Cartea umbrelor încheie Trilogia memoriei, trilogia care a vrăjit și ținut în suspans o mulțime de cititori. Am parcurs și celelalte volume, Cartea oglinzilor și Cartea secretelor, și pot spune că Eugen Ovidiu Chirovici a reușit să se înscrie, cu succes, pe harta autorilor buni.
Deși i-am ocolit multă vreme cărțile, din motive nefondate și prejudecăți emise prematur, Eugen Ovidiu Chirovici s-a strecurat, asemeni personajelor sale, în viața mea. Odată ajuns, așa cum îi stă bine unui autor care are multe de spus, și-a asigurat un loc permanent și mi-a livrat povești care au capacitatea (și și-o mai și păstrează în timp) de a-mi întoarce lumea pe dos.
Îmi plac mult poveștile care au „funcții” de caleidoscop. Acestea sunt poveștile care își dezvăluie o altă fațetă de îndată ce înclin un pic axa de simetrie. Uneori, și se poate ca asta să fie strict impresia mea, înțelesul poveștii rămâne același. Se schimbă doar modul prin care aceasta ajunge la mine, căile de comunicare contorsionându-se constant, asemenea gândurilor, senzațiilor, emoțiilor.
Cartea umbrelor – o călătorie inedită
„Puțini autori de suspans din zilele noastre sunt în stare să ofere din punct de vedere literar ceea ce oferă Chirovici.” – The Telegraph
Cartea umbrelor parcă s-a jucat cel mai mult cu mintea mea. Și nu am știut dacă autorul încearcă să îmi spună o poveste sau să îmi dea leapșa, să mă lase pe mine să port tainele și greul manuscrisului. M-am simțit parte din întregul tablou, mai apoi pion folosit în mutări. Ulterior, când totul s-a încheiat abrupt, fix la fel cum a început, am simțit că lumina pică asupra mea, că se dorește ca drumul manuscrisului să se continue prin mine.
Povestea și-a jucat rolul umbrelor atent asupra mea. M-a învăluit în întrebări și tăceri, mi-a lăsat impresia că stăpânesc întregul mecanism. Construit asemenea unui castel din cărți de joc, fragil și înclinat către prăbușiri frecvente, ansamblul și-a tot schimbat înfățișarea, permițându-i realității să se contopească deseori cu ficțiunea, să își amestece sau să își continue una alteia planurile.
Destin sau întâmplare?
” … Un roman care aparent nici măcar n-are un subiect anume, pentru ca în același timp să conțină o mulțime cvasi-infinită de permutări interpretative, care să se schimbe în funcție de cel care contribuie la roman…
… Fiecare nou autor poate interpreta diferit povestea originală, în funcție de tiparul lui cultural, de trecutul său, de fricile și credința lui, de tabuurile lui. Un roman în care își poate vedea, de fapt, doar propriul chip.”
Jim Goldman poate să fie ori cel mai norocos om în viață, ori cel mai ghinionist. Victima propriilor alegeri și capcane, Jim pleacă în Mexic pentru a recupera un manuscris. Nu el scrisese Cartea umbrelor, nu avea vreun interes anume în recuperarea acestuia. Poate că voia să o impresioneze pe Eve, femeia din cuplul misterios întâlnit la o petrecere. Poate că voia să se distanțeze de problemele care se întrezăreau la orizont. Sau poate doar își căuta ghinionul cu lumânarea.
Manuscrisul, odată recuperat, se transformă în cel mai mare blestem al său. Povestea îl bântuie, îl provoacă, îl ademenește. Și noi suntem, odată cu el, permutați în alt cadru, în altă istorie, în alte situații încununate de pericole și minciuni.
Cartea umbrelor – o poveste care se vrea încheiată
Jim Goldman devine un om obsedat de final, de adevăr, de planuri și identități. În povestea din manuscris, așa cum o descoperim și noi, un Autor își trăiește porția de glorie, apoi se trezește târât în ceea ce devine o cursă pentru libertate și viață. Există două posibilități clare încă de la început: este nevinovat sau este criminal cu sânge rece. Iar Jim, atras în vâltoarea evenimentelor, caută cronologia acestora, adevărul din spatele lor și identitatea vinovaților.
Așa cum am spus, povestea inițială nu i-a aparținut. Dar a devenit o cutie a Pandorei, un tărâm vrăjit, încărcat de posibilități și întrebări, o cruce pe care singur și-o așază pe umeri.
Cartea umbrelor este un roman obsedant, cu momente de liniște și alegeri tensionate, cu personaje care joacă bine rolul tăcerii. Jim Goldman este fie o muscă în plasa păianjenului, fie un păianjen periculos. Asta rămâne să decideți voi. Și fiți atenți, s-ar putea să fiți următorii pe listă.
Cartea umbrelor a apărut la Editura RAO și poate fi cumpărată de aici.
Nr. Pagini: 240
Apariție: martie
