Casa olandeză – Ann Patchett, recenzie

Casa Olandeză, roman finalist Pulitzer Prize 2020 – nominalizat la The Women’s Prize for Fiction 2020 și ABIA Awards 2020, categoria International Book of the Year, a apărut la Editura Humanitas și poate fi cumpărat de pe Libris, loc plin de tentații dulci pentru orice cititor de cursă lungă.

Casa Olandeză este o poveste despre iubire și sacrificiu, despre absență și generozitate, despre puterea și magia unui loc care poate condamna, dar și vindeca.

Nu știu să vă spun cât de mult mi-am dorit acest roman. În ultima vreme, din dorința de a citi cărți cu greutate, după cum le spun eu, cărți care surprind altfel chintesența vieții, m-am regăsit alergând tot mai des către raftul cu romanele din colecția Raftul Denisei. Dar, așa cum se întâmplă aproape întotdeauna cu romanele premiate, am nevoie de o stare anume pentru ele și îmi pierd pe parcurs bucuria lecturii și dorința de a absorbi întreaga poveste și de a o trece prin fiecare por al sufletului.

Casa Olandeză – bagajul amintirilor

Casa Olandeză a venit în viața mea în momentul nepotrivit. Mi-am propus acum ceva timp să nu mai plec la drum cu așteptări, mai ales dacă nu cunosc autorul și stilul acestuia de scriere. Mă gândisem eu atunci că just ar fi să descopăr rând cu rând, pagină cu pagină lumea creată de autor și să încerc să o asimilez, să o înțeleg.

„Splendidul roman al lui Patchett sondează, cu înțelegere și compasiune, adâncurile obsesiei și ale iertării; ce dobândesc oamenii, ce păstrează, ce pierd sau înstrăinează și ce lasă în urmă.“ — Publishers Weekly

M-am avântat cu tot sufletul în lumea lui Ann Patchett și am dorit să descopăr misterul din jurul acestei case. Am simțit dulceața și forța fiecărui cuvânt, mesajul și melancolia fiecărui paragraf. M-am declarat încântată de amestecul dintre acum și atunci, despărțite doar de tușe amărui de regrete și de amintiri prăfuite.

Dar m-am pierdut pe parcurs, printre detalii, colțuri prăfuite și scene domestice, unele mai intime decât altele. Poate că ăsta este farmecul cărții. Poate că Ann Patchett nu a vrut neapărat să ajungă undeva. Ci a vrut să ne povestească ceva, să taie pe din două o bucată de viață și să ne lase să îi urmărim toate straturile, toate emoțiile, toate cauzele și efectele.

Și, în mijlocul a toate, îi avem pe Maeve și Danny, moștenitorii lui Cyril Conroy, obligați de soartă să se ridice unul pe spatele celuilalt. Să fie viața sau să fie blestemul casei olandeze?

Casa – leagăn al amintirilor

Drept casă poate trece orice clădire de pe oricare stradă, din orice oraș al oricărei țări. Dar acasă nu poate fi decât locul în care ți se leagănă amintirile, ți se întoarce sufletul în vremuri de restriște sau către care ți-ai dori întotdeauna să revii cu drag. Numai că, atunci când preiei drept primă casă un loc înțesat de amintiri, riști să preiei toate poveștile locului, toate apăsările și toate dorurile care au rămas încastrate și pierdute printre crăpături.

„Casa Olandeză are bogăția, forța aluzivă și încărcătura emoțională pe care le au doar cele mai bune ficțiuni.“ — Boston Globe

Mi-am închipuit cu ochii minții casa. I-am văzut măreția, m-am pierdut pe holurile sale, am admirat priveliștile generoase, i-am străbătut proprietatea și grădinile. M-am bucurat de căldura din timpul zilei, de zgomotele și oamenii săi. Dar am resimțit și nesiguranța, apăsarea și teama pe care o simțim cu toții atunci când se lasă seara. Nu era doar un loc drăguț, înțesat cu tablouri și obiecte. Era un loc al secretelor, al minciunilor și al polițelor care se cereau plătite.

Și, să fim serioși! Cine ar vrea să vadă, zi de zi, tabloul celor doi proprietari anteriori ai casei? Eu m-aș fi simțit zi de zi exclusă din propria casă. M-aș fi simțit supravegheată întotdeauna și nu cred că asta ar fi făcut ca locul să fie confortabil și călduț, locul ăla în care m-aș fi simțit acasă și în siguranță.

Abandon și regăsire

Cyril Conroy luptase pentru fiecare bănuț din averea sa. Și își dorise să îi ofere femeii iubite o casă. Dar Casa Olandeză este cea care îi blesteamă căsnicia. Soția lui nu iubea casa, nu se simțea stăpână peste ea și nu putea accepta deloc istoria casei. Femeia alege să trăiască departe de familia sa, obține divorțul de soțul său și îi lasă acestuia pe cei doi copii ai lor.

„Textura fină a romanului este alcătuită din multe momente mici, intime, dar efectul este unul atotcuprinzător, uriaș și generos – profund emoționant.“ — New York Journal of Books

Maeve și Danny au trăit într-o simbioză dictată nu doar de gradul de rudenie, cât și de dorința de afecțiune, de nevoia reciprocă de amintiri și identitate. Maeve era mai mare, știa mai multe lucruri despre mama lor. Dar Danny trebuia să facă față tuturor necunoscutelor din viața sa. Se ancora de ce afla de la sora lui, neputând vreodată să străpungă muțenia și încăpățânarea propriului său tată.

Din dorința de a le oferi celor doi copii o familie, Cyril se căsătorește cu Andrea, o tânără mamă văduvă. Neabătându-se de la condiția de mamă vitregă (cu toate trăsăturile sale specifice), Andrea se înstăpânește rapid pe casă și nu pierde ocazia de a scăpa de cei doi copii când Cyril moare.

Maeve și Danny – simbioza dintre dragoste și datorie

Maeve a fost personajul meu preferat din această poveste. Mămoasă, devotată, caldă și gata de orice compromis pentru fratele său. Am simțit de la primele rânduri dorința sa de a-l proteja pe Danny, dedicarea ei pentru familia micuță care îi rămăsese.

M-a durut parcursul ei, m-a emoționat și mi-am dorit altceva pentru ea. Dar, unele romane au nevoie de eroi de sacrificiu, de oameni care dau greutate și emoție unei povești.

Danny este exemplul perfect al celui care are noroc de oameni minunați în jurul său. Este iubit, susținut, protejat și îndrumat. Mi-a plăcut omul care a învățat să fie și faptul că a știut să asimileze la timp lecțiile predate de viață.

Casa Olandeză – locul unde se întâlnesc poveștile

Casa Olandeză este locul unde se întâlnesc poveștile, trecutul și prezentul unor familii cu secrete bine păstrate. Dar este și locul care poate bântui generații. Ce se ascunde dincolo de ziduri, ce istorii rămăseseră departe de ochii lumii?

V-aș minți dacă v-aș spune că am citit întreaga poveste cu aceeași plăcere. Și v-aș minți dacă v-aș spune că i-am perceput fiecare tușă, fiecare punct de cotitură sau moment de intimitate. Nu am făcut-o. Poate nu am avut starea necesară sau profunzimea pe care o astfel de carte premiată o cere. Mă arunc de multe ori cu sufletul ciuruit de rutina propriei vieți și nu am răbdare pentru a diseca straturile altor existențe.

Personal, așa cum am spus mai sus, nu cred că Ann Patchett a dorit să ajungă undeva anume. A luat o bucată de viață, o generație dominată de secrete și vicii, a abordat un „ton” melodios și ne-a spus o poveste. Și a știut să o spună, doar că i-a lipsit un pic de farmec pe partea de „arhitectură”. A păstrat mereu drept personaj mut Casa Olandeză, un magnet care atrage spre sine pe cei ce i-au trecut pragul.

Casa Olandeză – Ann Patchett – poate fi cumpărată de pe Libris.

An aparitie: 2021

Autor: Ann Patchett

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Raftul Denisei

Editie: Necartonata

Editura: HUMANITAS

Nr. pagini: 352

Traducator: Mihaela Dumitrescu