Căței pierduți și oameni singuri – Lucy Dillon (recenzie)

Căței pierduți și oameni singuri sau căței singuri și oameni pierduți? Nici nu contează. Importantă este starea de bine pe care ți-o lasă acest roman după ce întorci și ultima pagină. Eu am zâmbit și am lăsat speranța și bucuria să îmi inunde sufletul. 

Căței pierduți și oameni singuri a apărut la Editura Univers în cadrul colecției Ora 11. Am mai citit Sufleul din aceeași colecție și pot să spun că aceste romane au în comun poveștile calde, povești care au nucleul format din oameni care au parte de momente tulburătoare, de zâmbete târzii și de o a doua șansă. 

Povestea din Căței pierduți și oameni singuri este una foarte drăguță, una „confortabilă” în care îți poți lăsa sufletul să se cuibărească într-o zi mohorâtă. Dincolo de poveștile pe care ni le aduce în prim plan, autoarea evidențiază și puterea dragostei pentru animale, dar și locul special pe care doar un animăluț de companie îl poate ocupa. Eu iubesc animalele și mă atașez foarte repede. Pe tot parcursul romanului mi s-a făcut dor de Arys, câinele nostru huskey, câine pe care am învățat să îl iubim și căruia i-am simțit tare mult lipsa atunci când l-am pierdut pentru totdeauna. Admir oamenii care înțeleg că un cățel nu este un cadou, nu este un „lucru” la modă. Un câine are nevoie de dragoste, protecție și trebuie acceptat. M-am referit la câine pentru că este evident că în acest roman câinii au un loc special, dar îl putem înlocui în afirmația de mai sus cu orice animăluț dorim. Un animal de companie implică timp, dragoste și responsabilitate. Nu ne putem debarasa una-două de el. 

Mie îmi este tare greu să mă atașez din nou de un câine, așa că amân de multă vreme înlocuirea lui Arys. Nu că i-ar putea ocupa cineva locul din sufletul nostru, dar măcar în casă. 

Căței pierduți și oameni singuri – Lucy Dillon O poveste despre speranță și regăsire 

Când am început să citesc romanul Căței pierduți și oameni singuri mă gândeam că totul se va concentra în jurul lui Rachel, moștenitoarea lui Dot – proprietara unui adăpost canin. Dot nu avusese talent când venea vorba despre dragoste și relațiile dintre un bărbat și o femeie. Murise singură și fără să aibă copii. Avusese însă un talent special. Adunase în jurul ei iubitori de animale și își dedicase viața adăpostului canini. Dot putea face „gruparea” perfectă. Știa să aleagă câinele potrivit pentru oricine îi trecea pragul. Simțea potrivirea lor, învățase să citească dincolo de rânduri. 

Rachel, nepoata lui Dot, avea aproape 36 de ani și nicio idee despre ce va face cu viața ei. Zece ani din viață trăise în așteptare. Iubise un bărbat care nu îi aparținea decât câteva seri pe săptămâna și care îi servea promisiuni la pachet. De-acum era singură și adăpostul canin era singurul loc unde putea merge fără a oferi și mai multe explicații. Sora ei avea deja doi copii și o familie fericită. Ea era doar imaginea eșecului pe toate planurile. Părăsită, fără serviciu și cu prea puțini bani în cont. Cireașa de pe tort era simbolizată de moștenirea primită după moartea lui Dot. O casă care avea nevoie urgentă de renovare, un adăpost canin, vreo cincisprezece câini care aveau nevoie de un cămin și niște taxe exorbitante pentru moștenirea pe care nu o ceruse ea. Dot fusese o persoană solitară și relația dintre ele nu era una specială. Ce o fi fost în mintea ei când a ales-o pe Rachel ca moștenitoare? Rachel nu iubea câinii și nu știa ce să îi facă lui Gem, câinele lui Dot. Dot spunea că o plimbare prin parc poate arunca o altă lumină asupra problemelor. Dacă era așa, Rachel avea să meargă câțiva kilometri. 

Își dorea să găsească o cale pentru a rezolva toate astea, dar va găsi ea calea pentru a repara o inimă frântă? 

Căței pierduți și oameni singuri – Lucy Dillon  Cine va primi o a doua șansă?

În timp ce o însoțim pe Rachel în zilele acelea ce par fără sfârșit, o vom cunoaște pe Zoe, mama a doi băieței neastâmpărați și fosta soție a lui David, un mascul mândru și tare încăpățânat. Zoe acceptase relația soțului ei cu asistenta lui, înțelesese și divorțul, dar nu putea înțelege comportamentul infantil al lui David când venea vorba de copii. Ea muncea câteva ore pe zi pentru a le oferi copiilor tot confortul și se entuziasma în fața unei case curate. David le oferea copiilor vacanțe și jocuri scumpe. Ultima gafă marca David: un cățel. Un puiuț care avea nevoie de atenție și timp, timp pe care Zoe nu îl are. Cum va rezolva ea totul și cum se va intersecta drumul ei cu al lui Rachel? 

Natalie este personajul meu preferat din acest roman. Suferea tare mult pentru că nu putea avea copii și toate momentele ei erau pline de regrete și speranțe. Știa că își va îndeplini visul și învățase să nu își mai streseze soțul cu grijile ei. Se „îndrăgostește” de Bertie, un cățel pe care îl găsește la adăpostul canin și în loc să dispere atunci când este concediată, Natalie merge să îl aducă acasă pe micuțul patruped care avea puterea de a-i umple viața. Avea de ales: să se bucure de ce are sau să tânjească după ce îi lipsea? 

Adăpostul canin funcționează ca un magnet. Îi aduce împreună și în compania cățeilor se repară inimi, se rescriu povești și se învață din nou despre speranță. Am simțit atmosfera tipică unui adăpost, am învățat câteva rase noi de câini (nu mai spun despre strategiile de marketing), dar și despre oameni puternici care au puterea să lase deoparte armura în care se învăluiseră de-a lungul vremii. Oamenii cer și primesc mereu a doua șansă. De ce să nu primească și animăluțele același tratament? 

Un roman despre prietenie, un roman amuzant și o poveste frumoasă care poate impresiona și inima celor care nu iubesc animalele. Romanul a luat naștere din experiența autoarei și asta a adus un mare plus poveștii. Se simte pasiunea și experiența din spatele fiecărui cuvânt. Eu m-am relaxat savurând acest roman. Voi l-ați citit? Ce impresie v-a lăsat? 

 
Lucy Dillon este o tânără scriitoare britanică. A lucrat în domeniul editorial, iubeşte, desigur, literatura şi câinii, are un basset pe nume Violet. A publicat cinci romane şi a fost răsplătită cu Premiul Romantic Novel of the Year în 2010 pentru  Căţei pierduţi şi oameni singuri.
Despre carte:
An apariție: 2015
Număr pagini: 430
Traducere: Celia Ilieș