Câți dintre noi am lua alte decizii dacă ni s-ar oferi șansa de a putea schimba un moment din viața noastră?

Pentru că am avut timp astăzi și fiindcă a doua carte din seria Amurg așteaptă la rând să fie citită, am profitat și am citit  Cadoul-Cecelia Ahern. Am mai citit câteva cărți de ale ei, însă pe asta recunosc, nu am știut de unde să o „apuc” după lecturarea primelor pagini.

Un fel de poveste în poveste,cartea debutează cu o scena pe cât de dramatică, pe atât de haioasă. Un puști răzvrătit aruncă în geamul sufrageriei tatălui lui,un curcan congelat. Gestul vine în urma aflării veștii că tatăl lui și familia pe care o avea acum, după ce divorțase de mama lui, nu avea să participe la masa de Crăciun. Ajunge la secție,unde ofițerul de serviciu, un om aproape de vârstă pensionarii îi oferă o lecție de viață. Ofiterul ii povestește viața unui alt om.

Lou, o data un adolescent plin de viață care se îndrăgostește până peste cap de Ruth, aflat acum la vârsta maturității, căsătorit și cu 2 copii, corporatist convins, aleargă continuu. Își dorește să parvină pe scara societății, cât și la locul de munca. Este într -o continuă luptă și își dorește sa obțină o avansare la birou.

Insa, își neglijează total soția pe care altădată o adora, copiii, care ajung să nu îl mai cunoască și părinții. Orice alt lucru de la birou este mai important ca familia, promite copiilor constant că va face parte din viața lor, însă alege întotdeauna munca.

Acțiunea se petrece în jurul sărbătorilor de iarna și probabil cuprins de magia lor, într-o dimineață, se oprește să ofere o cafea unui cerșetor de lângă clădirea de birouri. Întrucât era primul care ajungea întotdeauna la serviciu, se lasă prins într-o discuție cu omul străzii, în care află că acesta îi cunoștea pe corporatiști după pantofi. Așadar, află că un coleg de al lui, se întâlnea pe furis cu șeful lor, în încercarea de a” fura” promovarea. Cuprins de ambiție, Lou îi găsește un post de curier omului străzii în firmă, în ideea că ar putea observa mai multe detalii.

Gabe, cerșetorul, ajunge ca o umbră pentru Lou și pare că anticipează lucrurile. Acesta îi oferă lui Lou un flacon cu pastile pentru durerea de cap, iar dupa administrare Lou se „dublează”. Un alt Lou apare și  astfel poate fi în două locuri în același timp.

Încântat la maxim, cere mai multe pastile, dar Gabe refuză. Reușește să mai găsească una pe care o păstrează într -un șervețel în buzunarul său. După ce o dă în bară în relația cu copiii și cu organizarea petrecerii aniversare a tatalui sau, Lou recunoaște că e învins, că a greșit și are nevoie de iertarea lor. Obține promovarea, iar în seara de Ajun, după o zi petrecută alături de soția lui și la 48 de ore după o croaziera alături de fratele lui, una după foarte multi ani, merge la birou, în subsol, unde locuia Gabe pentru a îi oferi un cadou,în semn de mulțumire.

Aici află că pastilele oferite nu erau magice, erau simple pastile pentru migrene, dar erau cadoul lui de Crăciun ca o a doua șansă de a îndrepta lucrurile.

Dar mai puteau fi ele îndreptate? Oare nu ajunsese prea târziu?

Dacă la început, nu m-a încântat, la final am rămas cu lacrimi în ochi și cu convingerea că lucrurile mici, dar simple contează. Cât de mult poate schimba traiectoria vieții cuiva o decizie luată într-un anumit punct?

Autoarea a surprins într-un mod remarcabil sentimentul de neputință și efemeritatea omului. Ne grăbim mereu și alergăm întotdeauna ca și cum finalul vieții nu ar veni, ne comportăm de parcă știm când nu vom mai fi iar timpul nu este dușmanul nostru, ci un aliat de nădejde. Angrenați în cursa asta, în rutina zilnică, într-o continua competiție cu noi, cu bunurile materiale și situația economică a vecinului, uităm de fapt că mirosul de vanilie și portocală, mirosul de lapte al unui copil, cuvintele scâlciate și brațele ce te cuprind seara la culcare, sunt singurele lucruri care ne aparțin cu certitudine. Restul…ne sunt împrumutate doar. Trăiti, trăiți și nu uitați să vă bucurați de ceea ce contează cu adevărat. MINUNATA CARTE!

Cartea o găsiți la Editura All, chiar aici iar detalii despre autoare – Cecelia Ahern

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns