Bărbatul rătăcit – Jane Harper, recenzie

Bărbatul rătăcit și-a făcut loc încet spre inima mea. Deși nu are o acțiune fluctuantă și nici întorsături imprevizibile de situație, romanul a avut capacitatea de a mă țintui în scaun, de a-mi intriga curiozitatea și de a-mi incita simțurile. Jane Harper a reușit să-mi impregneze hainele și sufletul cu praful, ariditatea, nemișcarea și răbdarea locului în care și-a așezat acțiunea. Nimeni nu se grăbește aici. Toți oamenii își dau timp pentru a înțelege, pentru a vorbi, pentru a cunoaște.

„Am devorat-o într-o zi, este cea mai bună carte de până acum a lui Jane Harper!” – Liane Moriarty

Pentru că trăiesc la câteva ore distanță unii față de alții, oamenii sunt mai scumpi la vorbă. De parcă, de fiecare dată când se revăd, își caută cuvintele într-un izvor ascuns. De parcă au nevoie să se reconecteze la pulsul lumii, la tot ce nu înseamnă pământ, vite, moșie și garduri de reparat. I-am simțit strânși în pumnul pământului, al vitregiei vieții și al durerilor despre care nu au voie să vorbească. Sentimentele trec aici pe locul doi. Prioritare sunt nevoile pământului, ale animalelor, ale supraviețuirii.

Bărbatul rătăcit – glasul pământului

Îmi place mult cum scrie Jane Harper. Își ia timp pentru a-și ridica temelia solidă pe care să așeze întreaga poveste. Personajele sale – mai ales în romanul acesta – nu se pot încadra într-o categorie anume. Autoarea are grijă să le construiască armonios, cu defecte și calități, cu trăsături puternice și puncte slabe.

„Proza viguroasă a lui Harper și personajele dure sunt convingătoare. Un final care te lasă cu gura căscată.” – Publishers Weekly

Cel mai mult mi-a plăcut aroma locului în care a ales să-și plaseze acțiunea de data asta. Arșița dogoritoare din Queensland devine parcă un personaj complet în toată această situație și, de multe ori, am avut impresia că ținutul hotărăște până unde pot oamenii să ajungă. Ținutul este cel care îi cheamă, îi țintuiește, îi ține prizonieri sau îi omoară.

Îmi plac mult poveștile care mă pot transporta până în nucleul lor fierbinte. Și, cu ajutorul talentului scriitoricesc al lui Jane Harper, am putut simți arșița apăsătoare, am auzit ușile închise grăbit, vocile hârșâite, am simțit mâinile aspre și fețele bătute de soare și vânt. Peste toate, așa cum era de așteptat, plutea doliul, durerea pierderii unui om. Însă, dincolo de asperitățile evenimentelor, am simțit permanent că mai este ceva, că mai este o durere adânc înfiptă în viscerele acestor oameni.

Trei frați, o moarte, niciun răspuns

Pentru povestea asta trebuie să ai răbdare. Dacă nu reușește ținutul să te atragă de la început în mrejele sale, dacă nu ești vrăjit de duritatea vieții acestor oameni și de stoicismul lor, atunci ai nevoie de răbdare. Totul se dezvăluie treptat, printre fărâme de istorie personală și salturi în trecut. E nevoie de timp și de răbdare pentru a vedea dincolo de stratul bătucit de piele și de nevoi.

Oamenii ăștia erau obișnuiți să trăiască după nevoile pământului, după fusul orar dictat de caniculă. Știau cum să acționeze atunci când se dădea alarma, știau că stațiile radio nu trebuiau închise niciodată, că întotdeauna trebuia să ai cămara plină și că nu plecai la drum cu mașina fără să ai o cantitate mare de apă cu tine. Știau că, dacă ți se defecta mașină sau se întâmpla orice altceva, trebuia să rămâi acolo și să aștepți ajutoarele. Treceau câteva ore până să ajungă la tine. Dar aveau să ajungă. Nu era niciun petic de umbră pe o distanță considerabilă și căldura ți-ar fi putut deveni călău.

Moarte accidentală sau crimă?

Cam Bright știa asta. Iubea pământurile și trăise aici întreaga viață. Își atenționa soția, fiicele, mama despre duritatea vieții de dincolo de gardul proprietății. Cu toate astea, într-o zi, Cam este găsit mort în singurul loc în care era o fărâmă de umbră: mormântul păstorului. În mijlocul pustietății și cu o mulțime de legende în jurul său, mormântul păstorului reprezenta în viața tuturor localnicilor un punct de cotitură, o bornă la care se puteau raporta. Cam îl pictase și-l făcuse cunoscut întregii lumi. De ce fusese găsit fără suflare chiar aici?

Mașina lui fusese găsită destul de departe. Orice om al locului știa că nu aveai cum să pleci fără apă, fără vreun alt mijloc de transport către vreo casă din zonă. În plus, mașina era funcțională, cu rezervorul plin și portbagajul înțesat de alimente și apă. Cineva îi făcuse rău lui Cam și lista de suspecți nu putea fi prea lungă, nu aici.

„O capodoperă a genului crime. Peisajul și cultura acestui teritoriu australian izolat sunt descrise magnific, în paralel cu o poveste despre secrete de familie. Rareori se îmbină așa de bine un puzzle atât de complicat.” – People

Bărbatul rătăcit – moarte și secrete

Deși relația lor nu mai era una la fel de apropiată, cumva din cauza pământului și a tatălui lor, frații Bright vor să afle ce i s-a întâmplat lui Cam. Chiar dacă asta însemna să caute în sânul propriei familii, în secretele păstrate cu sfințenie, în adevărurile trecute sub tăcere. Mi-a plăcut mult de Nathan. Mi s-a părut un bărbat demn, cu dorința de a-și lăsa trecutul și moștenirea în spate.

Niciun frate nu este slab de caracter, veți vedea. Pentru Cam nu am simțit milă, oricât de ciudat sună asta. Finalul mi s-a părut năucitor, dar echilibrat. Karma își rotise roata, în sfârșit.

Bărbatul rătăcit este disponibil pe site-ul Editurii Trei. E de luat acasă și de citit cu răbdare, cu atenție și cu siguranța că toate polițele vor fi plătite în final.

Titlu original: The Lost Man

Număr pagini: 432

Limba originală: engleză

Traducere de Alunița Voiculescu

Anul apariției: 2023