Mai ții minte cum ai strâns
Pumnii căuș
Și m-ai hrănit cu iubire?
Milioane de stele-ai aprins
Mi-ai dat să gust din nemurire.
Luai din izvor nesecat
În fiecare zi îmi dădeai din belșug
M-ai învățat să nu strig
Să mai stau
Să nu-mi doresc să mai fug.
Și într-o zi, ai închis pumnii strâns
Nu mi-ai mai dat
N-am mai gustat,
Izvorul tău părea înțelenit de noroi,
Nu erai tu, nu eram eu, nu eram noi.
Când a secat?
Când am căzut din zbor neîntrerupt
Și când am încetat
Să mai cunosc, chiar și pe-ascuns
Pumnii micuți, strânși căuș.
