Buna fată rea – Alice Feeney, recenzie

Buna fată rea este romanul asupra cărora ne îndreptăm atenția zilele acestea. Și nu știți cât sunt de curioasă în legătură cu părerea colegilor de la Crime Club!

Alice Feeney a surprins publicul cu poveștile sale pline de suspans, cu răsturnările nebune de situație și personajele afectate de trecutul, alegerile și convingerile lor. Personal, am crezut că Alice Feeney nu mă va mai putea surprinde. Însă, spre surprinderea mea, Alice Feeney mi-a livrat un roman care nu știu dacă s-a desfășurat în ritmul inimii sale sau în ritmul inimii mele. S-au confundat gândurile, s-au amestecat planurile, s-au zugrăvit amintirile și s-au gravat, cu răbdare și precizie, citatele direct în inimă.

Poate că nu am întâlnit întunericul din celelalte povești, nici pericolul, nici tensiunea. Dar Alice Feeney a fost la înălțime din punct de vedere al emoțiilor surprinse, al legăturilor surprinzătoare, al metodelor prin care a lăsat adevărul să-și sape calea spre lumină. Emoțional, pot să spun că Alice Feeney m-a cucerit, m-a alinat și m-a vrăjit. Iar asta, din punctul meu de vedere, demonstrează că încă mai are multe lucruri de spus, multe povești de țesut, multe istorii de brodat.

Lecții, adevăruri și polițe neplătite

Mi-am dat seama de la început că voi avea de-a face cu o poveste în straturi. Dar nu am putut anticipa impactul pe care-l va avea subiectul abordat asupra mea. Întotdeauna mă ating poveștile acestea legate de traume, de relații găunoase și ruperi de realitate, de ritmul cu care unii sunt obișnuiți.

„Iubirea dintre o mamă și o fiică e ca un contract semnat cu cerneală invizibilă, dar termenii și condițiile variază. Toată lumea are o mamă, dar nu toată lumea are parte de iubirea de mamă.”

Deși nu m-a deranjat ceva într-un mod anume în ceea ce privește acțiunea sau subiectul ales, pot doar să spun că am simțit că tot ce s-a sedimentat în legătură cu ele nu a ajuns la un preaplin, nu la acea senzație de complet pe care o caut. Dar, din punct de vedere emoțional, din punct de vedere al impactului unor cuvinte, din punct de vedere al încărcăturii sufletești, am simțit că Alice Feeney s-a întrecut pe sine. A surprins, cu o naturalețe care m-a frapat, frumosul și greul din relația părinte-copil (și nu numai).

Căutări și răspunsuri

Desigur că vor exista voci care vor spune că și-au dorit o acțiune mai palpitantă, cu mai multe spații de manevră, cu mai multă esență sau mai mult suspans. Pentru mine, cea care a privit în cartea asta mai mult în suflet decât în jurul său, acțiunea a trecut pe locul doi, primând astfel legăturile dintre cei implicați, bazele pe care s-au țesut mai apoi tapițeriile de minciuni, secrete și dureri.

„Lumea e plină de oameni care sunt buni la a fi răi și de oameni care sunt răi la a fi buni.”

Iar personajele lui Alice Feeney se înscriu în ambele tabere: prea bune la a fi rele, prea rele la a fi bune. Povestea nu ne lasă deloc să uităm asta, scoate ce e mai rău din sufletul fiecăruia; expune putregaiul, vina, regretul, întunericul.

Mi-a fost clar că nu mă voi putea lega sufletește de niciun personaj. Că voi ridica din umeri și le voi privi strâmb, ventilată deja de toate mărturisirile, de toate umbrele trecutului.

Însă, așa cum sigur vi se va întâmpla și vouă, nu vedeam care ar fi legătura dintre răpirea unui copil, dispariția unei bătrâne dintr-un azil de bătrâni, viața unei îngrijitoare și moartea unei alte femei. Era acolo un liant, ceva care le împingea permanent unele spre altele, doar că nu îndrăzneam să enunț concluzii, nu îndrăzneam să mă joc atât de tare cu destinele lor. A avut grijă de asta Alice Feeney. A trasat hărți ample, pline cu obstacole, alegeri, rele intenții și gânduri sincere. Le-a amestecat dincolo de orice presupunere și le-a lăsat să joace după planul bine pus la punct. Apoi, ca un maestru păpușar desăvârșit, a privit de la distanță urmările, a presărat amar și speranță peste urmele lăsate de viață și de concursul de împrejurări nefericite.

Buna fată rea – fiecare om are ceva de ascuns

„Hărțile din creierul nostru care ne indică drumul către fericire și tristețe sunt toate opera noastră. Nu ne trezim cu viețile gata trasate, noi sunt suntem cartografii propriului destin. Copiii știu doar să iubească, până când lumea – sau mamele lor – îi învață să urască.”

Buna fată rea este un roman care urmărește îndeosebi legătura dintre mame și fiice, iubirea care construiește poduri sau tăcerea care sapă prăpastii adânci. Pas cu pas, dincolo de temele abordate, Alice Feeney reușește să construiască arcuri peste timp, să împletească frânturi de adevăr și sclipiri de minciuni, să așeze întâmplările după bunul plac al ascultătorului, să creioneze pe loc drumuri și destine.

Deși mi-a fost teamă să mă apropii de personaje, am avut o preferată. Poate chiar două. Apoi, spre final, acolo unde simțeam deja că pot înghesui culorile curcubeului, am lăsat garda jos și nu am mai judecat. Am primit doar ce mi-a fost dat, mi-am agățat gândurile de aripile unei buburuze și m-am încărcat cu liniștea și pacea resimțită. Poate că nu avea să dureze, poate că pacea avea să fie doar o pojghiță subțire peste o durere prea adâncă, dar eu am sperat. Și speranța nu mi-o poate lua nimeni, nu-i așa?

Buna fată rea – oameni și oameni

„Uneori oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele, așa că oamenii buni sunt nevoiți să facă rele.”

Sper să nu fiți nevoiți vreodată să faceți lucruri rele. Dar sper să citiți numai cărți bune, cărți care să trezească binele și să adoarmă gândurile mai puțin constructive. Iar Buna fată rea vă asigur că vă poate ajuta. ❤️

Dacă sunteți curioși, vă invit pe blogurile colegilor mei, acolo unde vor apărea articole dedicate: Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Falled;Analogii, antologii, Literatura pe tocuri.

Romanul a apărut la Storia Books și poate fi cumpărat de aici.

Storia, mai vrem cărți din astea!

Titlul original: Good Bad Girl

Traducere: Alina Marc Ciulacu

Suport: 336 pagini, paperback