Bunicului – Anca R. #poezii
Bunicule, eu nu te-am cunoscut,
Te văd în poze, la bunica-n casă,
Bunicule, știi, tare aș mai fi vrut,
Să mă ridici tu pe genunchi, la masă.
Îmi spune tata că-ti semăn în toate,
Că am fi râs și bine ne-ar fi fost,
E greu, dar ești îngerul meu și poate,
Și moartea are-n viața asta rost.
N-am înălțat nici zmeu, nici nu mi-ai spus povești
Mi-aș fi dorit să-mi spui prin câte ai trecut,
Mă doare ca să stiu că astăzi nu mai ești,
Aș fi vrut să mă prind cu mâinile de gât.
De ce n-ai mai rămas un pic măcar cu mine?
Ca să te strâng în brațe, să-ți spun că te iubesc,
Bunicule, eu nu știu dacă ție ți-e bine,
Dar ai grijă de mine și uită-te cum cresc.
Și, vino, noaptea-n vise puțin să ne jucăm,
Să-ți spun ce am aflat sau ce-mi place să fac,
Ai vrea să vii puțin, la masă ca să stăm?
Bunicule, te rog, promit că am să tac!
Foarte frumoase versuri!
A republicat asta pe Alexandru SĂVESCU.
Dureros de frumos!
Foarte frumos!