Creațiile mele

Îmi place să scriu și cochetez cu poezia. Muza nu mă vizitează prea des, dar mă las ghidata de emotii.

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Stop război – Anca R.

    Războiul din copilăria mea Era o joacă simplă, animată, Atât de inocent totul părea, Războiul nostru nu era o pată. Războiul din copilăria lor, E-un strigăt mut, plin de durere, Aripi curmate și frânte de dor, Și râuri de sânge, nu miere. Sunt îngeri lipsiți de putere, Cu mâinile ridicate a pace, Și lumea se-afunda-n tăcere, În timp ce în ei se tot trage. Și s-ar juca. Dar unde e locul? Unde să respire aer curat? Și cine vine să le stingă focul De ce nu mai au o casă și-un pat? Și strigă pământul și se revoltă Prea plin de sânge nevinovat, Pe nepăsare ce se dezvoltă? Și cine…

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Arată-le – Anca R.

    Arată-le – Anca R. Noiembrie, poezii Ridică-te, te rog, stai în picioare Stai dreaptă, nu privi în jos, Arată-le acum că nu te doare, Schimbă cumva urâtul în frumos. Ți-au spus că-n veci nu vei putea? Arată-le doar unde-ai ajuns, Că viața nu-i doar despre a avea Ci-nseamna să privești mereu în sus. Ți-au spus că nu știi să iubești? Arată-le doar un singur album, Spune-le ce frumos îl crești Pe-al tău copil ce e atât de bun. Ți-au spus că nu te poți plia Pe calapodul stabilit, Dă-le un pic din viața ta, Să vad-un strop din tot ce ai trăit. Ți-au spus că nu știi să vorbești? Tu…

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Singur pe lume – Anca R.

    Singur pe lume – Anca R. Poezii, Noiembrie Când îți pleacă mama, Nimic nu-ți rămâne, Ai în suflet teama Și n-o ai cui spune. Când mama îți pleacă, Copil nu mai ești, Toate vin și pleacă, Dar cum să trăiești? Cine-ți mai gătește Borș cu perișoare? Cin’ te cicălește Cu vesta-n spinare? Cine te mai ține, Strâns în brațe moi? Cine-ți face bine Și nu-l vrea ‘napoi? Cine se mai roagă Noaptea la icoane, Cine să-ți mai facă, Plăcinte cu carne? Mama-i numa’ una Cum Fecioara este, Mama mea-i de-acuma Un colț de poveste. Și dacă de sus, Mamă, mă privești, Te iubesc nespus, Să nu te-ndoiești.

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Să nu uiți – Anca R.

    Să nu uiți – Anca R. Poezii, Noiembrie. Când m-ai luat de mână, ai promis Să nu m-abandonezi la prima ceartă Ai spus că vom lupta pentru același vis, Că vom vorbi de fiecare dată. Că vom privi spre ce am construit, Ca să găsim acolo un răspuns, Nu vom privi la ce s-a năruit, Crezând că dragostea n-a fost de-ajuns. Lupt când te văd luptând pe tine, Îmi dai credința, ușor, înapoi, Știu că mai poți doar când mă vezi pe mine E-așa ușoară lupta când e-n doi. Tu prinde-mă de mână ca atunci, Eu voi privi adânc în ochii tăi, Să știi că am clădit, cândva, pe stânci,…

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Unde – Anca R.

    Unde? – Anca R. Poezii, noiembrie Stop! Te rog, încetează! Ăștia n-avem cum să fim noi, N-ai zis că dragostea durează? Că se-nmulțește doar cu doi? N-ai cum să fii tu cel ce țipă Nu pot fi eu cea ce rănește, N-am cum să zbor într-o aripă, Rănită de cel ce-o iubește. Nu-i casa noastră asta tristă, Nu ești chiar tu-n fotografii? De ce-adun lacrimi în batistă, Rugându-mă ca să mai vii? Nu eram eu îndrăgostită De omul cel mai minunat? De ce-a ajuns viața cernită? Ce am făcut? Ce s-a-ntâmplat? Unde-a rămas iubirea noastră? Și cum de ne-am îndepărtat? Te rog, să ne mai dăm o șansă Să nu…

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Colectiv – trei ani – Anca R.

    Colectiv. Trei ani de dor și furie, Părinți fără bucurie, Poartă doliu zi de zi Doar în poze au copii. Nu stiu cum e sus în cer, Dacă au concert de rock, Dar pentru muzica lor, Aici au trecut prin foc. Nimeni nu e milostiv, Cazul nu e încheiat, Am strigat toți “Colectiv”! Dar dreptate nu le-au dat. Noi purtăm rana în minte, Unii o poartă pe corp, Au rămas fără cuvinte, Răbdare? N-a rămas strop. Neputință? Amânare? Au simțit pe pielea lor. Viața nu are culoare Dacă copiii ne mor. Pompierii au stins focul Haos a rămas apoi, Din inimă cine-l stinge De când suntem fără voi? Cine mai…

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Strigăt – Anca R.

    Totul în jurul meu pare sfârșit, Mizerii, neputință, foame, Copii trimiși de mici pe la cerșit Și mâini bătrâne-ntinse spre icoane. Și ne rugăm la Domnul sfânt Să își întoarcă fața către noi, Să vină, să coboare pe pământ Și să ne scoată pe toți din gunoi. Dar e nevoie de venirea lui? Când toți purtăm din el o bucățică, De ce spunem “cuiul scoate pe cui” Da’ nu am da din noi o părticică? De ce să vină? Ca să vadă ce? Cum nimeni n-are timp ca să-l asculte? Să vadă preoții făcând orice, Da nu să spună de vorbele-i multe? Ca să ne vadă și pe noi certați?…

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Cu tine – Anca R.

    Aș lenevi la nesfârșit pe pat de rouă, Pe-o aripă de vis ce n-a fost frânt, M-aș bucura din plin atunci când plouă, Dorind să trăiesc veșnic pe pământ. M-aș înveli cu rugăminți fierbinți Ce mi-au cuprins ființa-ntodeauna, Și te-aș chema pe tine să m-alinți, Și să mă ții până trece furtuna. Să construim o lume pentru noi Și să ne pierdem până dimineața, Să fim întotdeauna numai doi Să ne prefacem că nu trece viața. Să luăm nectarul florilor de vară Să ne-mbătăm cu vin din sărutări Să adormim în fiecare seară Pierduți în caldele îmbrățișări.

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Ecourile unui de ce – Anca R.

    Ecourile unui de ce – Anca R. #poezii Când ai plecat de ce n-ai luat cu tine Și sufletul și inima-mi amară? Nu ai știut ce însemni pentru mine? N-ai bănuit cât poate să mă doară? Și stau în fața casei ce-a fost a noastră Nu-mi vine ușa să îi mai deschid, S-au ofilit și florile din glastră Și eu mai tare-n mine mă închid. Și tremur tare în fața amintirii Când te vedeam aievea într-un vis, De ce-ai fugit de patima iubirii Când am bătut, de ce nu ai deschis? De ce îți este așa ușor să fugi De tot ce-a însemnat odată noi, De ce alegi sufletul să-l…

  • Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

    Voință – Anca R (poezii)

    Voința – Anca R. #poezii. Octombrie, 2018 Ți-ai picurat veninul pic cu pic, Și-ai anulat tot ce ai construit, Stai să mă vezi când am să mă ridic, Te vei ruga să mă fi ocolit!  Stai să mă vezi când mă voi scutura De răul ce l-ai pus ușor în vene! Voi șterge lin toată otrava ta, De tine, om perfid, nu mă voi teme!  Voi ști să-mi construiesc o fortăreață Mă voi baricada apoi în ea, Tu ai avut nevoie de-o paiață Care tăcută-n colțul ei să stea.  Nu sunt născută spre a fi paiață Am inimă, nu corp de tinichea, Mă îndoiesc de-a ta ce stă sub gheață, Oare…