Apotecara pierdută m-a așteptat pe rafturile prietenilor de la Libris. Din fericire, nu am avut nevoie de serviciile ei, nu i-am lăsat vreo scrisoare pitită prin butoaiele cu grâne și nici nu îmi veți regăsi numele în registrul încărcat de moarte și substanțe otrăvitoare. Dar povestea mi-a plăcut, oricât de sumbru ar părea acest lucru, mi-a smuls chiar și câteva suspine spre final. Totuși, mai avem multe de povestit până acolo și ceva citate preferate de transcris.
„E foarte tulburător să provoci cuiva durere, Eliza, chiar și atunci când știi că este spre binele lui.”
Dacă aș fi o apotecară literară (farmacistă – scriu aici asta pentru cei care intenționează să caute termeneul apotecară), v-aș prescrie cartea asta în momentele de reading slump. Sau în serile în care aveți nevoie de o poveste ruptă din timpuri străvechi, dar care să păstreze totuși și câteva note din viața cotidiană. Aș recomanda cartea asta celor care au nevoie de o poveste pentru weekend sau celor care simt nevoia de un strop de mister.
Apotecara pierdută – granița dintre bine și rău
Sarah Penner a știut să ofere poveștii sale toate elementele cheie de care aceasta avea nevoie pentru a deveni o poveste bună. A știut exact unde să își plaseze personajele și cum să le ajute să scape basma curată. Dacă ar fi ales o altă perioadă, mai apropiată de zilele noastre, substanțele apotecarei ar fi fost ușor de depistat la autopsie. Dar și morțile pricinuite de ingerarea substanțelor ar fi fost mai puține.
„Pentru că a salva vieți cu darurile pe care ni le dă pământul, Eliza, e la fel de minunat ca magia.”
Din punct de vedere al construcției poveștii, autoarea a știut cum să îmbine planurile temporale. Cititorul trăiește și descoperă alături de Caroline, femeia din zilele noastre, detaliile din viața acesteia, dar și pe cele despre apotecara criminală. Numai că, așa cum poate nimeni nu a făcut-o, Caroline încearcă să o înțeleagă pe Nella, femeia care dăduse un meșteșug onorabil pe unul de criminal moral. Și totul începe cu găsirea unui flacon…
Complicitate, răzbunare sau sânge rece?
„Pentru multe din aceste femei, acesta este singurul loc care le mai păstrează numele, a șoptit Nella. Doar aici mai dăinuie amintirea lor. E o promisiune pe care i-am făcut-o mamei mele, să înregistrez trecerea prin viață a acestor femei, care altfel ar fi fost șterse complet de istorie. Lumea nu este blândă cu noi… Sunt puține locuri în care o femeie poate lăsa o urmă de neșters.”
Eu am găsit aici puntea dintre generații, dar și complicitatea născută între femei, indiferent de vârsta pe care o au. Nu am fost de acord cu motivul pentru care apotecara a dat moștenirea mamei sale pe substanțele otrăvitoare. Nu am înțeles de ce era de acord să presare moartea peste tot. Motivele nu erau suficient de puternice, motivația era schițată superficial. Și totuși, ea era acolo, prepara prafuri secrete, combina pudre și pulberi colorate.
Poate că Nella a folosit vreo formulă magică și m-a țintuit în poveste. Deși știam că nu voi fi de acord cu motivele ei, am suferit alături de Nella și nu am judecat-o. Primise și așa destule lovituri de la viață și nu era ușor să o văd așa, mâncată pe interior de tot răul pe care-l făcuse. M-am temut atunci când prietenia cu micuța Eliza a început să amenințe castelul ei din cărți de joc și am știut că registrul special ar fi putut deveni singurul martor al morții sale.
Povestea din Londra zilelor noastre are farmecul ei. Chiar eram curioasă să aflu despre viața lui Caroline, dar și până unde avea aceasta să-și împingă limitele. Știm cu toții că este mai ușor să uităm de problemele noastre atunci când ne concentrăm pe ale altora. Și fuziunea asta dintre planuri și povești a fost minunat pusă în scenă. Desigur, povestea lui Caroline aproape că își pierde din strălucire așezată lângă cea din trecut. Dar a avut farmecul ei și eu m-am bucurat să văd transformarea lui Caroline. Devine o femeie puternică, stăpână pe situație și pe propria viață.
Apotecara pierdută – binecuvântare sau blestem?
„Sunt o apotecară, și e datoria mea să ofer leacuri femeilor care au nevoie de ele. De-a lungul vremii, ele m-au căutat, iar eu le-am vândut exact ce aveau nevoie. Le-am protejat tainele. Le-am dus în spate poverile mărturisite mie.”
Nella își dorea să ajute femeile să scape de bărbații pe care-i aveau acasă. Dacă îi ofereau un motiv și lăsau o scrisoare secretă, femeile puteau primi pudra criminală și un nume în registrul morții. Deși știa că seamănă moartea și ar putea fi prinsă, Nella nu se putea opri. Știa că mama ei se mândrise cu micuța farmacie, că prafurile sale erau „curate” și potrivite pentru a ajuta femeile. Mama Nellei le vindeca afecțiunile fizice. Nella trecuse la cele sufletești: le ajuta să se răzbune.
Moral, Nella se făcea vinovată de câteva morți. Dar nu se simțea responsabilă pentru asta. Numai boala care o măcina pe interior o mai punea pe gânduri. În rest, nu avea regrete. Se hrănea cu aceste mici victorii. Însă, pe nepusă masă, o prietenie neașteptată atrage o atenție nedorită asupra micului său atelier. Și Nella se află în bătaia puștii. Numai că, odată cu ea, ar putea fi condamnate toate femeile din registrul special. Poate împiedica dezastrul sau timpul îi scotea crimele la lumină?
Apotecara pierdută – răzbunare, complicitate și prietenie
Apotecara pierdută are doze mici din teme mari: complicitate, prietenie, răzbunare, moralitate. Mi-a plăcut povestea, a fost neașteptată și surprinzătoare. Iar relația de prietenie care a făcut arc peste timp a fost la fel de minunată! Mi-au fost dragi personajele feminine. Fiecare dintre ele și-a adus aportul și și-a jucat cartea.
Apotecara pierdută – Sarah Penner – este disponibilă pe Libris.
Categoria: SF & Fantasy
Autor: Sarah Penner
Editura: HERG BENET
Nr. pagini: 360
Editie: Necartonata
Colectie: Passport
Traducator: Cristina Nemerovschi
An aparitie: 2022
Titlu Original: The Lost Apothecary
