Cartea secretelor – E.O. Chirovici, recenzie

„Cartea secretelor” este prima mea întâlnire cu autorul E.O. Chirovici. Tot ocoleam romanul acesta și nici celălalt (Cartea oglinzilor) nu a avut o soartă mai bună. Stă pe raft de când l-am cumpărat. Nu știu de ce le-am tot privit cu scepticism, nu știu de ce nu simțeam legătura aia specială. Mă bucur că mi-am depășit temerile nefondate. Mi-a plăcut destul de mult. La început, cel puțin în primele pagini, mi se părea să seamănă un pic cu seria Millenium a lui Larsson (Bărbați care urăsc femeile). Doar că nu mai avem de-a face cu un jurnalist, avem de-a face cu un psiholog.

Cartea secretelor – un roman care disecă psihicul uman

„-Cred că te înșeli și am convingerea că lucrurile pe care nu le-am făcut ne definesc la fel de precis ca lucrurile pe care am ales să le facem. Cred, de asemenea, că nu este o coincidență că ne aflăm într-un anumit moment în fața unei uși, chiar dacă nu o deschidem niciodată. Ușile pe care nu le deschidem sunt la fel de importante ca și cele prin care alegem să pășim. Oamenii sunt tentați să uite și, când vine vremea socotelii, nimeni nu numără ușile rămase închise, ci doar pe cele câteva pe care le-au deschis.”

Dacă vrei să citești despre un subiect care nu își dezvăluie niciodată toate secretele, atunci alege să citești despre mintea umană. Nu vei sonda nicicând adâncimile lui. Nu vei termina niciodată de explorat întinderile întunecate. Dacă viața bate filmul, mintea le bate pe amândouă. Cu scor mare! Thrilerele cu accente psihologice se numără printre preferatele mele. Asta pentru că mi se pare fascinantă mintea umană. Și mi se pare că oricâte romane ar fi scrise pe tema asta, tot ar mai rămâne câte ceva de spus.

Cartea secretelor – un roman care te bântuie

E. O. Chirovici se joacă bine cu cuvintele. Le îmbracă în lumini și umbre, alege personaje controversate și le aruncă în arenă. Simți tensiunea și încărcătura emoțională. Curiozitatea atinge cote alarmante și îți frămânți palmele în așteptarea ședințelor de hipnoză. Dar nu există o manieră prin care toate acestea pot fi păcălite? Nu există ceva care distorsionează adevărul?

Privite asemeni unei imagini din oglindă, amintirile au parcă un trecut și un parcurs numai al lor. Sunt influențate de anumiți factori și nu mai evidențiază adevărul pur. Creierul nostru este cel mai al naibii laborator și antivirus. Ne protejează de ceea ce ar putea să ne facă rău. Adună totul în sertare, nu lasă nimic să fie aruncat la gunoi. Dar o face în stilul lui. Unele amintiri sunt puse pe rafturi, la vedere. Altele sunt împachetate în straturi peste straturi de hârtie și dosite în cel mai întunecat ungher. Ăsta este modul prin care el ne protejează.

Cartea Secretelor exact asta ne propune. Să triem amintirile. Și să ne dăm seama care au fost puse la vedere și care au fost ascunse de ochii lumii și de ochii propriei minți. Dacă trierea lor nu ar avea rezultatul dorit? Ne ajută să știm? Ne ajută, pentru că aici intervine conștiința. Numai aflarea adevărului ar putea să ia din greutatea de pe umeri. Numai adevărul ar putea estompa sentimentul de vină care macină. Devoalarea adevărului ar putea agita un pic apele tulburi ale trecutului. Cartea secretelor, dar cine este gata să o descifreze?

„Trecutul este singura certitudine, singurul refugiu sigur, chiar dacă între timp memoria noastră înșelătoare a turnat întâmplările vieții noastre, importante sau mai puțin importante, într-un tipar cu totul diferit. Trecutul este unic și irepetabil și, spre desosebire de viitor, este numai al nostru: bun sau rău, important sau neimportant, irosit sau fructuos, nimeni altcineva nu-l poate avea.”

Cartea secretelor – un roman plin de adevăruri distorsionate

James Cobb este un psiholog renumit. Este recunoscut pentru prelegerile sale interesante, pentru romanul care pare să îl propulseze tot mai sus în meseria lui. Cobb implementează cu succes niște terapii, dar cară după el propriul dulap, cu schelet cu tot. Se îngroapă în meseria lui pentru a uita, cel puțin asta m-a determinat pe mine să cred. Este destul de rece și inabordabil, dar pare un om corect, un om cu coloană vertebrală. Primește o misiune ingrată, una pe care nu se grăbește să o accepte. Dar datele misiunii sunt tot mai atractive și cedează ispitei.

Nu poţi avea încredere în propriile amintiri. Nu poţi avea încredere nici în relatările altora. Aşadar, cum poți să afli ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea?

Este angajat de Joshua Fleischer, un bătrân bogat și renumit pentru actele lui caritabile. Joshua părea să aibă tot ceea ce și-ar fi putut dori de la viață. Dar, în realitate, Joshua mai avea puține zile de trăit și o cruce grea de purtat. În urmă cu mai bine de patruzeci de ani, Joshua trăise cea mai cumplită noapte din viața lui. Într-un apartament de hotel, Joshua se îmbată îm compania lui Simone, fata cu care el avea o relație. Abraham (Abe) Hale, cel care le făcuse cunoștință celor doi amorezi, își face apariția pe neașteptate. Joshua fusesese nevoit să se ascundă. Beat fiind, a adormit și dimineață a găsit-o pe Simone ucisă cu bestialitate, întinsă în cadă. Abe dispăruse, pașaportul lui Joshua la fel. Rămânea doar întrebarea: cine a ucis-o pe Simone?

            Cartea secretelor – jocul amintirilor

Asta voia să afle Joshua după atâtea decenii de vină. Nu voia să moară fără să știe adevărul. Avea nevoie de ședințe de hipnoză, voia să afle dacă fusese toată viața un criminal nedescoperit.

Din păcate, ședințele nu sunt revelatoare, dar microbul decoperirii adevărului se lipise de sufletul lui Cobb. Ancheta pe care o demarează nu este una ușoară, mai ales că detaliile vieții celor doi prieteni sunt, de multe ori, la poli opuși. Joshua fusese dintotdeauna un personaj colorat, un fanfaron care se folosea de poziția socială și de averea sa pentru a impresiona. Și pentru a astupa faptele sale. Se zvonea că iubise să lovească femeile. Dar nici Abe nu pare să fie mai prejos. Trecutul lui este tulbure și plin de lucruri întunecate.

Cartea secretelor – un roman al contrastelor

Răsturnând faptele pe toate părțile, Cobb nu face altceva decât să se afunde și mai mult în mocirla trecutului. Ceea ce este și mai interesant de urmărit este modul în care cazul acesta influențează propria luptă. Adevărul lui Fleischer nu îl va liniști numai pe acesta, îl va ajuta și pe James Cobb să facă pace cu propriul trecut.

Mi-a plăcut romanul. Este o cursă frumoasă, una plină de detalii care pot răsturna fiecare pistă. Stilul mi s-a părut captivant, deși a rămas „ascuțit” în cea mai mare parte din carte. Nu există „floricele” și curbe mătăsoase când vine vorba de o carte care privește în tenebrele minții. Un lucru e clar, voi căuta și alte cărți semnate de acest autor.

Romanul a apărut la Editura Rao și poate fi cumpărat de aici. 

Nr. pagini: 288

Titlu Original: Bad Blood

Traducator: Irina Bandrabur