Când regele moare, regatul se prăbușește. Liniștea este spulberată de suflul dezastrului. Necazul își țese pânza nestingherit. Oamenii învață să trăiască încărcați cu dorul, durerea și nevoia de adevăr. Când regele moare, „supușii” își caută locul și rostul în lume. Ancorați în necunoscut, manipulați de scenarii aparente și piste trasate de alții. Loviți de timp și de uitare, pierduți în minciuni și secrete, așteptând ca ultimele voci să se stingă și adevărul să fie uitat pentru totdeauna. Dar dacă ei vor tăcea, apele râului din repezișul din Hartola, vor continua să vorbească.

Când regele moare – primul volum din seria Saana Havas – nu este cel mai bun thriller pe care l-am citit, nici cel mai tensionat, nici cel mai fluid, nici cel mai ușor de asimilat. Dar a avut ceva al lui. Un fel de ceață grea, încărcată de neadevăruri și praf, de așteptări și priviri peste umăr. Mi-a fost greu în anumite puncte ale poveștii. Fie îmi doream să ies din acest cerc apăsător, fie voiam să merg mai departe, să alunec pe linia timpului, să adun frânturile de dezvăluiri, să le așez în ordine și să ofer lumii adevărul.
Am continuat pentru că voiam să mă alătur colegilor mei din Crime Club, am continuat pentru că Helena merita să-și găsească liniștea, pentru că Saana răscolise prea mult cuibul de viespi și voiam să fiu acolo când avea să găsească vinovatul.
Când regele moare – timp așezat peste resturi
„Acum au ajuns la destinație: micuța localitate care abundă în speranță și care își spune regat.”
Dacă ar fi să ne luăm după descrieri și după atmosferă, Hartola ar fi locul ideal pentru un trai idilic, vecini drăguți și căsuțe cu gard alb. Scăldat în lumina soarelui, alintat de păduri verzi și natură înfloritoare, „regatul” Hartola poate trece drept un tărâm magic, populat de oameni săritori, incapabili de rău și crimă. Însă, spre surprinderea tuturor, „regatul” este străbătut de fiorii lăsați în urmă de coasa morții. Iar cazurile anchetate devin din ce în ce mai complicate, înfierate cu durere și cruzime.
De parcă nu ar fi de ajuns traiul în compania monștrilor și a morții, în Hartola ajunge și Saana Havas, o jurnalistă concediată, dornică de liniște și reinventare. Pentru că moartea unui bărbat deschide larg cutia Pandorei, Saana se lasă trasă înapoi pe axa timpului, acolo unde moartea a iubit fetele tinere, le-a smuls aripile sau le-a făcut să dispară pentru totdeauna.
Deși nu găsește corespondent între cazurile actuale și cele din trecut, Saana nu renunță și caută piesele acestui puzzle complicat, acoperit de tăcere. Doar că drumul către adevăr este anevoios, străbătut de alei care nu duc nicăieri, de drumuri care se înfundă sau nu oferă nici un răspuns.
„Saana nu e fericită, dar nici nefericită. E ca o giruetă care a așteptat toată viața o adiere suficient de puternică. Saana și-a dat seama doar recent, în Hartola, că așteptarea e inutilă. Ea trebuie să fie acea puternică briză care să o însuflețească și să o împingă în direcția bună.”
Adevărul zace în repeziș
Dacă mă întrebați pe mine, povestea a fost însuflețită de dragostea pe care autoarea o lasă să înflorească între personaje. Fie că vorbim de trecut sau de prezent, dragostea țese legături interesante, care nu se lasă alterate de poziții, statut sau funcții. Având în vedere că povestea din trecut a avut o doză mai mare de mister, ea dezvăluindu-se treptat, e lesne de înțeles că a fost preferata mea.
Mi-a plăcut și de Saana, de modul natural, stângaci și împiedicat în care învață să iubească și să se lase iubită. Dar despre capitolul ăsta nu vreau să vă vorbesc. Avem aici de-a face cu un nod pe care mi-aș dori să-l dezlegați voi, fir cu fir. E de ajuns să știți că suntem ușor duși de nas.
M-am legat de dragoste pentru că a fost picătura care a înmuiat întreaga crustă de minciuni. Adevăratul motiv pentru care ne adunăm în povestea scrisă de Elina Backman este altul: moartea dă târcoale micului regat și lasă câte un bărbat mort în aproape fiecare Poarta a regelui.
Dacă e să ne gândim la cărțile de joc, avem de-a face cu patru regi, fiecare cu simbolul și culoarea sa. Să fie acesta „terenul de joacă” al criminalului? Și dacă modus operandi începe să fie descifrat, care este motivul din spatele fiecărui atac? De ce bărbați, de ce acum, de ce acești bărbați?
„Jan se uită la fotografiile pe care le a făcut cu scenele crimelor. Poarta Regelui în Suomenlinna și Poarta Regelui în Hartola. O compoziție. Este singurul lucru care îi vine în minte. Echipa de tehnicieni criminaliști nu a fost de mare ajutor. Pe cadavrul lui Eskola au fost găsite urme care ar putea indica puncte de contact cu electroșocuri. În cele din urmă, capul i a fost ținut forțat într un vas plin cu apă. Eskola a fost înecat pe uscat. Dar tocmai asta nu înțelege Jan: de ce a trebuit să și înece victimele?”
Când regele moare, liniștea nu mai apasă
Așa cum v-am spus deja, Hartola este un păienjeniș, un fel de graniță dintre bine și rău, dintre dorința de a trăi și finalul dictat de un criminal. Polițiștii nu s-au numărat printre preferații mei. Sunt sigură că îi vom revedea în volumele următoare și tare mi-aș dori să văd o evoluție a cazurilor, a anchetelor realizate de ei.
Când regele moare a fost o călătorie interesantă, plină de muchii ascuțite și adevăruri incomode. Dacă sunteți curioși, vă invit pe blogurile colegilor mei pentru alte opinii: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Falled; Analogii, antologii.
Volumul este disponibil la Editura Lebăda neagră și poate fi comandat de aici.
Colecție: Black Spot
Data apariției: Februarie 2024
Literatură străină contemporană , Carte străină
Limba: Română
Traducător: Zsuzsa Máthé
Pagini: 560