Celula 7 și Ziua 7 – Kerry Drewery (recenzie)

De ce am ales să scriu despre ambele volume în aceeași recenzie? Pentru că mi s-au părut prea legate pentru a le separa. Și pentru că nu am avut răbdare după ce am terminat volumul unu. Și pentru că m-am grăbit atât de tare să aflu mai multe detalii și pentru că acum îmi rod unghiile în așteptarea volumului trei și pentru că a fost cea mai frumoasă serie distopică pe care am citit-o până acum.

Distopiile nu erau cărțile pe care le căutam înainte, așa că, recomandarea de pe copertă nu mi-a atins inima. Pe copertă scrie că această serie este recomandată celor ce au iubit Jocurile foamei. Eu mi-am dorit mult timp să citesc acea serie, între timp mi-a trecut. Dar prind curaj după ce am citit aceste două volume din trilogia scrisă de Kerry Drewer.

Celula 7 – Un thriller antrenant și ireal de captivant

Știți cum a fost lectura asta pentru mine? Știți jocul cu cartoful fierbinte? Ți se pasează un cartof fierbinte, ți se pune o întrebare și trebuie să răspunzi corect. Cu cât întârzie răspunsul cu atât va trebui să suporți mai mult căldura. De data asta, „cartoful” era pasat între personaje. Rezultatul? Teroare în stare pură pentru mine. Guvern corupt și infect, o emisiune cu rol de manipulare a maselor, justiția înlocuită de un sistem de vot și un culoar al morții care presupunea trecerea acuzatului prin șapte celule, celule care se transformă văzând cu ochii. Sunt tentant, nu? Tentant și înfricoșător, mai ales când te gândești că nu este nevoie să te gândești la nu știu ce scenarii de film sau lumi fantastice. E de-ajuns să te uiți în jurul tău și vei observa posturi tv care influențează și manipulează masele, oameni dependenți de media și devoratori de judecată (din categoria asta fac parte cei care au o sentință pentru orice caz și care își doresc de multe ori să vadă sânge). Voturile nu erau unice. Votai atât cât îți permitea buzunarul, fie că votai telefonic sau online. Îți dai seama ce însemna dacă acuzatul era unul care avea un dușman bogat? Moarte sigură.

Poporul era înverșunat, i se permitea o stare falsă de importanță. Jocurile nu se făceau la nivel de stradă, ele se făceau la nivelul guvernului. Banii populației erau folosiți în alte scopuri dar avuseseră grijă să le închidă ochii oamenilor atunci când le fluturau în față rata mai scăzută a infracționalității și străzile sigure. Justiția nu se mai făcea în săli de judecată ci la televizor. Spectatorii erau cei care agreau acest sistem judiciar și prezentatoarea emisiunii avea grijă să încheie orice legătură telefonică deranjantă. Cuvintele erau trunchiate sau li se întrerupea apelul. Prezentatoarea este persoana pe care am urât-o de la primele replici. Făcea din cazurile disperate un spectacol, moartea era un show și viața prizonierilor din celule ajunsese să fie televizată. Un reality show al disperării și al terorii. Ciudat este că oamenii de rând erau receptivi la toată nebunia aceasta, ba chiar plăteau un preț pentru moartea respectivului. Dovezi? Nu existau. Mureau nevinovați? Destui. Nimeni nu avea puterea să se ridice împotriva sistemului sau dacă o făcea cineva, era anihilat din fașă.

Vă vine să credeți că doi adolescenți sunt cei care au curaj să se ridice împotriva falsei judecăți? Mânați de motive diverse, Isaac și Martha sunt cei care au puterea să ofere sacrificiul suprem: viața lor dacă era nevoie de ea pentru a stopa un lung șir de nedreptăți și morți nefolositoare.

Martha este adolescentă atipică. Nu este ca adolescentele pe care le întâlnim în romanele young adult. Crește într-un cartier sărac alături de o mamă care îi oferă necondiționat ajutorul. Mama îi este omorâtă și luptă în fiecare zi. Luptă cu lipsa ei și cu neadevărul. Adevăratul criminal al mamei sale nu era vecinul de palier. Adevăratul vinovat este eroul națiunii, Jackson Paige. O știa. Dar nu putea să se măsoare cu imaginea ireproșabilă pe care o avea omul de afaceri. El era cel care adoptase un orfan, el era cel care făcea donații și acte de caritate, tot el este cel care era gata să își pună oricând averea la dispoziția celor nevoiași. Cum putea fata săracă și orfană să concureze cu toate astea? Cum putea ea să arunce cu noroi în el?

În mijlocul unui ocean de disperare, Martha își găsește un aliat. Unul care putea să lupte împotriva sistemului și care avea mijloacele necesare. Dar era suficient? Pe Martha am însoțit-o pe drumul către scaunul electric, pe culoarul morții. Da, ai ghicit. Martha îl împușcă pe Jackson Paige și își recunoaște vina. Șapte zile, șapte celule, ore întregi de dezbateri ale acestui caz și disperarea unui om care se știe atât de aproape de scaunul electric. Fiecare celulă era diferită de cealaltă. Mai mică și mai rece decât precedenta. De parcă dacă se apropia atât de moarte nu mai merita nimic. Sfâșietor chiar dacă știam că este o distopie.

Ziua 7 – romanul răsturnărilor de situație

Era evident că nu mă voi putea ține departe de volumul al doilea. Avea nevoie să aflu mai mult, să știu mai multe, să știu cum se va termina cursa contra cronometru. M-am liniștit? Nu. Nu după Ziua 7, un roman al răsturnărilor de situație.

În scenă apar deja noi informații despre eroul națiunii, dar toate dovezile sunt eliminate în timp record din spațiul public.

Eve Stanton, avocat de consiliere a Marthei, este sub lupa celor de la conducere. Nu le place când cineva intervine în mecanismul lor atent construit cu scopul de a-l deturna. Atrăsese destul atenția asupra ei și, de parcă nu era de ajuns, se întâlnea și cu fostul judecător Cicero care era cunoscut pentru antipatia pentru sistemul actual.

Luptele pentru instaurarea adevărului se ramifică și totul devine și mai interesant de urmărit. Apar noi personaje care jucau un rol important în tot acest joc și dispar unele personaje care deveniseră ghimpi în coastă. Dacă mă gândeam că este posibil să întâlnesc măcar o fărâmă de empatie pentru oameni, m-am înșelat teribil. O junglă, asta este lumea. O junglă în care toți se simt mai bine dacă dau de gustul sângelui și unde toți devin prădători.

Autoarea construiește totul cu atât de multă atenție încât cu greu m-am adaptat la lumea reală după ce am întors ultima pagină (pagină care, apropo, te va face să te frămânți până apare volumul trei). Personajele sunt puține, dar extrem de bine conturate și teama erupe din fiecare frază. Simți teroarea, simți pericolul și amenințările care plutesc în aer. Treci printr-un carusel al emoțiilor de la furie la compasiune (ți se pare că sunt doi poli opuși? Așa sunt romanele astea.), ți-e teamă și simți că îți transpiră palmele și fiori reci îți traversează corpul. Asezonezi totul cu un dram de speranță. Fix ca-n viață. Mai are rost să vă spun că vă recomand cărțile?

Romanele au apărut la editura Rao și voi le găsiți pe site-ul lor. Aici – Celula 7 și aici – Ziua 7. Merită încercate!!
Descriere Celula 7: