Cele șapte văluri ale lui Esther Wilding este un roman pe care l-aș fi citit pe malul mării, cu aer sărat pe buze și briză călduță în păr. Mi-aș fi ridicat ochii ocazional, aș fi scrutat orizontul și aș fi strigat-o pe Aura. Poate aș fi luat plaja la pas, cu tălpile goale periind nisipul, cercetând locurile despre care Aura mi-ar fi vorbit, desigur că ar fi făcut-o. Pentru că Aura a simțit viața diferit. Pentru că Aura s-a hrănit cu legende și cu sensuri venite din alte lumi.
Nu m-ar fi mirat apariția unei selkie, nici a unui vuiet prelung de durere, nici a vreunei creaturi acvatice care mi-ar fi spus că poate Aura a ales adâncul, că poate acum e liberă. Nu întâmplător am spus ultimele cuvinte. Sunt legate de Aura, de niște mărturii pe care le lasă trecute pe un caiet intim. Aura, această femeie catalizator, este un om pe care viața îl oferă ocazional, drept dar, drept far călăuzitor, unor oameni norocoși. Desigur, ca mai în toate poveștile cu tâlc, explicațiile logice nu sunt vizibile la prima vedere. Dar apar. Atunci când e mai mare nevoie de ele, atunci când suntem gata să le primim și să le privim.
Nu sunt la prima întâlnire literară cu Holly Ringland. Am citit acum ceva vreme Florile pierdute ale lui Alice Hart și m-am îndrăgostit de maniera atât de diferită de redare a traumelor, a rănilor interioare, a urmelor lăsate de războaiele purtate pe dinăuntru. Atunci, pe vremea când Holly Ringland era un țărm necunoscut, îi căutam sensul. Știam că stilul său atât de metaforic de scriere avea să încununeze un subiect. Că tumultul pe care-l așeza în fiecare cuvânt avea un rost, că izvora din destinul cuiva și că își va afla liniștea, mai devreme sau mai târziu. Că vor cădea văluri și adevărul mă va privi în față, dureros și orbitor.
Cele șapte văluri ale lui Esther Wilding – o carte despre iubire și adevăr
Uneori, mânată de așteptări personale sau de fluturii din stomac pe care nu știu să-i strunesc, aș alerga peste rânduri pentru a ajunge la final, pentru a obține dezvăluirea aceea care face tot ansamblul să devină transparent. Cu povestea asta, trebuie să recunosc, mi-am pierdut de câteva ori răbdarea. Alimentată fiind de cealaltă experiență, când am avut de-a face cu un număr mai redus de pagini, îmi doream să ajung în punctul culminant, să dezgolesc toate destinele de întrebări și secrete.
„ … – Chestia e că doar o criză e uneori singurul mod de a ajunge în punctul în care avem de ales…
– De ales intre ce și ce? întrebă Esther.
– Între a trăi în durere. Sau a ne vedea mai departe de viață.”
Au fost momente în care mi se părea că nu ajungem nicăieri. Și asta se prea poate să fie doar percepția mea afectată de dorința de a ajunge la destinație, acolo unde puteam așeza fiecare piesă la locul ei. Spre final, acolo unde am simțit cum se mută accentul și cum căutarea, adevărata căutare, se strecoară în sufletul altcuiva, tensiunea strânsă în mijlocul pieptului a început să se evapore, să lase loc lecțiilor și binelui.
Legături, adevăruri și secrete dureroase
Esther Wilding o diviniza pe sora ei mai mare. Aurora Wilding – Aura, după cum o alintau cei dragi, nu trecea nicăieri neobservată. Spirituală, însetată de cunoaștere și legende, cu zâmbetul mereu pe buze, cu o aură magică, desprinsă parcă din altă lume, Aura știa să construiască poduri solide între toți oamenii pe care-i întâlnea.
Deși primește dragostea părinților săi, Esther simte că a fost mereu în umbra relației dintre mama lor și Aura, amândouă spirite creative, iubitoare de apă și selkie. Însă acum, la un an de la dispariția surorii sale minunate, Esther știe că unele lucruri ar trebui să fie păstrate în gânduri.
Aura Wilding, acest spirit liber și iubitor, plecase în Copenhaga, pe urmele legendelor și poveștilor sale preferate. Nu spusese nimănui despre experiențele trăite aici, nici nu oferise detalii despre oamenii întâlniți pe aceste meleaguri fascinante. Se întorsese câțiva ani mai târziu, tăcută și închisă într-un soi de cochiliei alcătuită din secrete și tatuaje. Puțin mai târziu, aflată încă sub influența lucrurilor din Copenhaga, Aura dispare. Este văzută intrând în mare, lucrurile sale fiind găsite ulterior pe plajă. Și gata, Aura Wilding nu mai există pentru lume.
Un an mai târziu, purtând ținutele artiștilor preferați ai fetei, părinții și prietenii aduc vieții acesteia un omagiu. Însă, cuprinsă de durere și furie la adresa părinților săi și a modului lor de gestionare a durerii, Esther nu le împărtășește acestora planurile. Cum era posibil să stea aici toți, îmbrăcați cu haine vechi și purtând peruci ciudate, să vorbească despre Aura? Dacă se gândea un pic mai mult, avea impresia că nici măcar nu o cunoscuse pe sora ei mai mare. Aura revenise acasă cu tatuaje pe corp, cu tăceri în suflet și cu umbre pe chip. Ce se întâmplase acolo?
Cele șapte văluri ale lui Esther Wilding – propria căutare
„El o să-ți dea flori, ca să uiți. Tu sădește semințe, ca să-ți aduci aminte.”
Convinsă de părinții săi dar alimentată și de propriile întrebări, Esther știe că are un singur lucru de făcut: să plece pe urmele Aurei și să afle adevărul dureros din Copenhaga. Însă, așa cum are să afle curând, acest adevăr este doar un crâmpei din ceea ce ea nu știe despre Aura și despre viața ei.
Căutarea lui Esther m-a înduioșat teribil, dar m-a și întristat pe alocuri. Dacă aș avea această permisiune, aș schimba unele evenimente din carte. Le-am simțit un pic forțate și nepotrivite. Așa cum am spus, aceasta este părerea mea. Voi sunteți liberi să simțiți cartea după propriile filtre.
În ciuda micilor inconveniente descoperite de-a lungul lecturii, mi-a plăcut povestea și m-am bucurat de acest univers complet, complex și plin dedesubturi interesante. Poate, dacă ar fi fost un pic mai scurtă, povestea ar fi avut un alt impact. Am apreciat că autoarea mi-a permis să o cunosc pe Aura, mai ales prin amintirile celor dragi ei.
Cele șapte văluri ale lui Esther Wilding este o carte despre căutare, sens și iubire. O găsiți la Humanitas Fiction, chiar aici.
An apariție: 2025
Ediție: I
Pagini: 536
Colecție: Raftul Denisei
Domeniu: literatură
Autor: Holly Ringland
Traducere şi note: Domnica Macri
