Recenzii

Caietul cu nume pierdute – Sofia Lundberg (recenzie, editura Litera), colecția BlueMoon

Scrisă cu dragoste, spusă cu bucurie. O lectură extrem de plăcută. – Fredrik Backman

De multe ori simt nevoia de o poveste altfel. Una care să mă poarte în lumea ei fără să depună prea mult efort, fără să îmi aducă în față prim planuri pline de acțiune sau răsturnări de situație. Caietul cu nume pierdute este o astfel de poveste. Molcomă, înduioșătoare, tristă și încărcată de emoții. Nici nu știu când am întors paginile. O analizam pe Doris și mă gândeam la mine. Oare așa voi ajunge și eu?

Există o parte bună și o parte proastă în orice, chiar și atunci când trăiești mult. Partea bună îți ”permite” să asiști la cât mai multe schimbări sau să fii martorul multor evenimente în sânul familiei. Partea proastă (exceptând faptul că devii tot mai obosit și mai bolnav) constă în faptul că pierzi tot mai mulți oameni din jurul tău. Amintirile se adună în sertarul pe care nu mereu poți să îl deschizi. Peste unele se așterne praful. Altele devin la fel de neclare ca pozele alb negru de altă dată. Pe altele le privești de parcă le-ai „vedea” prima oară. Dar lista, lista aia plină de nume, rămâne la fel de vie și de ascuțită. Și se mai și mărește cu fiecare zi a vieții tale. Asiști, neputincios, la spectacolul vieții și, deși ești gata să depui armele, te agăți de fiecare zi și de fiecare om care ți-a mai rămas pentru a nu pleca.

„Povestea vieții lui Doris este fascinantă, iar personalitatea ei puternică și perlele sale de înțelepciune constituie esența cărții. […] Fanii lui Fredrik Backman vor îndrăgi cu siguranță acest roman.“ – Publishers Weekly

Doris a trăit destule de-a lungul celor nouăzeci și șase de ani ai săi. A adunat, în caietul special cu coperte roșii, adresele oamenilor care au însemnat ceva în viața ei. Adresele și numerele de telefon unde era sigură că putea da de ei în caz de nevoie au fost anulate cu o singură linie și un cuvânt: MORT/MOARTĂ. Un singur cuvânt care anula tot ce însemna viața aceea pentru lume, dar nu anula ceea ce trăise Doris alături de ea.

Pentru că starea ei se degrada pe zi ce trece, Doris încearcă să adune toate amintirile ei și să i le lase nepoatei sale. Atât mai avea pe lume bătrânica noastră. O cutie veche și prăfuită plină cu scrisori, un caiet cu coperte roșii plin de nume de oameni morți și dragoste, dragoste pentru cea pe care o crescuse ca pe fiica ei.


„Relațiile pe care Doris le stabilește de-a lungul vremii, de la artistul chinuit care-i devine prieten pe viață la tânărul charismatic pentru a cărui iubire Doris înfruntă pericole uriașe în încercarea de a-l găsi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prind viață în mod desăvârșit în acest roman încântător și nostalgic.“ – Booklist

Doris este o persoană blândă și o prezență extrem de caldă și de blândă. Mi-am putut închipui toate etapele din viața sa, de la fata în casă la modelul parizian și la tânăra care luptă pentru dragostea ei. Oricum ai privi-o, viața lui Doris nu a fost deloc bună. Un zbucium continuu, un du-te vino dictat de vremurile pe care le trăise.

Am remarcat ambiția ei și dorința de a răzbi în viață. Pierduse multe clipe importante, își încălcase propriile valori, dar nu renunțase niciodată la luptă. S-a îndrăgostit o singură dată în viața ei și a rămas fidelă acelei povești. A așteptat întreaga viață ca bărbatul iubit să revină la ea. Nu am simțit o clipă de regret din partea ei. Mie mi-a părut rău. O persoană atât de caldă ca ea merita să trăiască dragostea, să aibă o familie și să își mângâie proprii nepoți.

E greu să vorbești despre Doris ca despre un personaj. Pare atât de reală încât, la sfârșitul cărții, îți vine să o îmbrățișezi, să mergi la ea, să te așezi confortabil pe un fotoliu în casa aia care miroase a viață și a timp, să iei o ceașcă pictată, plină cu ceai, și să o asculți ore în șir povestind. Patina timpului nu face altceva decât să șlefuiască viețile noastre. Numai de noi depinde dacă rezultatul va fi unul frumos sau unul mai puțin plăcut.

Despre Caietul cu nume pierdute nu vreau să vă spun prea multe. Este o carte din aia în care trebuie să te pierzi pentru câteva ore. Exact ca o amintire intimă pe care nu vrei să o împarți cu multă lume pentru că și-ar pierde din frumusețe. Este o poveste de viață, o lecție despre iertare și dragoste, o lectură numai bună pentru un weekend ploios.

Descrierea cărții:

Doris, o bătrână de nouăzeci și șase de ani, locuiește singură în apartamentul ei din Stockholm. Are puțini vizitatori, dar convorbirile săptămânale pe Skype cu Jenny, nepoata ei din America, sunt un motiv de mare bucurie și îi amintesc de vremea tinereții.

Când era copilă, Doris a primit de la tatăl ei o agendă, un caiet cu coperte roșii în care a trecut numele tuturor celor pe care i-a întâlnit și i-a iubit de-a lungul anilor. Răsfoind caietul și revăzând numele aceor oameni de mult dispăruți, Doris simte nevoia de a-și rememora trecutul.

Va reuși ea oare ca, scriind despre experiențele ca servitoare în Suedia și model în Parisul anilor ’30, despre fuga în Manhattan în zorii celui de-al Doilea Război Mondial, să o ajute pe Jenny, marcată de o copilărie dificilă, să dezvăluie secretele familiei lor și să privească spre viitor? Și ce s-a întâmplat cu Allan, bărbatul pe care Doris l-a iubit întreaga viață?…

Sofia Lundberg (n.1974), jurnalist și fost redactor de revistă, a debutat cu senzaționalul roman Caietul cu nume pierdute, carte publicată sau în curs de publicare în peste 25 de țări. Apreciată de critici pentru abilitatea de a-și cuceri cititorii cu poveștile ei despre iubire și pierdere și de a-i purta în călătorii extraordinare prin timp și spațiu, Lundberg este noua stea a ficțiunii romantice scandinave.

15 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *