„Cartea cimitirului” este o carte sinistră și tandră. Alăturarea pare creepy? Vă asigur că este exact la fel ca viața lui Nimeni Owens. Este un băiețel frumos și foarte inteligent. Ce îl face special? Păi, trăiește într-un cimitir și este crescut de fantome. A primit Privilegiul Cimitirului, asta însemnând un soi de protecție. Poate vedea în întuneric, poate dormi nestingherit în cripta familiei și cunoaște cimitirul ca pe propria-i palmă. În rest, are o viață normală și prieteni. O vrăjitoare drăguță apare în viața lui. Doar că ea trăiește în Țarina Olarului, pâmântul de dincolo de marginea Cimitirului.  Și Privilegiul Cimitirului îl mai primise o singură persoană.

Cartea cimitirului
Cartea cimitirului

Cartea cimitirului – un roman palpitant și jucăuș

Cartea cimitirului mi-a adus aminte de ceva ce îmi făcea plăcere. Când mergeam la cimitir, îmi luam și ceva timp pentru a mă plimba pe alei. Îmi plăcea să citesc inscripțiile de pe cruci. Sună un picuț cam ciudat, nu? Dar îmi plăcea să văd ultimele gânduri, ultimele mesaje transmise celor care nu mai erau pe pământ.

Un cimitir nu este în mod nomal o democrație, deși moartea este democrația absolută…

Nim se născuse a doua oară când intrase în cimitir. Familia lui fusese asasinată cu sânge rece. Mama, tata și sora mai mare. În miezul nopții, copilasul mai mic al familiei evadase din pătuț și ieșise pe stradă. Asta fusese salvarea lui. Asasinul, Bărbatul pe nume Jack, îl urmărise și îl văzuse în cimitir. Dar spiritul mamei copilului ceruse fantomelor din cimitir să îi protejeze copilul. Cimitirul acesta conținea și o rezervație și era protejat de lacăte mari. Copilașul părea să fie născut sub o stea norocoasă, așa că, soții Owens l-au luat repede sub protecția lor. Un cuplu de fantome avea să crească un pui de om.

E nevoie de un cimitir pentru a crește un copil…

Băiețelul primește numele de Nimeni Owens, prescurtat Nim. Silas, un domn simpatic și o apariție misterioasă, îi aducea de mâncare din afara cimitirului. Era singurul care nu era legat de Cimitir. Avea misiuni secrete și nu era prea vorbăreț. Silas este cel care se ocupă de educația lui Nim. Ce? Credeați că dacă este crescut de fantome scapă și de școală? Nu, nu. Trebuia să știe multe lucruri. A învățat să scrie și să citească urmărind inscripțiile de pietrele funerare.

Nim – o viață printre fantome

Nici viața din cimitir nu este una foarte ușoară. Dincolo de orele pe care trebuia să le respecte, Nim află că există și personaje malefice. Ghulii abia așteptau să atragă noi victime. Aici l-am asemănat pe micul Nim cu Pinocchio. Tentat de o viață mai bună, Nim cade în capcană și Silas și domnișoara Lupescu sunt nevoiți să îl salveze. Mai există și o Peșteră păzită de un Asasin care își aștepta stăpânul. Pentru cât rău era capabil să facă acel Asasin, comoara pe care o păzea era aproape neînsemnată. Dar Nim este hotărât să afle cine era Asasinul și pe cine aștepta.

Ați spune că ar fi putut să fie încredințat cuiva care să îl crească dincolo de gardul Cimitirului. Dar Bărbatul pe nume Jack nu renunțase la căutările sale. Faptul că Nim scăpase în noaptea aceea este eșecul care îl roade neîncetat. An după an, Bărbatul pe nume Jack l-a căutat pe băiatul dispărut.

Dar de ce fusese ucisă familia lui Nim? Mai era cumva vreo șansă la normalitate?

 

Mi-a plăcut tare mult cartea! Chiar m-a înfiorat un pic la început. Numai dacă aud cuvântul „cimitir” se înfioară pielea. Darămite să ajung să prind drag de fantome…. Decă, vă dați seama de cât de atrasă am fost în poveste. Personajele par rele, dar sunt atât de jucăușe! Vrăjitoarea din Țarina Olarului mi-a fost dragă. Scarlett – ființa umană care îl putea vedea pe Nim – este cea care condimentează povestea. Silas a fost un fel de Ove. Morocănos, dar atât de prietenos. Este un roman potrivit pentru copiii care încep să fie atrași de genul fantasy, dar și pentru părinții cărora le este dor de aventură.

A apărut la Editura Arthur și poate fi cumpărat de aici. 

Ce alt roman scris de Neil Gaiman îmi recomandați?

 

Despre carte: Primul roman care a câștigat atât Newbery Medal, cât și Carnegie Medal

Nimeni Owens, cunoscut ca Nim, e un băiat normal. Ar fi pe deplin normal dacă n-ar trăi într-un cimitir, crescut de fantome, cu un protector care nu face parte nici dintre cei vii, nici dintre cei morți. Există tot felul de aventuri în cimitir pentru un băiat – un Bărbat Indigo de demult, o poartă către orașul abandonat al ghulilor, straniul și înfricoșătorul Asasin. Însă dacă Nim părăsește cimitirul, va fi pus în mare pericol de bărbatul pe nume Jack – cel care i-a ucis deja familia.

  • Publicată în noiembrie 2018
  • Ilustrații de Chris Riddell
  • Traducere din engleză de Iulia Pomagă
  • Autor: Neil Gaiman
  • Ilustrator: Chris Riddell
  • Domenii: Beletristică 10-12 ani, Beletristică 12-14 ani
  • Colecţie: Orange Fantasy

 

 

5 COMENTARII

  1. Deșii am citit doar descrierea cărții pusă de tine și începuse să mi se zburlească parul.. Cred că aș putea-o citi cu o sticlă se sake lângă mine și pe un soare puternic :))

Lasă un răspuns