Cântecul inimilor rebele este genul de roman care îți schimbă complet viziunea asupra vieții. Nu poți rămâne același om după lectura lui, nu ai cum să nu-ți demolezi așteptările și să le zidești diferit, după alt tipar, cu imaginea Meenei în minte, cu vorbele ei tatuate pe suflet. Știu, știu că sunt atâtea și atâtea nenorociri în lume, că există comunități cu tradiții diferite (să nu spun sadice), vecine cu barbaria. Știu. Nu le cunosc pe toate, dar am întâlnit destule. În documentare, filme, cărți.
Cu ajutorul lor, al cărților și al vocilor care îndrăznesc să se ridice împotriva celor care se conduc după concepții învechite, am pătruns în astfel de lumi. Am citit mărturiile oamenilor care au îndurat tratamente greu de descris în cuvinte, am admirat curajul celor care au îndrăznit să rupă lanțul strâns legat în jurul adevăratelor lor gânduri și aspirații. Am descoperit viziuni, frânturi de speranță, fărâme de încredere și visuri care au prins aripi în cele mai neprietenoase condiții. Iar cartea asta, scrisă atât de frumos și cu un stil atât de catifelat, nu are cum să treacă prin sufletul vostru fără să lase urme.
„Romanul lui Thrity Umrigar zugrăvește un portret fidel al Indiei… Indiferent dacă scrie despre luminile strălucitoare ale Bombayului ori despre sărăcia vieții rurale, Umrigar excelează în crearea de situații și scene antrenante. Cititorii vor aprecia profunzimea cu care înțelege numeroasele complexități ale societății indiene.“ BOOKPAGE
Cântecul inimilor rebele – între dragoste și onoare
Sunt sigură că și lista voastră de lecturi suferă modificări în funcție de aparițiile anunțate de editurile preferate. Eu nu am o listă de lecturi, nu în adevăratul sens al cuvântului, dar am titluri pe care le aștept cu nerăbdare. Editura Litera ne-a surprins de-a lungul vremii cu o mulțime de titluri interesante, cu subiecte diverse și teme vaste, potrivite pentru o plajă largă de cititori. Însă, în ultima vreme, simțeam nevoia de altceva (și de un thriller bun, recunosc). Dacă mi-am ostoit setea de aventură cu romanul Chirurgul, sufletul îmi tânjea încă după o poveste care să mă zguduie din temelii, care să mă oblige să privesc printr-o altă lentilă propria-mi viață.
„În copilărie ni se spusese să ne temem de lei și de tigri. Nimeni nu ne-a învățat însă ceea ce știu acum – că cel mai periculos animal de pe lumea asta e un bărbat cu orgoliul rănit.”
Sunt un om destul de tare. Sufletul este afectat emoțional de ceea ce văd sau citesc, însă, de cele mai multe ori, am puterea să citesc despre întâmplări mai tragice, fără să am nevoie de momente de tihnă. În cartea asta nu m-am putut pierde complet. Am avut nevoie de o oază de siguranță, de un loc în care să fug din calea ororilor și a tradițiilor barbare.
De fiecare dată, absolut de fiecare dată, simțeam nevoia să o iau pe Meena cu mine, să îi arăt orizontul, lumea mea, rujul, mâncarea bună, îmbrățișările, respectul, dragostea. I-aș fi oferit ei, și femeilor care trăiesc la fel, tot ce-aș fi avut mai de preț. Însă nu e nevoie doar de mine, e nevoie de toată lumea, de toate mâinile lumii, de toate vocile puternice, de tot suportul. Nimeni, nimeni nu trebuie să trăiască așa. Fiecare om ar trebui să aibă dreptul să iubească pe cine dorește, după propriile criterii. Femeile ar trebui respectate mai mult, îmbrățișate mai des, așezate în același rând cu bărbatul, nu pe trepte inferioare. Într-o țară care divinizează vaca, femeia are mult mai puține drepturi.
Cântecul inimilor rebele – miros de dragoste rănită și visuri arse
Am citit toată cartea asta cu un nod în stomac. Cu un ghem de lacrimi care-mi cuprindea întreaga ființă. Îmi plângeau ochii, îmi plângea sufletul. Eram furioasă pe ei, eram furioasă pe mine. Eu, femeia care primește respect, care merge la magazin și-și alege îmbrăcămintea preferată, care iubește omul pe care l-a așteptat o viață întreagă, mai găsesc timp să mă plâng de ce mi se întâmplă
Meena, femeia pilon din această poveste, este întruchiparea și vocea tuturor femeilor indiene care au suferit, au murit, au înghițit lacrimi, au hrănit copiii cu sânge și lapte. Este vocea femeilor care au primit vorbe de ocară și a celor care au îndrăznit să apere că există legi, că există dreptate, că există speranță. Vă întrebați de unde și-a luat combustibilul? Din iubire. Din iubirea lui Abdul – bărbatul ancoră, bărbatul care i-a oferit varianta cea mai apropiată de ceea ce înseamnă o viață normală -, din iubirea pentru Abru, rodul dragostei lor. Și poate că a găsit putere și în suferința ei. În suferința surorii despre care nu mai știa nimic. În cuvintele celor care i-au spus că viața poate fi și altfel. În speranța unui viitor mai bun și a unei Indii care nu mai condamnă legătura dintre un musulman și o indiancă.
„Fiindcă o femeie nu poate trăi decât într-unul dintre aceste două cămine: frica sau iubirea. E imposibil să trăiești în amândouă în același timp.”
Cântecul inimilor rebele – o mână de ajutor
Mi-ar fi plăcut ca editura Litera să păstreze o varianta de copertă mai apropiată de cea din afară. Fructele de mango (cele pe care le voi privi altfel de acum, pentru că-mi vor aminti întotdeauna de Abdul și Meena) au avut un rol important în povestea lor, ca un fel de bornă pe drumul iubirii. Dar și titlul (Onoare – traducerea pentru numele fetiței sale) ar fi fost potrivit, mult mai potrivit, mai ales având în vedere ultimele rânduri din carte. Aceasta este părerea mea, nu trebuie să fie nimeni de acord cu ea. Am spus doar ce îmi stăruie în gânduri încă de atunci.
Povestea asta nu trebuie povestită, povestea asta trebuie simțită rând cu rând. Dar o să vă spun că este povestea de dragoste a unor oameni minunați, pe care i-am iubit și pe care îi voi păstra mereu în sufelt. El musulman, ea indiancă. El mai liber, ea constrânsă de reguli îmbătrânite și stricte. Pentru că frații ei aveau putere de decizie, Meena sfârșește prin a fi grav rănită în noaptea în care frații ei, alături de alți cetățeni la fel de toxici, dau foc colibei pe care Abdul o ridicase cu mâinile goale. Abdul moare ars de viu, Meena supraviețuiește și poartă pe trup arsuri și cicatrici care ascund frumusețea de altă dată. Poate că ar fi murit și ea, poate că nu ar fi adus pe lume copilul lor, dar o jurnalistă străină intervine și Meena ajunge să îi dea în judecată pe frații săi, lucru de neconceput pentru micuța ei comunitate.
Mi-ar fi plăcut să vă spun că asta a fost singura porție de dezastru pentru Meena, dar nu este așa. Viața mai are multe lovituri pentru femeia care primește doar injurii și replici acide de la soacra ei. Prea indiancă pentru a fi primită în lumea musulmanilor, prea musulmană pentru a fi primită acasă. Prea desfigurată pentru a fi privită cu simpatie. Prea diferită pentru a fi primită într-o viață „normală”. Meena, femeia care și-a pierdut iubirea în foc, femeia care își pleacă ochii și acceptă, Meena care a îndrăznit să primească lumina iubirii într-o lume îngenuncheată de barbarie și întuneric.
„Tradițiile înseamnă mai mult pentru ei decât omenia.”
Alte detalii:
Mi-a plăcut foarte mult această poveste. A făcut ravagii printre emoțiile mele și a făcut ca lumea mea, atât de colorată și de gălăgioasă, să fie redusă la tăcere. O recomand cu mult drag! O să vă zguduie lumea din temelii, asta o știu, dar este una dintre lecturile peste care nu aveți voie să treceți.
Cântecul inimilor rebele a apărut la editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
Data apariției : 24 mar. 2025
Colectie : Folio
Autor(i) : Thrity Umrigar
Traducator(i) : Adriana Bădescu
Tip Coperta : Broșată, cu clapete
Numar pagini : 400
