Nu mai este un secret faptul că îmi place cum scrie autoarea Lynn Austin. Poveștile ei au o dulceață aparte, un calm care răzbate dincolo de pagini și personaje care par rupte din realitate. Când îmi place un subiect, caut să citesc despre el din mai multe perspective. Vreau să fiu în toate taberele, vreau să surprind fiecare detaliu și îmi doresc să fiu în pielea personajelor. Știți că îmi plac mult cărțile cu subiect istoric, că mă emoționează dincolo de limite poveștile cu și despre evrei, așa că nu puteam scăpa cartea asta! Când am văzut-o în librăria Book-House.ro, am știut că trebuie să ajungă la mine! Evident, nu o puteam lăsa prea mult să mă aștepte!
„Când o lume întreagă ne desparte” este o poveste emoționantă despre pierdere, dragoste, sacrificiu, toate asezonate cu secrete care se cer dezvăluite după zeci de ani de tăcere. Toate personajele mi-au fost dragi! Nu ai cum să rămâi indiferent la tristețea unor copii sau la suferința unei mame care are trei băieți pe front. Nu poți rămâne de gheață când vezi un tată disperat să afle câteva detalii despre fiul său rămas în Ungaria ocupată de naziști. Nu are cum să nu te impresioneze sacrificiul unei fete care se oferă să îngrijească doi copii numai pentru că este îndrăgostită de tatăl acestora.
V-am trasat numai conturul poveștii, detaliile sunt cele care vă vor cuceri treptat!
Eddie Shaffer rămăsese singur cu doi copii în urma unui accident care i-o răpise pe femeia pe care o iubise întreaga viață. Se afundase în suferința lui și nu făcea prea bine față noianului de îndatoriri cu toate că micuții erau cuminți și învățați cu acțiunile domestice. Esther și Peter sufereau la rândul lor după mamă, așa că vestea că tatăl lor s-a înrolat în armată, i-a întristat teribil. Esther nu voia să accepte în ruptul capului ca tatăl lor să plece și să își riște viața! Și, sub nicio formă, nu va locui în casa bunicii Shaffer, casă plină de lucruri adunate la întâmplare, ziare vechi și haine care trebuiau de mult aruncate. Nici bunica lor nu îi voia prin preajmă, nici ea nu putea accepta vestea că al treilea fiu se înrola într-un război care nu îi privea pe ei. Iar în apartamentul lui nu avea de gând să meargă. Prea multe scări și prea mulți evrei în jur.
Penny era vecina familiei Shaffer. Dintotdeauna fusese îndrăgostită de Eddie și credea că acum are o șansă la inima lui. Avea să aibă grijă de copii în locul lui, să se dovedească a fi femeia de care el avea nevoie și, cu siguranță, el avea să o ceară în căsătorie la sfârșitul războiului. Părinții ei erau bătrâni și ursuzi și se comportau foarte rece cu ea. Nu o credeau capabilă de nimic și parcă o puneau să plătească pentru ceva ce ea nu știa să fi făcut vreodată. În ciuda insistențelor lor, Penny se mută în apartamentul lui Eddie și devine „mamă” de schimb pentru cei doi copii.
Traiul în trei nu era ușor. Penny era convinsă că nu este capabilă de nimic pentru că toată viața i se subliniase asta, Peter refuză să mai scoată un singur cuvânt și Esther este hotărâtă să descurajeze orice apropiere de-a lui Penny. Nu voia ca cineva să ia locul mamei lor, nu voia ca altă femeie să apară în viața lor. Cu toate astea, Penny va ști să ajungă dincolo de stratul de gheață în care se izolase tânăra domnișoară.
Când lui Penny i se oferă șansa unei alte cariere, habar nu avea că viața ei se va schimba pentru totdeauna! Cum războiul afectase deja restul lumii, America trimisese toți bărbații pe front. Acum, aveau nevoie de femei care să conducă autobuze și, Penny este candidata ideală. Când ajunge să își ia certificatul de naștere de la ghișeul pentru evidența populației, Penny descoperă că fusese înfiată. De ce tăcuseră ai ei atâția ani? De ce o mințiseră?
Paralel cu povestea celor din familia Shaffer, aflăm și despre lupta pe care o duce domnul Jacob Mendel, un evreu care își pierduse credința. Soția lui pierise în același accodent cu soția lui Eddie Shaffer și domnul Mendel nu își mai găsea liniștea. Pierderea soției fusese amplificată de posibilitatea dispariției lui Abraham, singurul lor fiu. Acesta fusese trimis în Ungaria pentru a studia învățăturile lui Ha-Șem (Numele lui Dumnezeu) și se căsătorise acolo, avea și o fetiță. Doar că scrisorile lui încetaseră să mai vină și autoritățile nu puteau face nimic pentru mica lui familie. El avea viză de America, dar nu putuse să obțină una pentru soția și fiica lui. Cu toate că greutățile proprii îi măcinau sufletul, domul Mendel o ajută pe Esther să caute familia mamei ei. Nu își cunoscuseră rudele din partea mamei și doreau să afle mai multe detalii despre mediul în care crescuse mama lor. Dar erau oare pregătiți pentru secretele ascunse de oamenii mari?
Cum se va termina totul, dar și cum se apropie cele două familii, veți descoperi singuri dacă alegeți să citiți cartea.
Mie mi-a plăcut mult povestea! Mai ales pentru că autoarea inserează câteva obiceiuri de-ale evreilor dar și pentru că mi-e oferit un final neașteptat, unul la care abia îndrăznisem să visez.
Cartea o puteți cumpăra de la Book-House.ro.
Despre carte:
Autor: Lynn Austin
Editura: Casa Cărții
An apariție: 2012
Număr pagini: 472
Traducere: Flaviu George Rațiu
[…] mai atins acest subiect în romanul Când o lume întreagă ne desparte, dar în Umbre hăituite totul este dus la alt nivel. M-am temut, am sperat, am strâns din pumni […]
[…] mai atins acest subiect în romanul Când o lume întreagă ne desparte, dar în Umbre hăituite totul este dus la alt nivel. M-am temut, am sperat, am strâns din pumni […]
[…] nu sunt la prima întâlnire cu autoarea și am mai găsit în Când o lume întreagă ne desparte o poveste inspirată din lumea Războaielor Mondiale care au îngenunchiat lumea, nu eram […]
[…] Când o lume întreagă ne desparte a fost cartea pe care am ales-o pentru că mă ducea cu gândul la toamnă. […]
Super recenzia! Cu ceva timp in urma mi-am luat si eu cartea. Abia aștept sa o citesc!
O recenzie extrem de tentantă, felicitări! <3 Mă bucur nespus că am romanul acasă.
Bine că am cartea! Mulțumesc sufletului meu că mi-a zis ”Fă un pas!” și unui alt suflet frumos care m-a acceptat așa cum sunt. Până la urmă.. Când o lume întreagă ne desparte, sufletul ne apropie :). Mulțumesc, Anca!
[…] 11. Când o lume întreagă ne desparte – Lynn Austin (recenzie, Book-House.ro) […]
Imi place foarte mult recenzia ta, asa ca trec cartea pe listă și până atunci poate reusesc sa o citesc pe aceasta care o am.
Felicitări pentru recenzia minunată! Sună tare bine cartea.
Îți mulțumesc! :*