Cartea accidentelor – Chuck Wendig, recenzie

Cartea accidentelor sau lanțul provocărilor? Amândouă! Îmi plac mult cărțile care ies din tipare. Dar, după cum mă știți deja, am nevoie întotdeauna de o doză extra de curaj pentru a mă apuca de ele. Doza mea de curaj poartă un singur nume: Gică Andreica – cel pe care îl citiți pe Cărțile mele și alți demoni. Tot aici o găsiți și pe frumoasa Mădălina Udrescu – talerul mai blând al balanței acestui blog literar.

Gică a aruncat mănușa în ringul literar și ne-a provocat să ne implicăm într-un lanț al provocărilor. Atenția noastră urmând să se concentreze în jurul unui titlu extrem de interesant: Cartea accidentelor. Văzusem deja cartea, o adăugasem în coșul de cumpărături, dar așteptam scânteia declanșatoare. Cumva, deși nu aveam niciun motiv anume, mă temeam mai abitir de cartea asta decât de teancul cărților necitite (da, încă amenință să se prăbușească peste mine).

Cartea accidentelor – spirala răului

Am scris și am rescris de multe ori articolul ăsta în mintea mea. Am vrut să fiu sigură că surprind toate detaliile, toate găurile de iepure și toate jocurile răului. M-am temut că, „grație” experienței mele reduse cu romanele horror, nu voi reuși să văd dincolo de pădurea lui Chuck Wendig.

Totuși, dincolo de fricile mele personale, de greața, revolta, teama, stomacul întors pe dos, de ce scriu despre cartea asta? Tocmai de aia! Pentru că o astfel de poveste nu are cum să nu te afecteze. Pentru că mucegaiul caracterelor nu are cum să nu se infiltreze în izolația sufletului tău, nu are cum să nu-și întindă sporii contaminatori peste toate sentimentele tale, peste toate speranțele pe care le-ai putea construi în jurul unei case, al unui viitor altfel. Corina, ce zici? Sunt suficiente motivele astea pentru a te convinge să citești cartea? Către tine pasez leapșa mea și abia aștept să îți citesc impresiile!

„Wendig îmbină horrorul cosmic și eroismul uman cu tema recurentă a traumelor generaționale cauzate de abuzurile tatălui față de fiu; o poveste complexă, profund satisfăcătoare.“ THE GUARDIAN

Cartea accidentelor – sporii răului și ai ambiției umane

Cartea accidentelor a fost chiar o provocare pentru mine. Recunosc, m-a scos din zona mea de confort și am avut nevoie de câteva avertizări personale, de notițe mentale și de hei rup-uri presărate în momentele cheie. Mi-a adus aminte de atmosfera din Prietenul imaginar, dar am urmărit mai ușor acțiunea din acest roman, nu mă întrebați de ce.

Înainte să vă spun în linii mari despre carte (sau poate nici nu mai apuc să fac asta), aș vrea să vă spun un pic despre experiența personală cu povestea. Am avut nevoie permanent să îmi aduc aminte de faptul că nu pot reloca această poveste în realitate. Că am de-a face cu un univers diferit, cu multiple versiuni de „eu” care iau decizii ce conduc în alte și în alte direcții. Că toate micro universurile s-au intersectat și mi-au adus o poveste plină de ghimpi, rău și decizii dureroase.

Personal – am spus de prea multe ori cuvântul ăsta, nu?!? – am preferat să privesc din alt unghi povestea. Am dezlipit-o de făgașul autorului și am izolat-o de traseul inițial. M-am gândit la ea ca la un caleidoscop al răului. Un caleidoscop care îmi aducea o altă variantă de rău, cu fiecare răsucire a obiectivului. Cu personaje care se transformă cu fiecare decizie, cu urmările unui comportament toxic și abuziv, cu crâmpeie de speranță și bunătate care ajung să fie strivite sub bocanci grei, cu talpă dură, prea dură pentru binele celor din jur.

Copilărie marcată de violență

Pământul s-a crăpat și răul și-a revărsat măruntaiele pe toate suprafața acestuia. Nu, nu s-a întâmplat asta. Nu la propriu. Dar asta a fost senzația mea. Răul a atras toate personajele într-un vortex plin cu toate înfățișările pe care acesta le poate lua: violență, minciună, cruzime, disperare, frustrare. Iar jocul acesta, periplul prin toate, m-a obosit și m-a îngrețoșat.

„Teroarea, amploarea, ritmul, răsturnările de situație… nu am mai simțit toate acestea la o asemenea intensitate de la Shining încoace.“ STEPHEN GRAHAM JONES

Oliver a fost personajul de care mi-am agățat toate așteptările. Mi s-a părut singurul om capabil de o bunătate ieșită din comun, capabil să întoarcă toate generațiile pline de violență și de rău. Însă, după cum viața iubește să ne-o dovedească, Oliver este un piept prea fragil pentru toate loviturile care vin spre el. Mai ales când avem de-a face cu magie neagră, dezvăluiri trecute în cartea accidentelor, confesiuni din istoria familiei și versiuni diferite ale aceluiași om. Indiferent cât de amplu ar fi universul, indiferent din câte straturi ar fi alcătuit, indiferent de deciziile luate, niște lucruri rămân constante: iubirea, răul, bunătatea, familia, puterea de sacrificiu, credința, speranța. Dar sunt acestea de ajuns?

Cartea accidentelor – abuz, relații toxice, amenințare

M-am gândit că îmi va fi teamă de cartea asta. Nu mi-a fost teamă. Dar am simțit repulsie, revoltă, groază, furie. Și toate au fost canalizate spre două personaje. Nu vă spun numele lor aici, cred că nici nu merită ele asta.

Nate, cel pe care m-am grăbit să-l judec, și-a mai spălat din vină pe final și am simțit că-l pot ierta. De înțeles l-am înțeles de la primele rânduri. Însă nu i-am respectat mereu alegerile.

Cartea accidentelor a fost o experiență literară, una pe care nu o voi uita curând. Nu este o carte pentru orice suflet, nici pentru orice perioadă. Este o lectură solicitantă, incisivă, vie, cu un puls aparte. Dar este, așa cum am spus mai sus, o experiență.

Cartea accidentelor a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.

Data Apariției : 12 oct. 2023

Colectie : Buzz Books

Autor(I) : Chuck Wendig

Traducator(I) : Dana-Ligia Ilin

Tip Coperta : Broșată

Numar Pagini : 640