Belgravia – Julian Fellowes ***Recenzie

Descriere:

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti… A fost odată în societatea londoneză un micuț cartier numit Belgrave. Era alcătuit numai din case luxoase locuite de familii ce aveau istorii lungi în spate și nume ilustre. Printre mătăsuri, bijuterii, rochii înfoiate și coafuri cu bucle bine definite, își făceau loc cele mai întunecate secrete și se cosea tapiseria celor mai incitante intrigi.
Sub masca politeții și a bunei educații se ascundeau de cele mai multe ori gânduri perfide și comportamente vicioase. Belgravia mustește de intrigă, răsturnări de situație și fățărnicie. Cel mai mult îmi place la romanele ce au acțiunea plasată în această epocă faptul că mă simt continuu la un bal mascat. Nu știi niciodată ce se află dincolo de privirea binevoitoare și ce spune cu-adevărat zâmbetul purtat în colțul gurii.
Autorul a scris această carte cu măiestrie. Parcă a fost martorul mut al unul bal, bal unde măștile au picat pe rând și el a fost singurul care a surprins efectul. A redat cu precizie linia subțire dintre moralitate și viciu, datorie și onoare, adevăr și minciună. Personajele lui sunt supuse testului minciunii și al timpului, timp care nu permite să se aștearnă praful și uitarea peste urzelile lor. S-a amuzat apoi teribil urmărind luptele lor și dorința de a păstra eticheta și renumele.
Viața a fost mereu alcătuită din norocoși și ariviști. Dintre cei care se lăfăiau în privilegii și cei care și-ar fi dorit un astfel de trai.
James Trenchard avea fler la afaceri. Înmulțea fiecare posibilitate și fiecare penny, devenise din furnizorul de alimente al armatei, omul care construia alături de Cubitt cele mai frumoase cartiere londoneze. Construia case pentru cei mai de vază cetățeni ai Londrei, le știa pe de rost, dar asta nu însemna că avea și acces în sălile lor de bal sau la cinele lor somptuoase. James mi-a fost simpatic. Mi-a plăcut modul lui plăcut în care alegea să nu intre în probleme, dar m-a amuzat ”disperarea” lui de a intra în lumea bună. Încerca mereu să facă rost de invitații la baluri sau la ceaiuri.
Anne Trenchard a fost personajul meu preferat. Ea era departe de toate aspirațiile soțului său. Își dorea normalitatea, îi plăcea grădinăritul și știa întotdeauna să păstreze aparențele și un mod diplomatic pentru a rezolva problemele. Anne își aprecia soțul și numai ăsta era motivul pentru care accepta plicticoasele ceaiuri de la ora cinci sau apariția în vreo sală de bal. Știa că nu avea nimic în comun cu oamenii aceia. Nici nu își dorea asta. Toate acele norme de conduită, dedesubturi și coduri de etichetă nu erau pentru ea.
Ducele și ducesa de Brockenhurst jucau un rol important în Londra. Ducele este mai absent din tabloul cu accente de Belgravia, dar ducesa este în permanentă mișcare. Mereu atentă la etichetă, cu replici usturătoare la adresa tuturor celor care nu s-ar fi ridicat la rangul ei, Ducesa m-a uimit spre finalul cărții cu deciziile ei. Știam că în spatele figurii implacabile se ascundea și o doză de altruism. Nu numai că acceptă deciziile Mariei Grey, viitoarea ei nepoată, dar o și sprijină. La asta nu mă așteptam.
Vă întrebați ce au în comun cele două familii? Mai nimic la prima vedere. Dar, vă spun că un secret bine păstrat și niște fire invizibile le leagă numele unul de altul, chiar mai mult decât și-ar fi dorit. Numai că pentru buna funcționare a lucrurilor, o tabără trebuia să cedeze mai mult. Până unde sunt gata să coboare stindardul? Avea familia Trenchard un cuvânt de spus în fața ducesei de Brockenhurst? Greu de probat, mai ales când James se pare că a păstrat numai pentru el anumite bucăți de istorie, lucru care o determină pe Anne să se îndoiască pentru prima oară de loialitatea soțului său.
Și frâiele nu sunt ținute doar de o singură familie. Stephen și John Bellasis (fratele și nepotul ducelui), abia așteptau să devină moștenitorii întregii dinastii, așa că nu vor sta pe margine. Ce rol vor juca ei?
Belgravia este plină de oportuniști, de oameni care pentru interesul propriu ar călca peste oricine. Nu vi se pare că societatea lor semănă foarte mult cu a noastră? Eu rămân uimită de fiecare dată de viteza cu care se propagau veștile în ciuda faptului că nu erau tehnologizați. Lecturarea romanului a fost o aventură. M-am simțit și eu ascunsă după perdea în marea sală de bal încercând să dezleg firele. Să am încredere în doamna care flutură din gene? Sau în cea care își vântură evantaiul? Oare ce ar spune codul evantaiului? Mi-o transmite un mesaj?
Este o carte care m-a surprins prin toate întorsăturile ei de situație. Am rămas uimită de ce poveste poate țese un bărbat, de cum a putut reda cu atâta precizie atmosfera londoneză și codurile ei de onoare. Cu siguranță voi mai căuta și alte cărți semnate de el!
Ps: Pot să spun că mi-aș dori o continuare a acestui roman?
Mulțumesc mult editurii Nemira pentru acest exemplar! Cartea poate fi găsită pe site-ul editurii, chiar aici.