Ceruri încătușate – când cerul este prea departe

Povestea din Ceruri încătușate a fost adaptată atât pentru scenă, cât și pentru marele ecran. Dramatizarea, regizată de Andrew Foster, a avut premiera în 2017, la Circa Theatre din Wellington. Ecranizarea, Jojo Rabbit, în regia lui Taika Waititi, a câștigat People’s Choice Award la ediția din 2019 a Toronto International Film Festival și a fost nominalizată în 2020 la două premii Golden Globe, șase BAFTA și șase Oscar, inclusiv la categoria „cel mai bun film”. Pelicula a fost răsplătita cu Writers Guild of America Award, cu AFI Award, cu premiul BAFTA, precum și cu Oscarul pentru „cel mai bun scenariu adaptat”. De asemenea, a câștigat Humanitas Prize pentru opera de artă care promovează demnitatea, mesajul uman și libertatea. Și filmul, și cartea au fost nominalizate la USC Scripter Award.

Ceruri încătușate
Ceruri încătușate

Ceruri încătușate mi-a oferit accesul la o lume pe care o căutam de mult. Voiam să fiu în tabăra celor care vedeau în ideile lui Hitler ceva luminos. Voiam să văd cum au perceput nemții atacurile conducătorului lor împotriva semenilor care erau departe de „rasa superioară”. Trebuie să spun că nu am nimic cu locuitorii de acum ai Germaniei. Dar, ori de câte ori dau peste o carte care tratează subiectul celor Două Războaie Mondiale, nemții îmi provoacă aceiași fiori reci prin tot corpul.

Au existat multe momente în care i-am judecat colectiv. Am considerat că nu au conștiință, că sunt reci și că au fost prea rapid duși de nas. Bine că am cărți și materiale care îmi mai luminează gândurile. Nu toți germanii au acceptat, nu toți au ridicat mâna pentru a distruge, nu toți au sărit cu bocancul pe națiunile „inferioare”.

Distrugere și vindecare

Cu toate că mi se pare că ne sunt furate privirile de acțiunile lui Hitler în timp ce istoria colcăie de jocuri politice și mândrii nebunești, tot evreii sunt punctul meu sensibil. Și tot poveștile lor le caut cel mai des. De fapt, cred că orice nație ar fi putut fi în locul lor. V-ați gândit cum ar fi fost viața noastră dacă ar fi existat acum Hitler? Dacă ar fi știut el de toate etichetele pe care alte națiuni ni le pun nouă, românilor? Deja simt cum mă ia frigul…

Ceruri încătușate este un amestec de dramă și amar. Nu mi s-a permis o clipă să cred în culori, să vad speranța cum se strecoară printre crăpăturile căscate de obuze. Și, grație ideii mele despre germani, nici nu am putut stabili un minim de simpatie pentru Johannes Betzler, membru al Hitlerjugend (Tineretul Hitlerist).

Părinții ei au avut toată admirația mea. Bănuiesc că nu le-a fost deloc ușor să trăiască în fiecare zi cu pericolul sub acoperiș. Și de ce spun de admirație? Unii vor spune că sunt doar niște personaje. Eu vreau să cred că ar putea exista un sâmbure de adevăr în toate. Eu cred că eu existat oameni care au văzut că nu există rase inferioare și oameni care să merite tratamente inumane. Vreau să cred că eu existat mâini care au rupt zăbrelele carcerei lui Hitler. Sau că au existat oameni care măcar s-au revoltat și au refuzat să spună ceea ce vedeau sau știau.

Ceruri încătușate – între datorie și dragoste

Dacă aveți cartea asta acasă sau o aveți în planul vostru de lectură, v-aș ruga să o citiți acum. Sau într-o zi ploioasă, cu nori grei și vânt turbat. Nici după ce o veți termina nu veți scăpa de sentimentul de apăsare. Nu veți putea să vă bucurați de nimic pentru câteva momente. Există pierdere, luptă, disperarea, dramă, moarte, război și un strop de nebunie. Nebunie care m-a înfiorat și m-a îngrețoșat deopotrivă.

Johannes face parte din categoria ușor de dus de nas. Amețit de lecțiile predate și de cuvântările lui Hitler, Johannes se simte ca un mic zeu german. Ar face orice pentru planul omului pe care îl vede ca un adevărat tată. Și-ar turna și părinții dacă ar fi nevoie. Și poate că ar fi făcut-o. Dar ceva mai puternic decât ambiția lui îi pătrunde zidul de superioritate.

Rănit, mutilat trupește și convins că îi va fi greu să facă parte din Tineretul superior, Johannes își linge rănile în casa părintească. Simte că acolo se întâmplă ceva. O vede în goana tatălui său și în explicațiile care nu stau în picioare. O simte în teama mamei și în ochii ei speriați. Și e decis să afle adevărul.

Așa o găsește pe Elsa, o tânără evreică ascunsă între pereții casei lui. Un perete fals o ținea departe de vagoanele pentru vite. Un perete la fel de fals precum era dragostea lui Johannes. Eu nu l-am crezut o clipă. Am văzut doar disperarea de a se agăța de ceva frumos și pur. Elsa era pură, speriată și ușor de dominat. Nu era destul că fata locuia acolo, în întuneric, și se hrănea cu coji de pâine uscată. Mai venea și el, de cele mai multe ori pretinzându-i atenție și dragoste.

Ceruri încătușate – când cerul este prea înalt.

Dacă iubești pe cineva, atunci vrei ca să îl vezi fericit. O pasăre pe care o iubești, nu ar trebui să stea închisă în colivie. Dar Johannes asta face cu Elsa. O ține captivă într-o colivie alcătuită din dragoste bolnavă, dorință și orgoliu rănit. E grea povestea lor, e dură și apăsătoare.

Aproape că m-am bucurat când Johannes a trebuit să dea piept cu lumea plină de lipsuri și de foamete. Nu știu dacă mi-a mai fost atât de antipatic un personaj principal.

Cu toate astea, trebuie să recunosc faptul că autoarea a reușit să scrie un roman de excepție. A reușit să rămână fidelă trăsăturilor cu care și-a învăluit personajele și timpurilor în care a ales să își plaseze acțiunea.

E un roman crud. Dar un roman care ar trebui citit și așezat lângă celelalte care au abordat același subiect.

Ceruri încătușate a apărut la Editura Corint și poate fi cumpărat de aici. 

AUTOR(I): CHRISTINE LEUNENS

TIP COPERTĂ:SOFTCOVER

EDITURA:CORINT

AN APARIȚIE:2020

NUMĂR PAGINI:320

TRADUCERE:MARIANA ALEXANDRU

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns