de câteva momente pentru a asimila totul și pentru a le așeza într-o ordine satisfăcătoare și logică.

Munții Tasmaniei erau cunoscuți pentru măreția și frumusețea lor. Dar oamenii se temeau de ei. Aici, în ținuturi sălbatice și pline de pietre, departe de oameni și așezări, se întâmplaseră lucruri ciudate. Moartea părea să fi transformat acești munți în locul ei de joacă și oamenii dați dispăruți aici nu mai apăreau niciodată.

Unii nu pomenesc munții și Omul flămând, parcă din teama de a nu provoca soarta. Alții organizează aici, anume pe acești versanți, tabere pentru elevi. În această tabără mult așteptată, câteva eleve dispar și trecutul pare că nu obosește să-și scrie istoria preferată. Dispăruseră înainte alte fete, alții urcaseră pe munte pentru a-și încheia socotelile cu viața. Ce se întâmpla de fapt? Era chemarea unui loc încărcat cu emoții negative? Erau acțiunile unui dezaxat care se folosea de o legendă pentru a-și ascunde pornirile sadice?

Chemarea omului flămând – o viață plină de violență

„Tulburătoare și plină de tensiune și mister, cartea vă va însoți mult timp după ce veți da ultima pagină și după ce veți stinge luminile.” (Christian White, autorul bestsellerului The Nowhere Child

Nimic nu este liniștit în această poveste. Istorii secrete de amor, traficanți și consumatori de droguri, polițe din trecut, tineri care-și doresc faima pe internet. Toate asezonate cu dorința de a proteja și de a salva, cu dragostea și nevoia de liniște și de pace.

Nu am avut vreun personaj preferat, nu am avut cum să îmi găsesc unul. I-am apreciat pe unele dintre ele pentru modul în care au gestionat situația sau pentru modul în care s-au raportat la toată această teroare. Recunosc, spre finalul cărții, abia așteptam să am o imagine clară și să primesc toate piesele acestui puzzle criminal. Simțeam că nu mai am răbdare să așez fiecare piesă în lăcașul său, simțeam că fiecare explicație vine târziu și în grabă, dacă pot spune așa.

Chemarea omului flămând – simți și tu chemarea spre acest roman?

Chemarea omului flămând a fost o lectură interesantă, punctată de acțiune, dezvăluiri și secrete tăioase. Mi-a plăcut ideea de la baza cărții, dar, așa cum am spus, aș fi preferat să fie un pic mai scurtă.

Dacă sunteți curioși, vă invit pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri, Falled, Ciobanul de azi, Cărțile mele și alți oameni, Biblioteca lui Liviu, Citește-mi-l; Analogii, Antologii.

Chemarea omului flămând a apărut la Editura Lebăda Neagră și o puteți găsi aici.

Domeniu: Literatură străină contemporană, Carte străină

Limba: Română

Traducător: Irina Moisoi

Pagini: 504

Conținut ilustrativ: nu

Data apariției: Octombrie 2022