Apă proaspătă pentru flori – Valérie Perrin, recenzie

Apă proaspătă pentru flori este o colecție de mari suferințe, de mici momente de bucurie și de speranță. 

Cred că ni se întâmplă tuturor să vedem cărți care ne atrag instant, fără explicații prea multe și fără motive evidente. Descrierea acestei cărți nu mă convinsese pe deplin, dar simțeam că se ascunde mult mai mult dincolo de acele rânduri. A fost o încântare când am primit-o de la Editura Litera și abia așteptam să mă pierd printre paginile ei! Apă proaspătă pentru flori ne obligă să vedem altfel viața și moartea, îmblânzește granița dintre ele și ne îndeamnă la empatie și la atenție față de cei din jurul nostru.

„Nu judeca fiecare zi după recolta adunată, ci după semințele pe care le semeni.”

Mi-e frică de moarte. Știu că asta se întâmplă cu fiecare dintre noi, dar mă tem de trecerea dintre aici și acolo. Nu am privit niciodată înmormântările din acest unghi, nu prin aceste filtre și nu prin ochii lui Violette Toussaint. M-am gândit la toate istoriile, regretele și vorbele pe care moartea le răpește. Și Valerie Perrin le-a dat glas acestora în Apă proaspătă pentru flori.

Destinul unei femei – lovituri și pierderi

Violette Toussaint este un personaj pe care îți dorești să îl îmbrățișezi, pentru care speri la mai bine și la liniște. Povestea asta ni se dezvăluie în straturi. Suntem contrariați de alegerile pe care Violette le face, ne înfiorăm atunci când vedem că lucrează ca paznic de cimitir. Dar, dacă avem răbdare să pătrundem în poveste și în sufletul lui Violette, totul capătă sens. Durerea ei devine durerea noastră, tristețea ei se insinuează în fiecare colțișor al sufletului nostru și ne mirăm de puterea ei de a răzbate prin toate pierderile și respingerile.

Și știți ce o face pe Violette și mai minunată? Violette nu se plânge. Violette își face timp pentru lacrimile altora. Le alină suferința, le ascultă tăcerea, le îngrijește lacrimile, le asimilează pierderile. Își face timp pentru vizitatori, îngrijește o grădină, notează evenimentele și este atentă la orice i-ar putea necăji pe alții.

Sunt doar câteva persoane în fața cărora Violette își deschide sufletul. Nu toți îi cunosc povestea, prea puțini se întreabă ce o face pe femeia abandonată să rămână în căsuța paznicului, îngrijind grădina și mormintele, aleile și plantele din cimitir.

Violette Toussaint – jurnalul unei vieți

Povestea de viață a lui Violette este una înduioșătoare, amestecul perfect între amar și dulce, bucurie și tristețe, viață și moarte. Dar stilul duios, tandru și cald al lui Valerie Perrin este cel care îl ancorează pe cititor în acest univers. Un portativ de nefericiri pe care se joacă note de duioșie, dragoste și sacrificiu. Cam așa aș descrie pe scurt povestea asta. Mie mi-a mers la suflet, a venit la momentul potrivit și a avut accente de dramă, mister și suspans. Rețeta perfectă pentru un preparat irezistibil. 

Violette este orfană încă de la naștere. Da, ea a dat în fiecare zi o luptă pentru supraviețuire. Adolescentă rebelă, pierdută printr-un hățiș de vicii și visuri, Violette îl întâlnește pe Philippe Toussaint (Toussaint – sărbătoarea tuturor sfinților, cunoscuți și necunoscuți în religiile romano-catolică, protestantă,anglicană. Se sărbătorește la 1 noiembrie), un bărbat matur, manipulator, șarmant și agil. Philippe este biletul către iad al lui Violette. Dulcile păcate care înfloreau în viața lor de cuplu erau stinse de aventurile și plecările lui Philippe. Dar Violette se încăpățâna să rămână alături de el. Îi datora asta unicei lor fiice.

Violette nu avusese o familie. Fusese aruncată din centru în centru, forțată să răzbată, să învețe și să iubească, să decidă și să prindă rădăcini.

„Mama nu mi-a lipsit niciodată. Doar atunci când am avut febră. Când am fost într-o stare bună de sănătate, deja crescusem. M-am înălțat dreaptă ca o prăjină, de parcă absența părinților mei mi-ar fi pus un arac drept sprijin pentru coloana vertebrală. Și acum am silueta dreaptă. Aceasta este o caracteristică a mea. Nu am fost niciodată încovoiată, nici măcar în zilele grele. Mă întreabă oamenii adesea dacă am făcut dans. Răspund că nu. Că doar viața m-a disciplinat, m-a urcat și m-a coborât în fiecare zi.”

Respingere și alinare

Respinsă și de familia Toussaint, Violette învață, alături de Philippe, să construiască o familie. Lucrează mai întâi ca paznici pentru ultima barieră de tren manuală, apoi se mută amândoi în cimitir. Deși Philippe era de familie bună, trăiau doar din veniturile lui Violette și ea era de acord cu asta. De fapt, era de acord cu tot ceea ce ținea de singurul om pe care îl iubise până atunci. Chiar dacă era nevoită să își înăbușe propriile dorințe și visuri. Nu fusese într-o vacanță, nu avusese o prietenă, nu ieșise la cafea niciodată.

Și, după ani grei petrecuți împreună, Philippe o abandonează pe Violette, o lasă singură în căsuța paznicului, printre fantomele altora și ale trecutului lor. De ce rămânea Violette aici? De ce nu își dădea voie să înflorească în alt loc?

Motivul este unul puternic, dar al naibii de greu și de dureros. Printre toate tristețile cu care dă piept în fiecare zi, Violette face loc și oamenilor calzi, prietenoși și atenți la adevărata ei fire.

Violette a trăit întotdeauna pentru alții. Exista o altă Violette în spatele zidurilor, țesăturilor și hainelor cernite. Și un om are răbdare pentru a o descoperi: Julien Seul – un comisar de poliție din Marsilia -, care are o misiune importantă: să aducă urna cu cenușa mamei sale la mormântul unui bărbat necunoscut, înmormântat în cimitirul lui Violette.

Apă proaspătă pentr flori – adevăruri dureroase.

Povestea de viață a lui Violette este emoționantă, dureroasă și înduioșătoare. Dar e plină de momente intime, de speranță și de lecții de viață. Violette este un personaj greu de uitat. Suferi și te bucuri alături de ea, îți dorești ca ea să afle adevărul despre lucrul care i-a rupt lumea în două. Merita să știe, merita să se bucure de viață și de prezent.

L-am înțeles și pe Philippe. Mai ales către final, când lucrurile au început să fie și mai clare, și mai închegate. Eu am notat câteva paragrafe pe care le păstrez pentru a le citi în momentele dificile. Vă recomand cartea! ❤️

„Nu judeca fiecare zi după recolta adunată, ci după semințele pe care le semeni.”

Apă proaspătă pentru flori a apărut la Editura Litera și o puteți primi GRATUIT astăzi dacă plasați o comandă pe site-ul lor. Ziua Internațională a cărții vine cu evenimentul Noaptea cărților deschise, reduceri de până la 80% și prețuri promoționale.