Casa fără oglinzi, roman disponibil pe Libris și apărut la Editura Rao, mi-a atras atenția încă de la Bookfest. Și ar trebui să fiu și mai exactă de atât și să spun că am văzut entuziasmul cititorilor care au observat cartea la Bookfest. Recunosc, eu nu o zărisem pe rafturi.
Vă dați seama că am cedat imediat ispitei și am adăugat-o în coș. Deși nu îmi mai place să plec la drum cu așteptări, iată că de la această carte speram să primesc ceva mai mult. Pentru că timpul zboară ca nebunul și parcă nu mai reușesc să îl umplu cu tot ce mi-aș dori, nu am căutat multe informații despre autoare și carte. Am văzut însă că Tove Alsterdal este recunoscută pentru tehnicile sale fine de scriere, pentru capacitatea de a construi personaje veridice, nici pline de calități, nici pline de defecte.
De ce mă simt atunci dezamăgită de Casa fără oglinzi? Pentru că a fost ca și cum mi s-a dat un ghem colorat de ață. Și eu, curioasă și bucuroasă, am început să îl desfac. Și am desfăcut încântată și fericită, amăgită de toate culorile care s-ar fi putut ascunde mai în interior. Și am dat apoi peste adevăr: fire putrede și pline de noduri.
Casa fără oglinzi – când nu te poți privi. Nici interior, nici exterior
Abia când am ajuns pe la jumătatea cărții – sau poate și trecut de ea – mi-am dat seama de semnificația titlului cărții. Sau cred că mi-am dat seama. Așa cum am spus mai sus, Tove Alsterdal nu construiește personaje victime. Îi poziționează de la început pe toți în poziția călăului, a omului capabil de multe și de orice. Toți pot avea secrete, toți pot trăda și toți pot deforma adevărul. Toți au nevoie de o oglindă uriașă. Una în care se pot privi și pot lăsa zidurile deoparte pentru a privi în interior, dincolo de orice strat de așteptare, superficialitate și complezență.
De ce am spus că am găsit fire putrede și noduri? Pentru că am simțit că am început foarte bine povestea. Avea exact gramul ăla de mister, de dulce așteptare, de curiozitate. Treptat, pe măsură ce lucrurile ar fi trebuit să se dezvolte și să se complice, am simțit că apuc pe un drum paralel și că observ imaginea de ansamblu printre obstacole și hățișuri. Nu îmi mai erau clare acțiunile personajelor, nu le înțelegeam firea obtuză și jumătățile de vorbe, nu înțelegeam atitudinea și nici nu îmi mai era clară destinația finală.
Moarte. Secrete. Trădări.
„Amintirile sunt înșelătoare. Ne amăgesc permanent, se potrivesc una cu alta doar pentru că asta vrea creierul. Vrea să vadă tipare și să dea sens chiar și atunci când e o succesiune de coincidențe. Revizuiește și completează cu lucruri pe care poate ți le-a spus altcineva sau pe care, pur și simplu, le-ai visat.
Oare eu am fost cea care a căutat-o sau ea a avut grijă să ne întâlnim?”
Acestea sunt gândurile unei femei – Sonja – care lasă în urmă tot ce a construit până atunci și urmează visul soțului său. După ce lucrase ani de zile în domeniul publicării de manuale școlare, Daniel pierduse lupta cu tehnologia. Dezamăgit și obosit, Daniel aleargă după o viață boemă, punctată de soare, vie și vin. Și găsește locația perfectă: Regiunea Sudetă, în mijlocul unei plantații de vie.
Evident, conduși de entuziasmul și de fiorul unui noi început, cei doi soți nu se informează dinainte cu privire la vinul acru care se obținea în zonă, nici despre casa care părea să fie ocolită de toată lumea din împrejurimi.
Sonja – o viață lipsită de griji?
Sonja a fost personajul propulsat de autoare, așa cred eu. Daniel a fost pus de la început într-o altă lumină, dus în măruntaiele casei, în pivnița întunecoasă și plină de păianjeni, Daniel sapă pentru a găsi o cameră ce apărea pe planul inițial al casei. Avea destulă treabă de făcut și în casă. Existau reparații și geamuri acoperite de muște moarte, praf și pânze groase de păianjeni. De ce stătea Daniel atât de mult acolo? Se pedepsea? Își căuta calea spre adevăratul eu?
În timp ce Daniel dărâmă cărămidă cu cărămidă, Sonja încearcă să cunoască micuța așezare în care au decis să se mute. Merge întotdeauna pe jos spre hanul din oraș, încearcă să lege prietenii cu localnicii și caută să afle lucruri despre proprietatea lor. Deși cred că toți își doreau să fie eliberați de povara grea a adevărului, niciunul nu prea vorbește. Jumătăți de idei, frânturi de adevăr și firimituri dintr-o istorie care nu le făcea cinste. Și totul se complică atunci când scheletul unui băiat este găsit chiar în subsolul celor doi soți.
În ce nimeriseră și cât de tare avea să se complice totul?
Casa fără oglinzi – lupta pentru adevăr
Mi-a plăcut de Sonja de la începutul poveștii. Treptat, am descoperit o Sonja nesigură, preocupată de cu totul alte lucruri decât soțul ei. Și prefer să nu vă spun nimic despre asta.
Deși primele pagini le-am parcurs ușor și cu toți senzorii în alertă, pe parcurs m-am plictisit și am citit destul de greu.
Una peste alta, Casa fără oglinzi are o poveste interesant de urmărit mai mult pe linia personajelor sale. Sunt acolo niște perspective diferite, ofertante.
Casa fără oglinzi – Tove Alsterdal – se poate cumpăra de pe Libris.
Categoria: Carti thriller
Autor: Tove Alsterdal
Editura: RAO
Nr. pagini: 280
An aparitie: 2021
Editie: Necartonata
Titlu Original: Blindtunnel