Băiatul pierdut – M.J. Arlidge, recenzie

„Băiatul pierdut” sau cum să fierbi în suc propriu. La foc mic. Pentru multe ore. Și să continui să fierbi pentru mult timp. Pentru că finalul ăla, finalul te face să te răsucești pe toate părțile. Și să îți rozi unghiile. Și să îți faci zeci de scenarii. Să deschizi propria anchetă. Cum, cum, cum așa? Cum este posibil să fie volumul cinci mai bun decât toate celelalte? De unde atâta imaginație și sânge rece? De unde mai izvorâsc atâtea detalii și atâtea povești capabile să îți facă sângele să înghețe?

Băiatul pierdut – cea mai bună carte din serie

Ghici cine moare primul, Ghici ce-i în cutie, Casa păpușilor, Ghici cine-i mincinosul – sunt celelalte cărți din serie. 

Seria asta este una dintre preferatele mele. Ever! Mai bună de la un volum la altul, cu tente întunecate și cu personaje controversate, seria semnată de M.J. Arlidge este perfectă pentru iubitorii de senzații tari. Mă gândeam că voi învăța pe de rost tiparele scrierii lui Arlidge, dar m-am înșelat amarnic. Nu te pregătește pentru nimic, nu îți lasă indicii și nici dovezi pentru loviturile pe care urmează să le încasezi. Te trage în vârtejul evenimentelor, o cursă contra cronometru pentru aflarea adevărului. O cursă pe viață și pe moarte împotriva umbrelor care se tot ridică împotriva lui Helen Grace.

Mă uitam la carte de multă vreme, dar nu eram gata pentru ea. Când apare în peisaj Helen Grace, lucrurile încep să te consume și să te afecteze. De asta am mereu nevoie de o stare anume pentru ea. Îmi place foarte, foarte mult de inspectorul de poliție Helen Garce. Dar mă și tem pentru tot ce poartă în suflet. Deși pare o persoană dură, Helen Grace ascunde un miez vulnerabil sub un înveliș dur. Traumele ei, oamenii pe care îi pierduse de-a lungul anilor…toate astea nu au făcut decât să taie în propria-i carne. O făceau să creadă că era blestemată, că tot ce atinge va pieri mai devreme sau mai târziu.

„Helen Grace e un personaj foarte original și convingător, iar povestea complexă și ingenioasă din Băiatul pierdut îți dă fiori.” – Daily Mail

Băiatul pierdut – crimă cu sânge rece sau atac premeditat?

Îmi place tare mult să citesc cărți polițiste. Îmi place să mă implic, îmi închipui că pornesc propria ancheta și vreau să aflu dacă sunt pe urmele criminalului. Cu Helen Grace nu reușesc niciodată să mă apropii de final. Mă împiedic de pistele false, sunt atentă acolo unde nu trebuie și amestec toate dovezile.

În volumul de față, nu am putut să punctez cu degetul spre vinovat. Nu am intuit zaua care lega lanțul nenorocirilor. Am tăcut doar și am lăsat să mă doară neputința lui Helen Grace. Vulnerabilitatea ei, modul în care trecutul iubește să o prindă în colțul ringului…totul are rolul de a mă da peste cap. Îmi doream să intru în carte și să o strâng în brațe. Simțeam cât de greu îi este să deschidă ușa către trecutul ei, cât de mult avea să o doară să dărâme cărămizile din zidul pe care și-l ridicase singură.

De data asta, crimele par să se lege de trecutul ei. Jake Elder, fostul ei dominator, este găsit mort în Camerele de Tortură dintr-un club frecventat de sadomasochiști. Moartea lui fusese una violentă. Cine îi făcuse asta și de ce?

Helen Grace cunoaște protocolul. Aveau să fie căutate toate numerele și mesajele din telefonul lui Jake. Sigur se vor găsi și întâlnirile lor și colegii ei ar fi putut stabili o legătură între ei doi. Asta chiar dacă ea avusese grijă să taie toate firele care ar fi putut să o lege de viața pe care își dorea să o țină secretă. Nimeni nu trebuia să știe de nevoia ei de ședințele de dominare, nimeni nu ar fi înțeles de ce bătaia devenise singurul mod de eliberare pentru ea.

Băiatul pierdut – un sfârșit sau un nou început?

Deși deja mintea mea începuse să lucreze febril la tot ceea ce primise până atunci, jocul de-a vânătoarea nu s-a terminat aici. Comunitatea BDSM este zguduită de alte două crime violente și Helen Grace știe că nu are de-a face cu un caz izolat. Are de-a face cu un criminal în serie, capabil să își acopere urmele. Cât mai dura până începeau măștile să cadă? Cât mai era până la linșajul mediatic? Cum avea să explice viața ei secretă?

Seria asta este una de excepție, cel puțin așa este pentru mine. Loviturile se administrează constant, crimele îți dau fiori reci și motivele sunt greu de descoperit. Îmi place mult modul captivant în care cadrele sunt împletite, faptul că avem personaje stabile și că autorul urmărește îndeaproape evoluția lor. Deși alte subiecte țin „prima pagină”, M.J. Arlidge trece în revistă și micile conflicte care apar în cadrul secției. Micuțele pietre dure care scot scântei din dorința de a acapara atenția inspectorului Helen Grace. Admirația este vecină cu invidia și poate naște monștri. De când răsare soarele și până apune, multe nenorociri se pot întâmpla. Mai ales acolo unde nu te aștepți.

Băiatul pierdut – răzbunare sau coincidență?

Dacă vă întrebați ce mai face Emilia Garanita, vă spun eu. Este aceeași hienă pe care o știți (și aici vorbesc numai cu cei care au citit seria). Emilia mă uimește cu determinarea ei. Aș fi putut să o plac pentru asta. Dar nu o plac pentru înclinația pe care o are pentru a distruge și a discredita pe cei din jur, mai ales pe cei pe care i se pune pata. Emilia este alunecoasă, gata de orice compromis, capabilă de a călca pe cadavre pentru  o știre bună.

M-am bucurat de fiecare cuvânt, de fiecare pagină, de fiecare cadru. Dar finalul!!! Finalul ăsta mă va urmări până la apariția celuilalt volum. Dezvolt ipoteze, aanlizez, încerc să aflu cine va lovi primul și de unde va veni lovitura. Am vorbit mult pe lângă, dar nu vă pot oferi detalii din anchetă. E confidențială, dar aveți acces la dosar dacă alegeți să citiți seria asta.

Trei crime, lupta cu durerea, secrete care riscă să fie dezvăluite, legături care pot zgudui viețile multor oameni din oraș. Elementele cheie pentru un thriller antrenant, unul pe care vi-l recomand cu tot sufletul!

Cartea o puteți găsi pe Libmag și o puteți cumpăra de aici.

Nr. pagini: 368

Titlu Original: Little Boy Blue

Traducator: Ciprian Siulea