Carte de identitate – Sanda Nicola (recenzie)

Le vezi zâmbind în fotografiile din reviste, le vezi strălucind de parcă au descoperit vreo rețetă magică pentru fericire. Nu te gândești și tu că ele zâmbesc de parcă nu au vreo grijă pe lume? Nu ți se pare și ție că problemele nu trag la ele? Asta credeam eu când mă uitam la televizor sau răsfoiam alene vreo revistă mondenă. Credeam asta până să realizez că sunt oameni ca și noi, că viața lor este un șir lung de compromisuri, de ore pierdute de somn, de neliniște, de pericol și de privit moartea în față. 

Carte de identitate nu este doar o carte, este o panoplie de emoții, o plimbare mână-n mână cu un om care nu se ascunde după paravane, nu se urcă pe piedestal și nu se limitează la a fi victimă. Nu îi place să pozeze în victimă, chiar dacă a înțeles mai târziu că există un prag de unde tu devii responsabil pentru ce faci și ce devii, tu și numai tu. Îi place să vorbească, să îți spună și când i-a fost greu și când a simțit că lumea se învârte în jurul ei. Nu face din probleme ei dramele lumii, ți le arată, le înfruntă din nou discutând cu tine și te motivează. Te motivează să te ridici, să uiți de ce au făcut celelalte generații și să plătești doar pentru păcatele tale, nu pentru ale lor.

Carte de identitate de Sanda Nicola a apărut la Storia Books și se anunța o lectură impresionantă, una din categoria celor care te fac fărâme și te reconstruiesc la câteva pagini distanță. Vânt de primăvara mi-a fost. M-a înfrigurat, m-a încălzit și mi-a a dus speranța. Exemplu de om de urmat. Om care a vrut, a luptat, a iertat, s-a iertat și i-a ajutat pe alții să se ierte. Nu a descoperit nu știu ce concepte psihologice și spirituale. A descoperit cu ajutorul unor oameni deosebiți că există două categorii de oameni în viață. Că există oamenii care spun nu și oamenii care luptă. Oamenii răi și oamenii care au înțeles că trebuie să privească adânc în sufletul lor, să ierte, să se ierte și să meargă mai departe. Problemele nu vor înceta dacă le zgândărești continuu, lasă-le să prindă coajă. 

”Dacă hotărăști să îl ierți pe cel care ți-a greșit, atunci iartă-l cu adevărat și ajută-l și pe el să se ierte. Rezistă tentației de a-i scoate ochii cu fiecare prilej, de a-i aminti ce ți-a zis, ce ți-a făcut.” 

Carte de identitate nu este un roman psihologic, dar te pune pe gânduri. Sanda Nicola îți expune viața ei. Frânturi din culisele televiziunii și momente de la pupitrul știrilor, călătorii în colțuri de lume în diferite condiții, stările conflictuale din sânul familiei care nu știa să fie familie, lupta cu o boală care ucide, copilul care s-a grăbit să fie îngeraș și un om care și le-a purtat pe toate pe umeri. A dat uneori din picioare, a dormit puțin, a fumat mult, a muncit până la epuizare și a luat pastile ca să doarmă și să uite. S-a agățat de dorința de a demonstra ceva celor care nu au știut să îi fie și s-a descoperit încep pe sine. Asta era viața ei, iubea ceea ce făcea, dar oare ar fi făcut asta dacă nu ar fi fost ei? Ar fi decis să aleagă drumul ăsta? Ar mai fi apărut oamenii de care s-a lipit emoțional? 

”Sinceritatea absolută nu e posibilă decât acolo unde nu există teama că vei pierde încrederea, respectul sau prietenia celuilalt.” 

Pe Sanda o văzusem ocazional pe la tv. Nu știam mai nimic despre ea și, spre rușinea mea, nu știam de boala de care a suferit. Acum, am cunoscut omul. Omul ăla dureros de sincer și de natural. Omul care nu se sfiește să spună adevărul. Omul care nu ascunde de dragul imaginii gunoaiele sub preș. I-am citit cartea, i-am căutat materialele și am admirat-o în pozele din media. I-am cunoscut răspunsul rugăciunilor în persoana micuței Agnes și mi-a făcut plăcere să aud că ea și mama ei sunt bine. Că relația lor a fost bătută de gânduri și vorbe nespuse, dar că totul s-a calmat. 

Mi-a făcut mare plăcere să o cunosc. Am simțit că stau la șuetă cu un om pe care mi-aș fi dorit să îl îmbrățișez la plecare. Să îi spun că mi-a pus boabe de rouă în ochi și speranță în suflet. Să îi spun că m-a învățat să ma iert și să mă iubesc așa cum sunt. Că i-am iertat și pe alții și că de acum sunt doar eu, un om, o mamă și o femeie care își acceptă minusurile și plusurile. Mă înclin, Sanda! 

 
Descriere: 
Autoarea arată cum lipsa asumării propriei identități și nerecunoașterea traumelor ne împiedică să ne atingem potențialul individual, comunitar și național. Cartea este o colecție de relatări despre fricile și complexele unei tinere femei care își depășește condiția, dar nu e pregătită emoțional să facă față succesului.
Aflată într-o permanentă căutare a echilibrului, ajunge la concluzia că singura modalitate prin care poate prelua controlul asupra propriei vieți este să înțeleagă trecutul familiei din care provine, să-și cunoască și să-și accepte propria identitate și să învețe să ierte.
Vino la lansarea cărții, joi, 3 mai, ora 18:30, la Seneca Anticafe.
Invitați: Sanda Nicola și Radu Paraschivescu