Bătălia de la Socola este o nebunie de carte! Și suntem avertizați de asta de la început:

Stați liniștită, doamnă. E spitalul de nebuni. Aici nimic nu e ceea ce pare!

Bătălia de la Socola este o satiră savuroasă. Amuzantă în primele pagini, povestea se transformă și ajunge să radiografieze o realitate amară, realitate pe care care o recunoaștem instant.

Bătălia de la Socola
Bătălia de la Socola

Pe principiul reinventat „nebuni, da mulți”, autorul se folosește de un spital de nebuni pentru a da glas unor gânduri pline de amar și resemnare. O societate în care primează lupta pentru jarul de pe turta fiecăruia, un mecanism condus după criteriul nepotism, o luptă a orgoliilor și a goanei după ciolan. Și, în mijlocul acestor întreceri, o mână de nebuni se lasă conduși de unul și mai nebun. Unul care se credea Ștefan cel Mare și voia să scoată spitalul de sub conducerea turcilor.

Nu există experiență cu adevărat mai intensă în lumea asta decât atunci când simți cum e să ai cu adevărat putere… Oamenii care pot controla puterea sunt lei. Ești leu sau ești prada lui.

Eu m-am simțit aici ca la școală. Parcă îmi auzeam profesoara: „ce a vrut să spună autorul?” Am dat la o parte motivația nebunului și ideea de neclintit asupra identității sale. Am simțit că nebunul pot fi eu, tu sau oricine a îndrăznit să lupte vreodată împotriva sistemului. Da, e nevoie de o doză de nebunie pentru a trăi în țara asta și de o doză și mai mare de a lupta contra morilor de vânt. Ca și în cazul lui Ștefan cel Mare, unii sunt ajutați, alții sunt contestați și marginalizați. Piedici apar de peste tot și încrederea în propriile forțe începe să își piardă din putere. Sau poate este doar interpretarea mea și autorul nu s-a gândit deloc să privească lucrurile din direcția asta.

Bătălia de la Socola – goana după putere

“Eu sunt Gabi, domnule director. Sunt internat aici. Am venit să vă rog să mă ajutați. Colegul meu Corbu a fost prins de turci. Trebuie să-l eliberați!”

“Ești nebun?”, urlă Spineanu, holbându-se la el. Gabi dădu din cap amărât.

“M-au mai întrebat și alții pe aici. Eu nu cred, deși uneori o mai iau razna!”

O vizită plină de pompă ministerială ne deschide ușa spitalului de nebuni. Acest prilej este și cel care ne permite să aflăm gândurile doctorului Medințu, un aspirant notoriu la funcții înalte, ciolane și picioare larg deschise. Doar că aspirațiile lui Medințu dau piept cu fricile lui Spineanu. Ei, să nu vă grăbiți să credeți că directorul era îngrozit de faptul că nu le putea oferi nebunilor o viață mai bună sau o cale spre vindecare. Aș, da de unde? Vorba aia, trăim în România și asta ne ocupă tot timpul.

Directorul era disperat. Deja putea vedea cum îi scapă viața bună printre degete. Adio contracte barosane, secretare fâșnețe și lingăi de serviciu.

Nebuni, da mulți…

Medințu voia să îl înfunde pe Spineanu. Și găsește ajutor acolo unde nici nu ar fi crezut. Pioni, nebuni, regi și regine. Și Ștefan cel Mare.

Spitalul de nebuni era un loc în care domnea haosul. Oameni aduși aici după traume puternice, internați de bunăvoie sau de familie, nebunii nu primesc decât un minim de atenție. Organizați de infirmieri numiți Pumnul și Piciorul (vă dați seama de „tratamentele” folosite, nu?), nebunii sunt lăsați la mila celor din sistem. Directorul îi folosește pentru a da bine în ochii celor de la minister și pentru a spăla niște bani prin firma soției, Medințu îi folosește pentru a pune mâna pe putere, bucătăreasa le fură mâncarea. Nu mă mai mir că i-au spus Furchiftele.

Concluzia este că nebunii au rămas de unii singuri. Pot miza doar pe mâna lor și numai prin forțele proprii își pot recâștiga poziția în ciclul vieții. Dar sabia care ar valida poziția conducătorului Ștefan cel Mare se află în biroul directorului, într-o cutie închisă cu un cod. Cum vor putea să recâștige puterea? Rămâne să aflați voi!

Bătălia de la Socola – comic de situație, dar realitate mascată printre rânduri

Mi-au plăcut mult primele pagini. Am râs mult, am râs zgomotos și m-am bucurat că am ales din teancul cărților de citit chiar cartea lui Cătălin Ioniță. Lucrurile devin tot mai serioase pe parcurs și eu am rămas doar cu o urmă de zâmbet amar în colțul gurii.

Cu personaje mai mult sau mai puțin definitorii pentru povestea noastră. Cătălin Ioniță reușește să scrie o carte în care realitatea poartă straie cernite, ia medicamente și se lasă deformată de mâini avide și minți bolnave. Un gust amar, gustul resemnării și al neputinței, al conștientizării poziției nefavorabile pe care unii o primim la naștere. Rămân în urmă toate astea și un pic mai mult.

Mie mi-a fost milă de nebuni, dar i-am și apreciat pentru nebunia cu care s-au aruncat în luptă. Întrebarea este: sunt nebuni sau ne-buni pentru sistem?

Bătălia de la Socola a apărut la Storycraft Publishing, o editură de urmărit.

 

  • Genul: Comedie
  • Editura: StoryCraft Publishing
  • Coperta: broșată
  • Format: 20 * 13 cm
  • Nr. pagini la interior: 256

3 COMENTARII

  1. Mișto. Sună bine conținutul cărții. Mulțumim de recenzie! În prima fază, îmi tot munceam memoria despre ce bătălie de la Socola poate fi vorba, că eu știam numai de ospiciul din vremea lui Creangă. Dar până la urmă, văd că e implicat Ștefan cel Mare. Deci totuși a fost bătălie 🙂 Felicitări pentru recenzie!

Lasă un răspuns