Luptăm pentru că suntem prea orgolioși ca să admitem că am făcut o greșeală. (pagina 565)

Cu siguranță, „Trilogia secolului” se va afla în topul celor mai bune cărți pe care le-am citit în viața mea. Nu știu de ce am ocolit cărțile, numărul impresionant de pagini nu mă sperie niciodată, nu știu de ce m-am îndoit o clipă de frumusețea lor. Ken Follett surprinde cu o mână fermă toate aspectele lumii în anii apăsați de cruzimea Primului Război Mondial.

Nici nu știi de unde să începi și unde să termini. Follett știe să dea viață personajelor, le face credibile, autentice și pline de farmec. Știe să contureze precis păturile sociale și diferențele dintre ele. Înțelege și transmite toate dedesubturile istoriei, orgoliile națiunilor care ar fi putut împiedica vărsarea de sânge, expune jocurile politice și sforile trase cu istețime de cei care nu au mai putut opri mecanismul războiului odată declanșat. Are personaje fictive care fac lucruri care s-au întâmplat sau ar fi putut să se întâmple; personaje reale care au acționat la impuls sau împinși de alții.

Indiferent că vorbim de Marea Britanie, Rusia, Germania, America sau Țara Galilor, Follett scrie și rescrie istorie.

– Toți bărbații din această țară sunt apți, în principiu, de stagiu militar. Însă nu toți bărbații au dreptul să ia parte la decizia de a declanșa un război. …

– Nu dau vina pe nimeni. Vreau să spun doar atât: un asemenea măcel nu poate fi justificat câtă vreme oamenii nu au dreptul să participe la decizia de a porni un război. (pagina 494)

Pentru cei speriați de numărul de pagini: nu aveți de ce să fiți. Vă asigur că vă veți dori să mai aibă încă pe atât (bine că mai sunt două volume). „Căderea uriașilor” are de toate: personaje reamrcabile, povești de viață, povești de pe front, istorie, dragoste. Veți fi martorii unei galerii impresionante de detalii și personaje. Veți absorbi muți fiecare întâmplare. veți avea personaje preferate, veți întoarce ochii când va fi descris măcelul din tranșee. Pentru că știe să alterneze planurile, Follett își ține cititorii „în siguranță”. Nu pune prea multă dragoste (deși eu am fost uimita să dau peste sex în cartea asta. Nu că sunt vreo pudică, dar nu îl vedeam capabil pe autor), nu înșiruie pagini de istorie și detalii militare. Știe să pondereze, să amestece, să întrepptrundă. Nici nu mai știu ce cuvinte să folosesc pentru a vă determina să citiți cartea. Se vede?

Ethel se întrebă cu teamă câte telegrame mai erau în acesta. (sac) Băiatul mergea în zigzag de-a lungul străzii, un înger al morții cu șapca de poștas.

Emoțiile sunt atât de intense și de variate încât simți cum te doare sufletul. Dragoste împărtășită pe jumătate, săruturi furate, moarte, foamete, cruzime, trupuri sfârtecate, sunte de obuze, salve de tun, răpăit de mitraliere, cozi pentru pâine, abandon, trădare, oportuniști, orgolii. Ești purtat prin toate. Strângi din pumni și din dinți, te închini și speri să nu mai fim nevoiți să trece, vreodată prin așa ceva. Războiul rupe lumea în bucăți și îngerii morții dansează pe ele. Pământul se umple de sânge și de strigăte.

Ce fel de lume era asta? Care putea fi scopul lui Dumnezeu dacă lăsa să se întâmple așa ceva? (pagina 472)

Deși am citit multe cărți despre istorie (de fapt, realizez că sunt prea puține. Ar trebui să citesc și să citim. Să nu lăsăm uitarea să se aștearnă), nu știam de episodul cu taxiurile care au purtat soldații pe front. Mi-am adus aminte de o întâmplare care a stat la baza câtorva filme istorice: în ziua de Crăciun, soldații englezi și cei germani, au ieșit din tranșee, și-au dat mână, și-au arătat poze și au discutat caramaderește. Nu știau pentru ce luptau. Mecanismul se dezlănțuise și toca în continuarea carnea soldaților săi. Era uns cu sângele lor. Conducătorii lor luptau pentru că nu își doreau să plătească cheltuielile adversarului după război. Bani plătiți în vieți omenești.

Lumina zilei îi făcu pe oameni să scoată fotografii și să le privească sau să le sărute. Părea o dovadă de sentimentalism, iar Fitz șovăi în a-i imita pe soldați, dar după o vreme o făcu. Fotografia lui îl înfățișa pe pe fiul său, George.

Jocurile politice nu mi-au fost niciodată mai clare. Dacă istoria ar fi fost spusă așa și la scoală, mulți ar fi mai atrași de această materie.

Era o oportunitate trimisă din ceruri sau poate de diavolii ce aruncau zarurile crude ale războiului. …

– Nu o să-i trimitem acasă, zise el printre dinții încleștați, o să-i îngropăm aici.

Oamenii erau singurele animale care se măcelăreau între ei cu milioanele, preschimbând peisajul într-un pustiu de cratere de obuze și sârmă ghimpată. Poate că rasa umană avea să se autodistrugă complet, lăsaând vie lumea păsărilor și a copacilor… Poate că ar fi mai bine astfel.

V-ați dat seama deja că am fost impresionată de partea istorică. Am simțit până în adîncul sufletului fiecare bătălie, aproape că am simțit încrâncenarea și am auzit ciocnirile metalice și răpăitul gloanțelor. Dar, în spatele frontului, viața își continuă spectacolul și Follett urmărește viața a cinci familii din țări și continente diferite. Le surprinde bine slăbiciunile, le intersectează uimitor destinele. O să trec în revistă numai câteva personaje, stați liniștiți, restul sunt doar pasagere și sunt ușor de reținut.

Ethel și Billy sunt copiii familiei Williams. Amândoi mi-au plăcut foarte tare! Billy este urmărit de la teisprezece ani până la soldatul care luptă pe front, ba chiar ajunge să candideze pentru o funție în partid. Integru, onest, curajos, respectuos, Billy este un personaj greu de uitat.

Ethel lucra ca menajeră în casa familiei Fitzherbert. Din nefericire, cade pradă farmecelor stăpânului casei. Are o aventură cu el și rămâne însărcinată. Alungată din postul pe care îl avea și din casa familiei sale, Ethel ajunge în alt oraș, unde luptă din răsputeri pentru a răzbi. Alături de Maud, sora contelui Fitz, luptă în cadrul sufragetelor pentru drepturile femeilor. Sufragetele doreau dreptul de vot. Ethel este un personaj autentic, credibil. Ia decizii proaste, se lasă condusă de sentimente, dar este un exemplu de curaj, forță și determinare. 

Maud este exact genul meu preferat de aristocrat. Nu se ascunde în spatele numelui și a dantelelor. Maud luptă pentru egalitate, crede în principiile ei sănătoase și nu se sfiește să acționeze. Se îndrăgostește de Walter, un băiat german, cu care se și căcătorește pe ascuns. Căsătoria lor putea lansa în aer multe supoziții. Națiunile lor erau pe picior de război. Se pare că nimeni nu va fi de acord cu dragostea lor. Maud rămâne preferata mea. Nu se abate de la ceea ce crede, rămâne fermă și luptătoare.

Fitz, contele Fitzherbert, este un alunecos și un oportunist, din punctul meu de vedere. Numele și implicarea lui în armată se pare că sunt de-ajuns pentru ca ceilalți să uite că el era căsătorit cu Prințesa Bea a Rusiei. Interesele lui erau chiar atât de transparente? Este un personaj căruia i-am dorit tot răul din lume.

Grigori și Lev ne poartă pașii în Rusia. Mama lor fusese împucată de oamenii Țarului și Grigori dorea să ajungă să vadă visul mamei lor împlinit: Rusia să devină republică, moartea lor să nu fie în zadar. Grigori este prferatul meu. Este atât de bun încât poate trece drept prostuț de cele mai multe ori. Dar este deschis, atent, grijuliu, onest. Își dorea să plece în America, pământul tuturor posibilităților și să se însoare cu Katerina, o fată pe care o salvase de poliție. Ambele visuri îi sunt luate de Lev. Lev era băiatul rău, oportunistul. Katerina este atrasă de imaginea spilcuită a lui Lev și nu dă doi bani pe iubirea lui Grigori. Lev este implicat într-o crimă și Grigori îi dă biletul lui spre America și banii strânși cu greu.

Cu toate că îi promite că va munci din greu pentru a-l chema în America și pe el, Lev uită de-a doua zi. Da, știe că va trebui să își plătească datoria, dar tot amână ziua. Noroc are cu carul, dar este prea alunecos și prea avar pentru a-i fi bine. Soarta are grijă să aranjeze lucrurile și pentru Grigori și îi va aduce pe cei frați față în față.

Sunt și alte personaje secundare, fiecare cu rolul său, dar am dorit să trasez câteva rânduri despre cele care m-au impresionat pe mine.

Cartea este una cu greutate, la propriu și la figurat. Te prinde în mrejele ei și nu i te poți împotrivi. Vrei să afli mai mult, te bucuri că ești martorul destinului lor, indiferent de curbele și obstacolele întâlnite. Mia- plăcut mult, tare mult! Abia aștept volumul doi, sunt curioasă să aflu ce îi aștepată și cum înfățișează Maestrul altă perioadă tulbure din istorie. Recomand!

Romanul a apărut la Editura RAO și poate fi cumpărat de aici.

Aparitie: 2014

Autor: Ken Follett

Categoria: Literatura Universala

Editie: cartonata

Editura: RAO

Format: 240×150

Nr. pagini: 928

Titlu Original: Fall of giants

22 COMENTARII

  1. Wow, ce recenzie faina. Sunt obsedata de cartile despre cel de-al doilea razboi mondial, insa nu stiu de ce seria asta am tot ocolit-o… probabil pentru ca m-a speriat numarul mare de pagini… si ideea de a cara dupa mine zilnic asa ceva. Trebuie sa o citesc. Merci pt recomandare.

  2. Ken Follett are un stil unic. Eşti mereu surprins de cât de repede eşti capabil să întorci pagina. Când priveşti la sutele de pagini, te ia groaza gândului că termini cartea de citit cam pe la anul. Asta până să păşeşti în poveste şi să fii incapabil din a te mai opri. Felicitări pentru recenzie!

  3. Am citit sapte dintre cartile lui Ken Follet apărute la noi ( Căderea uriașilor, Codul zero, O avere periculoasă, Pe aripi de vultur, Un loc numit libertate,Zbor periculor și Prin urechile acului). Din Trilogia secolului , doar primul volum. Nu m-a convins sa le citesc si celelalte două.

  4. O recenzie extraordinar de tentantă, felicitări! <3 Eu am pus ochii de foarte mult timp pe această trilogie, însă, nu știu de ce, încă îmi fac curaj pentru ea. Am aproape toate cărțile autorului acasă, încă necitite. Mă inspiri să ma apropii și eu de el mai repede! <3

  5. Ce îmi place recenzia ta, felicitări! Am seria de mult timp pe listă, dar încă nu am reusit să fac rost de ea, însă stiu sigur că în viitor o voi citi, pentru că subiectul este unu care mă interesează.

Lasă un răspuns