Biblioteca din Paris este un roman care mi-a adus la cunoștință un eveniment despre care nu știam prea multe lucruri. Au existat bibliotecari curajoși, oameni sspeciali care au sfidat moartea și trupele germane a-și ajuta abonații să se bucure de cărți. Au păstrat bibliotecile deschise, au cărat chiar ei cărțile în casele celor care nu mai apucau să ajungă la bibliotecă. Câtă dragoste pentru semeni, câta dragoste și respect pentru cuvântul scris încap în aceste gesturi? Tare m-aș bucura (și știu că nu sunt singura) ca această atenție să o mai primească și astăzi cărțile. Deși nu mai sunt bunuri „de lux” și le putem găsi peste tot, cărțile nu mai sunt la fel de căutate și de respectate.

“Biblioteca e raiul meu. Întotdeauna pot găsi un colțișor printre rafturi pe care să-l numesc al meu, în care pot să citesc și să visez. Vreau să mă asigur că toată lumea are această șansă, în special oamenii care se simt diferiți și au nevoie de un loc pe care să-l numească <<acasă>>”.

Oamenii citesc, România citește. Dar avem un număr mult prea mic de cititori în țara noastră. Și, da, unele cărți sunt prea scumpe. Știu că este un volum uriaș de muncă pe toate planurile, începând de la scriitor la editură. Doar că, puterea de cumpărare este cu mult sub limitele celor pe care le putem regăsi la nivel european.

“- Viața e o luptă. Trebuie să lupți pentru ceea ce-ți dorești.”

Biblioteca din Paris
Biblioteca din Paris

Biblioteca din Paris – trecut și prezent

Nu vreau să ating acest subiect pentru că mă întristează. Dar starea asta de tristețe nu m-a părăsit o clipă în timpul lecturii. Așa cum am spus, dureros a fost să văd permanent imaginea asta în oglindă: cărțile în trecut, cărțile în prezent. Și dureros pentru că mi-am pierdut iarăși pașii printr-un oraș zguduit de bombe și călcat de trupele nemțești. Am văzut fărâme de speranță, oameni cu suflet mare, dragoste și devotament. Nu mereu a fost ușor de citit, mai ales pentru că subiectul ăsta este mereu dureros, indiferent de unghiul de abordare.

“- Uneori, atunci când oamenii au trecut prin vremuri grele sau au fost trădați, singura modalitate prin care pot supraviețui e să taie legăturile cu persoana care i-a rănit.”

Pentru că autoarea a scris această carte din dorința de a aduce un omagiu celor care au trăit pentru cărți, a ales să urmărească puțin viața fiecărui bibliotecar care lucra la Biblioteca Americană din Paris. Mi-a plăcut povestea pe care am crezut-o pur ficțională, dar am avut emoții când am citit nota autoarei și am realizat că ei au existat, au iubit și s-au jertfit pentru o cauză nobilă.

– Iubirea o să vină și o să plece, apoi o să vină din nou. Dar dacă ai norocul de a avea o prietenă adevărată, prețuiește-o. N-o lăsa să plece.”

Din dragoste pentru cărți. Și oameni

Cea mai bună metodă prin care putem desluși trecutul este lectura. Găsim mărturii, oameni gata să povestează despre episoadele dureroase, fotografii care așteaptă să ne poarte pașii până în ziua în care timpul a fost înghețat. Lectura mai are o putere: aceea de a conecta oameni. Indiferent de rasă, de locație sau de orientare, cuvintele scrise pot face bine, pot vindeca și pot alina suferințe. Dar există un revers al medaliei în orice. Tot cuvintele pot deveni cele mai tăioase arme, pot deveni pietre pe care le aruncăm în direcția celuilalt. Și asta a învățat Odile Souchet, o femeie al cărei trecut însemna o adevărată enigmă pentru locuitorii unui orășel din Montana.

“Nu ești nimic fără principii. Nu ajungi nicăieri fără idealuri. Ești un nimeni dacă n-ai curaj.”

1983 – la mulți ani distanță de cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru unii, acest eveniment s-a încheiat, și-a câștigat locul în istorie și cam atât. Pentru alții, rănile nu s-au încheiat niciodată. Minele nu mai sunt ascunse pe teren, sunt ascunse în suflet și se numesc amintiri.

„Fii recunoscătoare pentru lucrurile pe care ți le spun oamenii, atunci când sunt gata să vorbească. Încearcă să le accepți limitele”

Lilly, o adolescentă tristă și singuratică, este pe cale să „detoneze” câteva amintiri din trecutul lui Odille. Numai că nu intuise o clipă de cât de dureroasă fusese viața lui Odile. De departe, Odile era văzută drept o femeie solitară și introvertită. Dar nimeni nu știa focul care arsese cândva în inima ei…

Pauza dintre planuri – o filă din cartea istoriei

„- Vezi cum e să-ți aperi cauza? Nu există întotdeauna soluție, dar dacă nu încerci, n-ai să știi niciodată.”

Odile a luptat întotdeauna pentru ce și-a dorit, chiar dacă pentru asta a trebuit să își înfrunte familia. Își dorea să lucreze, să se bucure de independența sa și să fie stăpâna propriilor alegeri. Odile devine bibliotecară la Biblioteca Americană din Paris și ajunge să cunoască oameni la fel de pasionați și de deschiși la minte. Leagă prietenii minunate cu abonații care le calcă pragul, mai ales cu Margaret, o tânără care nu își găsește locul în Paris. Biblioteca reprezenta acasă pentru mulți oameni, poate ajunge oare să fie și casa lui Margaret?

O însoțim pe Odile în zilele senine, dar mai ales în cele pline de durere și de gri. Viața ei se schimă radical în momentul în care Remy, fratele ei, se înrolează și o lasă singură în casa părinților. Oamenii mureau, tinerii dădeau prematur ochii cu moartea. Cum ar fi fost să îl piardă pe Remy?

Antrenată de dragostea sa pentru cărți și de gândul că fratele ei tânjea după o bucățică din ceea ce însemna normalitate, Odile se alătură celorlați bibliotecari și începe să trimită cărți soldaților de pe front. E uimitoare lupta asta a lor. Omul are din primele zile instinctul acesta de supraviețuire și are nevoie de ceva care să îi reamintească asta. Cred că dragostea pentru cei dragi și bucuria revederii au salvat multe vieți în acele zile.

Biblioteca din Paris – secrete din trecut

Odile îi împărtășea momente din trecutul său lui Lilly. Dar existau acolo lucruri despre care nu povestise nimănui. Rănise, condamnase și păstrase tăcerea. De ce? Ce o împinsese atât de departe de casă?

Fie că a iubit sau a trăit, Odile a făcut totul à la grande. Mi-a plăcut povestea, mai ales pentru că este o poveste despre cărți, dar mi-am dorit un picuț mai mult. Îmbinarea dintre planurile narative a fost una bine construită, armonioasă chiar. Personajele au fost foarte bine puse în lumină și cărțile au jucat un rol important în viața lor. I-am oferit patru stele din cinci și mă bucur să o așez pe raftul cărților bune.

Biblioteca din Paris a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici. 

Data apariției: Jun 2020
Tip copertă: Broșată
Nr. pagini: 400
Colectie: Blue Moon
Traducător(i): Simona Săsărman

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Eu mai cam o suta de pagini, am cumparat-o mai demult si nu apucasem sa o citesc. Si mie mi s-a parut interesant felul in care cineva, unii, pot privi cartile. Intreaga carte este frumoasa, este ca si cum …ai fi acolo, atunci…

Lasă un răspuns