Café gourmand face parte din categoria cărților pe care mi le-am dorit tare mult. Fără alte explicații sau motive, cărțile acestea îmi zumzăie în suflet zile la rând. Mă îndrăgostesc de detalii, de un rând găsit după o răsfoire în grabă. Sau simt o chemare pe care nu o pot explica.
E drept, trebuie să vă recunosc și vouă asta, spre Marius m-a condus Ioana, soția lui. O știam, o urmăream prin emisiuni, materiale, interviuri sau cluburi de carte. Și o simțeam ca o insulă de tihnă și lumină. Ioana are timp. Și dragoste pentru cărți. Și vorbește despre ele de parcă ar contribui la fiecare. Cu măsură, cu implicare, cu pasiune. Și mi-am promis atunci că o voi urmări oricând voi putea. Mă fermecase legătura și complicitatea dintre ea și fiica ei. Și am știut că așa vreau să arate și relația mea cu fetele mele. Așa am ajuns la Marius. M-am întrebat (cine nu o face?) cine este soțul ei și mi-am închipuit cum ar fi o seară în sânul familiei lor. Și Marius mi-a răspuns, cumva, prin cartea asta.
Café gourmand… le café est le moins important
Cafeaua este importantă. Și mai importanți sunt și oamenii alături de care o savurezi. Dacă e să mă întrebați pe mine, deși nu sufăr de vreun complex de inferioritate sau ceva asemănător, Marius Constantinescu nu se numără printre oamenii cu care eu aș bea o cafea. De ce? Pentru că vede lumea în filtre prea complexe pentru gustul meu. Deși cartea lui seamănă cu un tango printre amintiri, la fel de seducător și de pasional precum tangoul argentinian, m-am simțit străină de acest „dans”.
E și firesc să mă simt așa, ar spune unii. Doar nu frecventăm aceleași cercuri sociale și nici nu împărtășim aceleași gusturi literare sau sociale. Mi-a plăcut să privesc, pentru câteva clipe, lumea prin ochelarii lui. Dar nu am simțit că mi se adresează și mie, nu am simțit că mă pot potrivi în vreun instantaneu. M-am simțit străină și m-am bucurat numai de momentele în care Marius a scris atât de frumos despre Ioana, despre parfumuri și despre operă. Cumva, fără să jignesc pe cineva, cartea asta nu se adresează oricui.
Parfumuri, momente, operă, ikigai.
Ikigai. „Într-o decriptare simplistă, ar însemna motivul specific pentru care ceva există sau sursa principală de bine din viața cuiva”. Cred că Marius a compus cartea asta din motivele sale de bine. Și cred că, alcătuită așa, cartea asta ne arată momentele definitorii, liniștite și fericite din viața autorului.
M-am bucurat că nu este o carte „clasică”, dacă pot spune așa. Că nu ai putea să te așezi la un birou și să îți aduci aminte exact de stări, de momente, de întâmplări. Așa, frunzărind prin articole și prin viață, rezultatul este mult mai autentic, mult mai emoționant.
„Ne oprim vreodată să ne întrebăm cât timp din viață ne mănâncă gâlceava?
Stăm vreodată câteva secunde în loc să ne gândim când i-am spus ultima oară cuiva „mă bucur că ești”, oricare vor fi fost, de fapt, cuvintele alea nespuse prin care alegi să o spui?
Ești frumoasă. Ce mișto ți-a ieșit asta. Ai vorbit bine. Am emoții pentru tine și cu tine. Voiam doar să te aud. Ce bine miroși. Râd cu tine. Ești simpatic. Chiar mi se pare că ai talent. Mamă, cât de sexy poți să fii! Mi-a plăcut mult. Scrii convingător. Mă gândesc la tine. Tare cravata asta! Arăți luminoasă azi. Ai avut dreptate. Ne împacăm. Ne împăcăm?
Nu-i chiar așa de greu.”
Café gourmand. O carte cat o viață
Café gourmand este o carte despre toate zilele, dar nu pentru toate zilele. Și nici pentru toate stările. Eu am avut-o pe noptieră și am citit câteva pagini, atunci când am avut nevoie sau când am simțit să o fac.
„Cartea aceasta aș vrea să funcționeze așijderea. Să degustați fără pretenția de îmbuibare și să treceți de la dulce la acrișor și de la pufos la consistent în arcul a doar câteva pagini. Să fie cu bunătăți. Să luați o linguriță, două, trei una după alta, iar dacă, înainte de a patra, vreți să vă opriți și să schimbați gustul, s-o faceți după bunul plac. E o carte a reveriilor, a nuanțelor intermediare și (mai rar, dar sunt!) a hohotelor de râs și a tristeților vesperale.
Sunt călătorii, portrete, parfumuri, amintiri și colțuri de confesiune, tablouri, concerte și spectacole, întâlniri și vagabondări pe poteci interioare. Sunt piese de mozaic care, puse împreună, desenează o cameră sufletească. Toate sunt servite, însă, în varianta dégustation. Îți place? Data viitoare iei porția întreagă. Nu-ți place? Știi de ce să te ferești pe viitor. Doar de vin și de timp să nu te ferești.“
Am pătruns într-o altă lume, guvernată de senzori, de complicitate, de esență și analiză. Nu mi-a părut rău. Deloc. I-am simțit aromele și am mai făcut un pas în afară bulei mele de confort.
Café gourmand a apărut la Editura Nemira – colecția Orion – și poate fi comandată de aici.
