Descriere:
Elsa are șapte ani și o inteligență tăioasă și necruțătoare care o face să fie diferită, dar și marginalizată. Singura care o înțelege și care-i cultivă aplombul este bunica, fost medic în zone calamitate, privită la rândul ei de ceilalți drept o nebună excentrică. Pentru că „toți copiii au nevoie de supereroi“, bunica inventează pentru Elsa povești unde toată lumea este diferită și nimeni nu trebuie să fie normal, iar scopul este să o pregătească pentru ceea ce urmează să afle și să i se întâmple în viață. Personajele din poveștile bunicii – care se dovedesc a fi nimeni alții decât vecinii ei de bloc – îi vor fi alături în evenimentele care o vor lua cu asalt.
Acest roman, care demolează clișeele privind normalitatea, îi va inspira negreșit pe bunici în relația cu nepoții lor și va încânta cititorii de toate vârstele. Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău este o carte despre diversitate și acceptare.
”Bunicii ne cuprind micuțele mâini doar o vreme, dar inimile pentru o veșnicie.”
Dacă aș fi avut o bunică precum bunica Elsei, m-aș fi declarat cel mai norocos copil din Univers!
” A avea o bunică e ca și cum ai avea o armată.
E privilegiul suprem al oricărui nepot să știe întotdeauna pe cineva de partea sa, indiferent de situație. Chiar și când greșește. De fapt, mai ales atunci.
O bunică e sabie și scut și e o iubire cu totul aparte, pe care niciun capsec n-o poate înțelege. Când i se zice Elsei că-i ”altfel”, de parcă asta ar fi ceva rău, când vine acasă cu vânătăi, iar directorul spune că ”trebuie să se adapteze” și că ”îi provoacă pe ceilalți copii”, bunica e de partea ei. N-o lasă să-și ceară scuze. Și nu o lasă să ia vina asupra ei. Bunica nu-i zice niciodată Elsei ”să n-arate că-i pasă, că atunci o s-o necăjească și mai mult” și nici ”să plece și să nu-i bage în seamă”. Bunica știe mai bine. Bunica înțelege mai multe. Bunica e una dintre aceia pe care să-i iei cu tine în bătălie.”
Romanul acesta mi-a ajuns până în cele mai adânci locuri ale sufletului. Am comparat amintirile mele cu cele două bunici ale mele și am putut visa pentru câteva minute cu ochii închiși. La ce? La cum este să ai o astfel de bunică.
O bunică grozavă care, atunci când tu vii trist de la școală, să aibă pregătită o poveste din Miamas (un ținut de pe Tărâmul-Aproape-Treaz, un tărâm de basm inventat de bunică, un ținut în care nu exista decât o regulă: aceea că nu există reguli. Existau doar lucruri opuse celor de pe pământ: îngerii mării, orși, regretanți și dragoni. Orice poveste care se respectă trebuie să aibă un dragon, așa zice bunica Elsei.)
Pe Tărâmul-Aproape-Treaz existau cinci ținuturi: Miamas (înseamnă ”iubesc” într-o limbă secretă), Miploris ( înseamnă ”plâng”), Mirevas (înseamnă ”visez”), Miaudacas (înseamnă ”îndrăznesc”) și Mimovas (înseamnă ”dansez”). Elsa era fascinată de acest ținut, dar numai cu ajutorul bunicii și al șifonierului magic putea ajunge acolo. În Miamas nu exista divorțul părinților ei, nu exista George, actualul soț al mamei ei și tatăl Jumătății de frate sau soră pe care mama ei îl avea în burtică. Era tărâmul unde o fetiță de șapte ani, aproape opt, putea să viseze și să se bucure de cele mai minunate povești.
La școala din viața reală, Elsa nu era fericită. În pauze trebuia mereu să alerge și să se ascundă de copiii care o agresau. Primea bilețele de amenințare doar pentru că era altfel. Toate zilele ei erau groaznice. Dar, pentru asta exista bunica. Bunica îl avea pe Renault, pe care îl conducea fără un permis valabil pe teritoriul țării lor. Și mai avea un munte de curaj și ghidușii o mie în fiecare buzunar. A intrat la Zoo la miezul nopții pentru a vedea maimuțele. Nu că i-ar fi fost dor de ele, dar o dorea veselă pe Elsa. A făcut un om de zăpadă pe care l-a îmbrăcat în haine și apoi l-a așezat ca și cum ar fi căzut un om de la balcon. Britt-Marie, acea vecină băgăcioasă gata oricând să respecte regulile și să le impună, a sunat la poliție crezând că a murit cineva. S-a dovedit că era o farsă, una pe care bunica a repetat-o la două zile, doar că de data asta omul de zăpadă era chiar ea, iar când Britt_Marie s-a apropiat … a tras o sperietură de zile mari!
Bunica Elsei era în spital. Elsa știa că era bolnavă, dar nu știa că eroina ei preferată avea cancer. Nu era drept ca Elsa să își piardă bunica, la urma urmei o cunoștea doar de șapte ani. Mai aveau atâtea aventuri de descoperit, Miamas nu își arătase toate tainele.
Dar bunica se stinge și Elsa înțelege pentru prima oară superputerea morții: nu era despre durerea pierderii, ci despre a mai găsi dorința de a mai trăi după pierdere, sau măcar de încerca să o accepți.
Aventura lor nu s-ar fi încheiat în stilul bunicii dacă nu ar fi existat o ultimă căutare de comori. Bunica îi dă o scrisoare fetiței cu misiunea de a o livra. Elsa știa că vor fi niște expedieri în lanț, dar nu era gata să rămână singură, mai ales că bunica sa îi cere iertare pentru ceea ce fusese dinainte de a fi bunica Elsei. Nici nu mai putea să ajungă în Miamas fără ea.
La început, mă gândeam că voi fi dezamăgită de carte. Nu înțelegeam de ce ținuturile inventate de bunica erau tot timpul aduse în prim-plan. Înțelegeam legătura Elsei cu ele, până la urmă erau singurele amintiri pe care le mai avea de la bunica ei, dar tot nu reușeam să văd dincolo de ele. Cu toate că simțul umorului tipic lui Backman nu a lipsit, nu reușeam să mă conectez cu romanul. Asta până când Elsa începe să livreze scrisorile și să caute locurile în care ele erau ascunse. Apoi am realizat că oamenii care locuiau în același bloc oarecare cu familia Elsei, nu erau niște oameni oarecare. Exista o legătură între ei și se pare că misterul acesta poate fi dezlegat doar cu ajutorul scrisorilor și a cuvintelor de iertare însemnate în ele.
Deși blocul, după spusele Elsei, este unul oarecare, locatarii lui au caractere diferite și pestrițe. Alf este un taximetrist care pare să își târșâie picioarele mereu și care are la îndemână oricând o înjurătură, Kent și Britt-Marie erau singuri și morocănoși. El era om de afaceri, ea era mereu acasă atunci când venea el. Era obsedată de reguli și de ordine. Maud și Lennart erau furnizorii speciali de ”vise” (fursecuri și rulouri cu scorțișoară) și Lennart avea o cafea pentru orice ocazie, ba chiar lua după el oriunde o cafetieră. Mai erau un băiețel cu sindrom și mama lui (a băiețelului, nu a Sindromului – astfel de precizări le-am învățat de la Elsa), și mai era doamna cu fustă neagră și bețiva care bătea noaptea cu un încălțător de lemn în scară și le interzicea să mai facă baie. La parter locuia Amicul, un câine uriaș și în alt apartament, locuia un tip ciudat, numit Monstrul. Așadar, o adunătură pestriță de oameni, caractere și orgolii. Se ciocnesc, se atacă, dar au ceva în comun totuși. Ce? Descoperiți voi singuri!
Mi-a făcut plăcere să fac parte din lumea Elsei. Am devorat fiecare rând și am încercat mereu să găsesc legătura dintre Miamas și persoanele din blocul Elsei. M-am întrebat dacă o fetiță de șapte ani, aproape opt, va putea surprinde toate subterfugiile bunicii.
Este un roman scris atât de simplu, dar care îți oferă o complexitate de trăiri și de sentimente. Eu vă mai spun doar că nu am avut o bunică precum cea a Elsei, dar știu sigur cam ce bunica mi-ar plăcea să fiu.
Este un roman incredibil de duios și de gingaș! Este, cu siguranță, un roman pe care îl recomand cu tot dragul! Cartea am achiziționat-o de la Gaudeamus, dar am observat că a apărut și online.
[…] Britt-Marie a apărut în Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău. […]
Am tot vrut să-mi cumpăr cartea, însă am citit și alte păreri, care spuneau că este destul de copilărească și că unii ar recomanda această carte copiilor. Acum când am citit ce ai scris, parcă revin la ideea de a o achiziționa. 🙂
Acum știi cum e treabă cu gusturile. Unii nici nu au putut să o citească, alții au fost foarte incantati.
Mie mi-a placut foarte mult aceasta carte. Descrie cumva bunica perfecta. Mi-am propus sa i-o dau si mamei mele sa o citeasca 🙂
La cât m-a lovit până acuma viața – și m-a ridicat.. chiar nu mai este niciun fel de problemă.
Eu am așa o presimțire că voi plânge la cartea asta – amintindu-mi de mamaia mea, dar recenzia ta mă face foarte curioasă și nerăbdătoare..Ispită mare ești :D.
Dragă Anca, m-am bucurat să văd recenzia. Eu am citit cartea despre Ove și mi-a plăcut la nebunie, este delicioasă. A fost un deliciu să o citesc. Știu că a apărut și cartea despre bunica :), așa că am luat la cunoștință recenzia ta, dar recunosc că nu am citit-o, pentru că vreau să încep să citesc cartea fără nici un fel de feedback. Scuze. Dar mă bucur că ai citit-o și felicitări pentru recenzie. Voi comenta mai pertinent după ce citesc cartea.
Este un pic diferita de Ove. Același stil umoristic, dar povestea merge in paralel cumva, ținuturile inventate de bunica pot fi dătătoare de migrene la un moment dat, dar va promit că mai târziu lucrurile se limpezesc
mi-ar placea enorm sa citesc cartea, mai ales ca am citit si recenzia ta. mi-am iubit enorm bunica, asa ca m-a facut curioasa:) nume facebook: Geanina Freaku
Chiar este o poveste emoționantă!
Urmeaza sa o primesc saptamana viitoare si eram curioasa cum ti s-a parut. Cum termin ,,Eleganta ariciului”, ea urmeaza.
Mie mi-a plăcut mult. Este grea la început și poate părea încurcată, dar ițele se vor descâlci.
Ufff, de cand vreau sa o citesc. Sora-mea are cont la bookster si poate imprumuta carti de la ei, am comandat-o de o luna si niciun exemplar nu s-a intors inca pentru ca ei sa mi-o trimita. Si tot o astept, pentru ca pare atat de fainaaaaa. 🙂 Ma bucur ca ti-a placut.
Mie mi-a plăcut super mult! Sper sa îți placă și ție!
Chiar m-ai facut curioasa,din nou. Deja am trecut-o pe lista. Si eu am avut o bunica super,din pacate nu mai e. Cred ca orice copil are cate o bunica super. Felicitari pentru recenzie. Te pup
Îți mulțumesc mult! Este o carte cu un mesaj minunat. Poate părea plictisitoare la începutul, dar toate se vor lega.
Bravo, Anca! Mă bucur foarte mult că ți-a plăcut! O am din luna decembrie în bibliotecă și vreau ca în acest an să o citesc! La mulți ani pentru tine, pentru blog și pentru toată lumea plăcută care trece pe aici!
Am primit-o de Craciun si abia astept sa ajung la ea!
Să te bucuri de ea! La un moment dat, lucrurile pot părea neclare. Nu o abandona. Mergi înainte.
Abia astept sa o citesc si eu .
[…] Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – Fredrik Backman […]
[…] BUNICA MI-A ZIS SĂ-ȚI SPUN CĂ-I PARE RĂU – FREDRIK BACKMAN […]
[…] BUNICA MI-A ZIS SĂ-ȚI SPUN CĂ-I PARE RĂU – FREDRIK BACKMAN […]
Pare minunata cartea. Cred ca ar fi si pe placul meu.
Este un roman foarte frumos! Mi-aș dori sa fiu o astfel de bunica! :))
Imi place mult cum sună! O sa o tE lista aia fără sfârșit:)))
O sa o trec pe*
La fel este și lista mea
:))
La cate carti bune sunt, nu se poate altfel :))
Minunata recenzia ta, abia astept sa o citesc. De cand am vazut primele poze la tine am fost curioasa, dar acum, dupa recenzie, m-ai convins!
Este un roman care merita citit! Are multe de transmis. ♥️
Un subiect destul de rar abordat în cărți, dar extrem de sensibil din ceea ce ai descris tu. Felicitări pentru recenzia minunată! <3
Îți mulțumesc! Mi-ar placea să găsim tot mai des astfel de romane!
Pot simti cat de mult te-a impresionat!
Vreau si eu sa descopar cartile scriitorului. Multumesc pentru prezentare! <3
Merita cunoscut și citit!
Pare o carte chiar interesanta. Eu chiar stiu cum e sa ai o bunica grozava. Dumnezeu sa mi-o tina inca mult si bine alaturi! Pentru mine, bunica materna imi este bunica, mama, sora si prietena. Este sprijinul meu, este prima persoana pe care o sun cand am vesti bune si prima la care plang. Ca si bunica Elsei, si bunica mea a fost in spital dupa ce am dat eu Bacalaureatul, s-a presupus ca ar avea cancer. Am avut norocul sa fie gresita supozitia si a iesit cu bine totul. Dar am suferit 3 zile cat pentru o viata, crezand ca exista riscul sa o pierd. Multumesc pentru recomandare, cred ca voi lua si eu cartea.
Ce bucurie trebuie sa fie bunica ta! Multa sănătate!!!
Da, este! Multumesc!
Se pare ca ai mers pe instinct si bine ai făcut. Îmi pare rau ca nu mi-am luat-o si eu.
Mi-a plăcut mult, mult!
Eu am trecut cartea pe lista.