Block 46 – Johana Gustawsson, recenzie

De către

ianuarie 30, 2021

453

Block 46 este o carte dură, cu o poveste tăioasă, plină de amar, moarte și traume. Chiar și eu, cea ahtiată după romanele de acest gen, am strâmbat un pic din nas la anumite scene. Grele, dure, neiertătoare. Am citit de câteva ori informațiile despre autoare, voiam să fiu sigură că nu este autoare nordică. Nu este, dar scrie exact ca ei. Probabil s-a „infectat” de la al său soț.

Pe Block 46 mi-am dorit-o de multă vreme, încă de când am văzut că apare pe lista celor de la Tritonic. Am simțit eu că se mulează perfect pe sufletul meu de cititor de thrillere. Și am avut un feeling bun. Iar simțiți că vine un dar? Simțiți bine. Block 46 este un amestec de premiere (din punct de vedere literar) și lucruri mai puțin plăcute. Și mă refer strict la mine. I-am dat patru stele, să nu credeți altceva. Dar vă spun imediat și de ce.

”Țara mea e putredă până în măduva oaselor. Cum explici acest lagăr? Acest infern pe pământ? Organizat până în punctul în care cineva a calculat înălțimea tavanului de la pivniță ca să ia oamenii de acolo ca pe niște bucăți de carne? Până în punctul în care alții au creat cuptoare capabile să ardă trei corpuri deodată? Hitler nu e singur în demența lui hegemonică și de expansiune a rasei ariene; mulți, foarte mulți germani l-au urmat și-au contribuit la asta.”

Block 46 – antecamera cruzimii

Zic să începem cu părțile bune. Dacă pot numi părți bune elementele unei lumi înfiorătoare.

Ancheta nu a mai fost înfăptuită doar de poliție. Am făcut cunoștință cu un profiler. Știți voi, persoana care analizează și încadrează într-un anumit tipar un criminal (și nu numai), bazându-se pe acțiunile acestuia. Nu este o idee rea, din contră. Doar că aș fi dorit un pic mai multe informații din spectrul acestei meserii. Cum, de unde, de ce. Și toată gama de întrebări pe care un cititor o cunoaște atât de bine.

Pentru prima dată, privită din acest unghi, am citit despre cum a fost viața pentru un fost deținut al unui lagăr. Am mai citit romane care au avut ca personaje principale supraviețuitori, dar acelea erau privite din unghiul bun. Aici, Johana Gustawsson ne prezintă un soi de sindrom Stockholm, o răsturnare a situației, o preluare a țelului unui individ controlat de orgolii și interese ciudate.

”Trebuie să te gândești la această contagiune afectivă ca la o boală. Ca un cancer. Să supraviețuiești unui lagăr de concentrare este un lucru incredibil. Doar se vorbește despre barbaria din lagărele naziste, însă numai supraviețuitorii știu ce fel de terori există în spatele cuvintelor. Ca să supraviețuiască, acești deportați au trebuit să-și supună corpul și mintea, alții ar spune chiar sufletul, la torturi inumane. Acest transfer emoțional ar putea fi un mecanism de apărare.”

Îmbinând prezentul cu viața deținutului din lagărul Buchenwald, autoarea nu face decât să ne ofere o imagine dură, de ansamblu, a întregului fir al evenimentelor. Înțelegi pornirea criminalului, chiar dacă nu o aprobi, simți chiar un strop de compasiune pentru omul care a suportat tratamente inumane.

”Aleile, acel block, latrinele, SS-iștii, oriunde îți aruncai privirea, Buchenwald emana moarte. Dar încăperea asta, doar ea singură, întruchipa întreaga teroare a lagărului; acel punct final inevitabil spre care o turmă de bărbați, femei și copii înfometați și suferinzi avansau în timp ce se gândeau doar la următorul pas, la următorul minut, ca să nu se afunde de tot în nebunie.”

Asasinate similare – o lume tăiată în două

Dacă prezența unui profiler este foarte normală, ba chiar de preferat în aceste cărți, nu știu cum ar putea autoarea să mai justifice pe mai departe prezența lui Alexis Castells, o scriitoare franceză de true crime.

De data aceasta, prezența lui Alexis este justificată. Este prietena uneia dintre victimele criminalului. Are motive pentru a rezolva cazul și cunoaște suficiente detalii din viața femeii ucise. Dar, așa cum am spus, nu cred că este un personaj ușor de inserat în toate volumele următoare.

Cartea a avut multe expresii netraduse. Fără să aibă vreo trimitere la subsol. Când știu limba, mi-e ușor. Dar cu suedeza (o limbă absolut de nedescifrat pentru mine), mi-a fost greu să înțeleg și cred că a funcționat ca un arici, m-a ținut la distanță tot timpul.

Pentru că a îmbinat cele două planuri temporale, mi-a fost ușor să prind criminalul. De fapt, nici nu era de prins. Știam de la început că așa va fi, poate că nici titlul nu este cel mai inspirat. O rocadă pe la final a mai salvat situația, dar nu mi-a înlăturat gustul amar.

În timp ce un criminal avea motive să fie traumatizat, celălalt apare din senin și ni se cam impune să credem caracterul lui. Sunt de acord că nu toți devin sociopați, că unii au înclinație de la vârste fragede, dar tot nu am fost pe deplin mulțumită de explicații.

Nu mi-a plăcut absența anchetatorilor adevărați. Nu toți polițiștii au minți strălucite, dar le-am simțit lipsa aici. Avem prezențe vagi, nefinisate. Cred că acțiunea este cea care a lipsit. Autoarea s-a concentrat pe crime, scene înfiorătoare legate de criminal și lagăr și a uitat să armonizeze și restul.

Block 46 – crime și traume

Block 46 este o carte dură. Un lanț de crime, criminali odioși și amintiri tulburi. V-am spus că are pasaje pe care nu le poți citi decât cu o senzație de vomă în gât și o repulsie pe care nu ți-o poți controla. Pentru un roman de debut, Johana Gustawsson a făcut o treabă bună. A înspăimântat, a oripilat, a stârnit stări diverse, dar și-a ținut aproape publicul, l-a atras în lumea bolnavă a personajelor sale.