Borgia. Păcatele familiei – Sarah Bower (recenzie, Nemira)

Cartea asta ar fi fost una bună dacă nu m-aș fi simțit pe tot parcursul celor 620 de pagini ca la un bal mascat unde toată lumea știe pe toată lumea, toți știu în cinstea cui se dă balul și cine l-a organizat. Evident, eu eram singura care venise nepregătită.

Despre familia Borgia știu prea puține detalii. Lucruri generale, informații puține despre arborele genealogic și despre relațiile politice sau de cuplu. Cartea asta a simbolizat prima întâlnire cu familia care a stârnit atâtea controverse. Regrete? Am câteva. Cartea este un vălătuc de informații care te poate lua prin surprindere. Doar dacă nu ar fi fost „aruncate” la întâmplare. Unele precizări cu referire la cariera politică a lui Cesare Valentino, precizări care nu au schimbat cumva traiectoria acestui roman, precizări pe care le-am catalogat rapid ca fiind de genul celor „de umplutură”.

Privită ca un tot, cartea este o lume a contrastelor; o scenă unde nu am putut identifica niciun personaj bine intenționat, toți având ceva de ascuns, toți urmărind un scop bine definit. Eu am rămas uimită de faptul că aceeași familie care își face griji pentru sufletul unui neconvertit la catolicism (și face totul pentru a boteza acel suflet rătăcit și a-l aduce pe calea cea dreaptă), poate da petreceri cu prostituate, petreceri care se transformă în orgii sexuale. Familia care păstrează aparențele și care merge duminica la slujbă și își pleacă genunchii pe pietrele reci și care, pe dedesubt, este aceeași familie care este mistuită de păcate, secrete și relații incestuoase.

După cum v-am spus deja, am avut impresia că sunt invitată într-un loc în care nu cunosc pe nimeni. Mi-a fost greu să pătrund în lumea aceea plină de mătăsuri, de pietre prețioase și de scrisori schimbate între amanți, dar m-am simțit mai bine având-o alături pe Esther, evreica ce urma să fie convertită și trimisă în rândul doamnelor din suita Lucreziei de Borgia. Donna Lucrezia, aceasta madonna a Italiei, este un personaj care și-a păstrat până la final un aer misterios și mi-a părut rău pentru asta. Aș fi preferat să aflu mai multe despre ea, nu prea i-am pătruns în hățișul iatacului și firimiturile oferite de autoare nu au fost îndestulătoare pentru mine. Ceea ce bănuiam încă de la începutul romanului s-a concretizat până în final și asta a sporit și mai tare curiozitatea mea. Donna Lucrezia avea doar douăzeci de ani când s-a căsătorit pentru a treia oară. Trusoul ei de nuntă conținea, pe lângă rochii și alte bijuterii prețioase, niște istorioare grozave în legătură cu moartea celor doi soți ai săi, și un copil pe care îl iubea nespus.

Esther este plăcută pe loc de Lucrezia care acceptă să îi fie nașă de botez și care îi și oferă numele de Donata Spagnola, nume sub care nu se va adăposti prea multe zile. Esther era o copilă, dar trupul ei îl îmbie pe Cesare care îi dă numele de Violante, un nume cu multe tăișuri. Violante este cea care va juca un rol important în viața familiei Borgia și, orbită de puțina atenție și bruma de încredere pe care i-o acorda Lucrezia, nu va mai ști să discearnă între bine și rău, între secretele de budoar și lucrurile bine intenționate. Lui Cesare nu îi este greu să îi sucească mințile lui Violante și fata pe care o credeam matură pentru vârsta ei, se transformă în gâsculiță îndrăgostită, una în căutare de plăceri și atenție din partea bărbatului iubit.

O singură noapte petrece în brațele lui, noapte în care primește în dar o sarcină și boala franceză, boală care îi va măcina sufletul pentru mult timp. Micuțul Girolamo, fiul lor, este acceptat în sânul familiei Borgia, dar nu este mijlocul prin care Violante poate să îl mențină pe Cesare lângă ea. Mă gândeam că refuzul lui și boala pe care o căpătase vor fi factorii care o vor maturiza pe Violante, dar am avut neplăcuta surpriză să o văd la fel de oarbă la toate uneltirile Lucreziei.

Violante este capabilă de orice pentru iubirea lui Cesare și este gata să înfrunte pe oricine ar putea să i-l zugrăvească în tonurile reci ale realității. Violante nu putea să se întoarcă acasă la familia ei, nu mai era loc acolo pentru ea. Tatăl îi murise și Eli, fratele ei, nu o vedea cu ochi buni. Devenise creștină, una din rândurile celor care îi asediaseră pe evreii din Roma și care le impuseseră acestora noi accize. Inițiativele lui Cezare aveau nevoie de toți banii care puteau fi adunați.

Din păcate, Violante a rămas până la finalul cărții o dezamăgire pentru mine. În ciuda maturității care răzbătuse în prima parte a cărții, mi-a dovedit că nu este capabila să vadă mai departe de direcțiile trasate de alții și am avut alte așteptări de la ea.

Povestea familiei Borgia nu m-a impresionat, păcatele lor sunt de nerepetat și totul mi s-a părut mult mai încâlcit decât aș fi preferat. Nu este o poveste dedicată celor necunoscători în dosarul Borgian, dacă mi-e permis să îl numesc așa, și nu de puține ori am avut impresia că se vrea prea mult de la mine ca cititor. Relațiile dintre membrii familiei sunt destul de complicate, purtarea aceluiași prenume duce la anumite confuzii și am avut impresia că am o plasă mare de descâlcit. Am reuși spre final să adun totul într-um ghem, dar nu este culoarea mea preferată și o voi uita pe undeva prin vreun coș. Traducerea a lăsat puțin de dorit, din punctul meu de vedere. Au fost construcții pe care le-am înțeles abia după a doua sau a treia recitire și nu au lipsit nici micile greșeli de editare.

Dacă mi-a plăcut? Pe de-o parte, da. E o lume alambicată, colorată și plină de trădare, de păcate. O lume în care ne este permis să aruncăm dincolo de sacralitatea oferită de straiele papale și tichiuța aceea simpatică. Aș fi preferat doar mai multă … limpezime.

Voi ați citit romanul? Ce părere aveți despre el?

Romanul a mai apărut și în altă ediție la editura Nemira, dar o prefer pe aceasta. Cartea poate fi cumpărată de aici. Vă aștept impresiile!

Despre carte:
An apariție: 2018
Număr pagini: 621 (prezenta ediție)
Traducere: Corina Mitrulescu