Aromă de august are savoare. Și este și mai puternică dacă o citești chiar în august, eu așa am simțit. Se creează altă legătură între cititor și autoarea Ioana Țigănila, autoare care își lasă deoparte cariera și luminile care sunt focalizate pe viața de persoana publică. Ioana dorește să lase moștenire aroma de august fiicei ei Cataleya, dar reușește să ajungă aproape de sufletele cititorilor care aleg să îi citească volumul. Este naturală și rămâne așa cum este ea. Deși ideile ei și felul în care sunt expuse ar putea să atragă un val de critici, am apreciat faptul că Ioana nu își transformă personalitatea pentru a fi pe placul altora.

Aromă de august este un roman jurnal, un roman confesiune. Gânduri care vin de-a valma, amintiri trezite de acțiuni prezente și emoția pe care sufletul unei femei o primește atunci când devine mamă.

Ioana Țigănila este soția cuiva, fiica cuiva, nepoata cuiva, prezentatoare de știri, femeie de cariera, dar mai presus de toate, este mama Cataleyei și viața parcă începe fix din momentul în care puiul cu bucle negre a venit pe lume. Să nu credeți că Ioana este vreo mamă care uită să fie femeie. Are noroc să poată plăti o bonă pentru zilele săptămânii și, pe deasupra, niște bunici gata să stea cu micuța atunci când tinerii părinți au nevoie de momente de respiro. Ăsta este un mare privilegiu.

Vă spuneam că romanul Ioanei poate atrage critici. Și eu i-am adus câteva. Deși am simțit legătura dintre ea și mine, am avut și aspecte cu care nu am fost de acord. Poate pentru că venim din medii diferite, locuim în orașe diferite. Și eu mi-aș dori o școală mai bună pentru copii sau o grădiniță unde să nu îmi fie sufletul rupt în bucăți atunci când îmi las copilul. Unii chiar nu au de ales și pentru câteva momente am avut impresia că ideile Ioanei le contrazic pe ale mele. Hmm, stai că nu este bine. Am avut impresia că noi facem ceva greșit. Faptul că nu avem nu știu câte grădinițe unde să mergem sau posibilitatea de a merge la al mai scump spital din capitală ne-ar plasa pe scară în dreptul categoriei „mai puțin părinți”.

Da, recunosc. Copilul meu a mâncat și dulce și cartofi prăjiți, dar asta nu înseamnă că l-am iubit mai puțin decât alt părinte pe al lui. Poate e de vină mediul din care provenim, poate sunt locuri unde încă primează regulile dictate de bătrânele satului sau de soacrele băgărețe. Știu că nu mi se adresează cartea fix mie, dar m-am simțit un pic urecheată. Eu mă simt privilegiată pentru că pot sta acasă cu copiii mei. Există sacrificiu, soțul pleacă. Nu mă număr printre mamele care pleacă să muncească în casele bătrânilor bogați din străinătate sau care culeg căpșuni pentru a le pune o pâine pe masă copiilor. Cinste mamelor care își calcă pe inima făcută cioburi și aleg să muncească. Noi am hotărât ca eu să rămân acasă. Sunt panicoasă și vreau să fiu eu cea care le pune un pansament pe rană sau cea căreia le prinde mâna atunci când ieșim la plimbare în parc. Să adorm cu mâinile lor în mâinile mele și să le număr respirațiile. Restul mai poate aștepta. Și cariera, și viața socială, și prietenii.

Atât aș avea de specificat. Suntem diferiți și avem situații economice diferite, unii au de unde să aleagă, alții nu. Legătura dintre Ioana și cititor se realizează imediat, dar eu am simțit-o un pic tensionată pe parcurs. Nu este vorba de nicio frustrare, eu sunt foarte mulțumită cu ce am și cine sunt, este vorba de faptul că eu trăiesc într-o lume în care trebuie să lupți pentru o bucată de pâine în fiecare zi. Am crescut cu lipsuri mari, mama ne purta după ea pe oriunde, asta nu a însemnat nicidecum că nu putem fi persoane independente și că facem ce am văzut acasă. Suntem mai ambițioși și știm să luptăm pentru mai mult. Iar dragostea o avem în cantitate și mai mare de dat.

Ioana ia bucăți din viața ei, toate strâns legate de luna august, și ni le oferă nouă. August, august. Ce-i cu august ăsta? Cataleya voia o înghețată cu „aromă de August” și, trebuie să recunoaștem, sună foarte bine, fie ca titlu de înghețată, fie ca titlu de carte sau film. Ioana a avut o revelație și a știut că aroma de august nu se poate pierde. Așa că a adunat frînturi de amintiri și le-a așternut în acest roman, roman pe care își dorește să îl lase moștenire fiicei ei. Și ce poate fi mai frumos? Cu siguranță sunt mult mai multe și mai personale, lucruri pe care Cataleya le va primi cu siguranță. De data asta, atât a putut să ofere. Bucățele mici, bucățele care puse laolaltă nu constituie o capodoperă literară, nici vreo lucrare cu mari pretenții, este doar un fel de reportaj altfel, unul în care nu sunt întrebări ci doar răspunsuri. Unii o cunosc pe autoare de la pupitrul știrilor, alții nu au auzit de ea și o vor căuta de aici încolo, unii vor simți legătura cu ea, alții o vor cataloga drept arogantă, chiar ea recunoaște acest lucru. Cert este că fiecare tratează diferit o carte și gusturile nu se discută. Eu o știam pe Ioana, am simțit și legătura, dar am considerat și că atitudinea ei are un strop de arogantă și de cinism. Nu strica lucrul ăsta, dar mi s-a părut că a tăiat din dulceața cărții, a ascuțit marginile rotunjite ale poveștii. Sunt curioasă să aflu și părerile voastre.

Romanul semnat de Ioana Țigănila a apărut la editura Herg Benet și poate fi cumpărat de aici.
Îi mulțumesc mult autoarei pentru exemplarul oferit și îi doresc mult succes pe mai departe!

25 COMENTARII

    • Și mie mi-ar plăcea ca autorii să nu mai explice atât de tare ce anume au vrut să scrie și să ne lase plăcerea de a îi descoperi doar prin intermediul operei lor… Parcă ar fi mai elegant așa… până la urmă, înțelegem ceea ce ne transmit, poate nu ar strica să mai lucreze puțin la mesaj dacă nu toată lumea a înțeles ceea ce se dorea…

    • Şi eu am apreciat sinceritatea Ancăi! Am simţit nevoia să nuanţez anumite lucruri. Atât! Mesajul…. aşa cum spunea şi Anca, depinde foarte tare de starea pe care o ai atunci când citeşti o carte. La fel de adevărat, depinde şi de starea pe care o ai atunci când scrii anumite pasaje. În rest, numai de bine!

    • Şi eu am apreciat sinceritatea Ancăi! Am simţit nevoia să nuanţez anumite lucruri. Atât! Mesajul…. aşa cum spunea şi Anca, depinde foarte tare de starea pe care o ai atunci când citeşti o carte. La fel de adevărat, depinde şi de starea pe care o ai atunci când scrii anumite pasaje. În rest, numai de bine!

  1. Am văzut ca e o moda cu apariția acestor cărți de parenting. Dar nu am citit niciuna care sa recomande grădinița privată. In același asentiment poți sa recomanzi excursiile in Maroc celor care trăiesc cu minimul pe economie. Doar pentru ca am avut noroc…
    Când atingi subiectul parenting, încearcă sa schimbi ceva, nu sa te lauzi cu norocul.
    Cauta linia de mijloc, nu cea de sus.
    Nu am citit cartea, dar recenzia Ancăi îmi ajunge sa nu vreau sa cumpăr cartea.
    PS: Si încă a fost prea drăguța.

    • Nu este o carte de parenting, este o carte jurnal. NU recomand nicio clipă grădiniţa privată, în detrimentul celei de stat. Eu am învăţat DOAR la stat. Realizez că este un subiect delicat. Dureros, i-a spus Anca. După comentariul tău, am recitit tot capitolul. În Aromă de august nu am făcut altceva decât să împărtăşesc experienţa mea în legătură cu acest subiect. Cât de greu a fost să găsesc o grădiniţă, cât de urât a fost la prima grădiniţă de unde am retras-o după o săptămână, cât de bucuroasă am fost că am găsit grădiniţa potrivită. Potrivită pentru noi! Nu am de ce să mă simt prost că AM AVUT NOROC să îmi pot trimite copilul acolo unde mi-am dorit. Să ştii că am văzut copii fericiţi în grădiniţe de stat şi copii trişti în grădiniţe private. Dă-mi voie să te contrazic cu excursia în Maroc! Eu am scris o carte care li se adresează şi celor care au posibilitatea să îşi trimită copilul la grădiniţe sau şcoli private, aici sau chiar în străinătate, dar şi celor care nu au de ales. Şi eu cred că e mai bine să nu citeşti cartea. Nu că m-ar deranja pe mine vreo recenzie negativă, Doamne fereşte! Ci pentru că te-ai apuca să o citeşti cu o energie proastă sau cătrănită, cum îmi place mie să spun, şi ar fi păcat să îţi pierzi timpul aiurea. Duminică frumoasă!

  2. Depinde foarte mult de starea pe care o ai atunci când citești o carte. Poate nu a fost momentul ei pentru mine, eu așa am perceput totul. Corect, jurnaliștii ar trebuie să facă mai mult și să deschidă ochii și mai mult oamenilor de rând, dar nu consider că evocarea grădinițelor scumpe și a spitalelor private sunt exemplele care pot schimba mentalități. Da, o campanie cu „mănâncă sănătos”, o campanie de informare, alte lucruri ar trebui sa fie scoase în lumină. Te felicit că ai vrut sa scrii o carte pentru fiica ta, mi se pare cel mai frumos lucru, dar a ajuns și la noi și o raportăm, fie că vrem sau nu, la noi și la experiențele noastre. Nu este numai pentru Cataleya, căci puteai să o lași în câteva zeci de exemplare pe care le puteai lua acasă și păstra până ea creste mare. Îmi pare rau că nu am fost pe aceeași lungime de unda, dar eu mi-am făcut un obicei din a scrie ceea ce gândesc, bine sau rău. As fi acceptat invitația, cu tot cu copiii din dotare. Pe data viitoare!

  3. Am primit și eu cartea, dar după o răsfoire nu prea mă atrage. Tu l-ai recomanda totuși, între alte cărți ale autorilor români?

  4. Foarte frumoasă recenzia ta. Mi-a plăcut și mie cartea. Într-adevăr la faza cu grădinița m-a pus pe gânduri, dar, deși nu am aceeași gândire și aceleași posibilități ca și autoarea, tot m-am regăsit, cumva, în cuvintele ei.

Lasă un răspuns