Recenzii

Anul tău perfect – Charlotte Lucas Recenzie

26063640_2015408698725835_4645490833747237209_o

De obicei, nu caut să închei sau să încep anul cu vreo carte anume. Doar că anul ăsta se pare că am avut în bibliotecă romanele perfecte. Unul pentru a-mi lua adio de la 2017 și unul pentru a-i ura ”bun venit” lui 2018.

Inițial mă gândisem că ”Anul tău perfect” este perfect deja pentru un an nou. Speram eu să ia karma ceva din pozitivitatea și din bucuria titlului și să reverse totul asupra vieții mele. Deh, v-am spus că sunt o visătoare? Când am deschis cartea am fost bucuroasă să dau peste un proverb chinezesc inspirat și încărcat de semnificații:

“Vieții nu îi mai poți adăuga zile, dar zilelor le poți da mai multă viață.” – proverb chinezesc

Surpriza uriașă a fost că acțiunea începe luni, 1 ianuarie. Pe bune? Coincidență mai mare și carte mai potrivită nici că se putea! Vă dați seama că am început cartea cu un mare zâmbet lipit de față. Din starea asta nu am ieșit până spre finalul cărții pentru că este un roman delicios precum lichidul spumos pe care l-am gustat cu toții la cumpăna dintre ani. Am avut o stare de bine, am râs, m-am bucurat și nici nu știu când am întors filele. Durerea a venit abia la final.

Pe parcursul lecturii am fost cucerită de antiteza dintre personajele centrale. El era un tip pragmatic, axat pe corectitudine și lucruri precise; ea se hrănea cu poftă de viață, cu optimism și cu nebunia dulce care amețește sufletele visătorilor incurabili.

Jonathan căuta perfecțiunea oriunde și în orice. Îi oferise o viață plină de lux și libertate fostei sale soții dar se pare că nu ăsta era secretul unei căsătorii de durată. Tot la divorț ajunseseră. Ea plecase cu fostul cel mai bun prieten al lui. Îi rămăsese doar editura pe care o conducea și simțul lui dezvoltat pentru reguli și respectarea lor.

Ai fi zis că personalitatea lui extrem de bine conturată, viața sa bine pusă la punct și fără de greșeli nu i-ar fi putut aduce ceva neprevăzut în existența de zi cu zi, mai ales la început de an. Doar că semne bune anul are! Printre cioburile sticlelor de șampanie și rămășițele petardelor folosite cu o seară înainte, Jonathan nu se abate de la obiectivul zilnic: alergarea de dimineață. Se menținea în formă și scăpa de frustrările alimentate de felicitările de bine și coșarul pe care îl agățase fosta lui soție de mânerul ușii lui.

Când găsește o pungă atârnată de bicicleta sa, Jonathan lasă simțul curiozității să îl învingă pe cel civic. Caută în pungă și este surprins când descoperă o agendă ( o agendă în epoca tehnologiei???) cu o copertă tare frumoasă. Surprizele nu se opresc aici. Agenda era pentru anul nou și era completată cu activități și gânduri pentru fiecare zi din an. Planuri, notițe și îndemnuri și niciun nume. Conștiința îl îndeamnă să ducă agenda la Biroul lucrurilor pierdute dar simțul practic îi spune că agenda va ocupa, cu siguranță, cel mai ascuns și mai prăfos loc de pe un raft. Este atras fără vreo explicație de nebunia celui care ar fi putut structura atât de meticulos un an întreg și este hotărât să îi descopere posesorul. Agenda avea înscris pe prima filă un titlu sugestiv: ”Anul tău perfect”, așa că cine știe pe cine priva de perfecțiune?

Paralel cu povestea lui Jonathan aflăm și povestea lui Hannah. Acțiunea din perspectiva fetei este datată cu două luni înainte de începutul anului. Ce legătură are asta cu Jonathan? Încă nu am aflat, dar am început să trasez o schiță.

Hannah este exact tipul de personaj care dă culoare și savoare unei cărți. Extrovertită, caldă, visătoare și optimistă. Se aruncă de fiecare dată cu capul înainte și deși adoră să facă planuri nu are răbdare să aștepte realizarea lor. Poate pe plan profesional mai avea o sursă neterminată de răbdare, dar pe plan sentimental nu excela la acest capitol.

Hannah fusese educatoare dar se lovise de carențele unui sistem nepregătit pentru cererile copiilor și ale părinților ( vi se pare cunoscut?), așa că se decide să pornească alături de Lisa în abordarea unui nou concept menit pentru ajutorarea părinților ușor disperați. Știau că sunt muți părinți care nu găseau bona perfectă, care aveau nevoie de un spațiu perfect pentru copii lor în timp ce și-ar fi oferit măcar o dată pe lună o cină doar pentru doi ( și asta vă sună cunoscut?). Dacă ideea lor legată de Gașca Copiilor lua amploare cu fiecare zi, ideea lui Hannah de familie bătea pasul pe loc. Simon, iubitul ei, era atent, drăguț și grijuliu, dar nu punea odată întrebarea cea mare. Așa că viața ei era o dulce așteptare și o nebunie cu acte în regulă la sediul Găștii.

Abia aflam să văd cum li se intersectează drumurile celor doi, Hannah și Jonathan, când…surpriză!! Am rămas cu ochii în soare fix în momentul în care totul începea să se lege. Am simțit că era incomplet. Am căutat pe Goodreads și am văzut că romanul are 577 de pagini și că cei de la Rao s-au gândit să îl împartă cumva. Nu ar fi capăt de lume, povestea a fost tare amuzantă și frumoasă, dar ar fi fost bine să știm și noi cum stăm. Pentru o clipă mi s-a spulberat ideea de început perfect de an.

Deși s-a terminat chiar când începea să mă molipsească, romanul este unul pe care l-aș asocia cu o ploaie de vară. Te răcorește, te binedispune, te relaxează. Are un stil dinamic, chiar dacă nu abundă în acțiune, un subiect destul de promițător și personaje extrem de simpatice. Cartea este perfectă pentru un weekend sau pentru un început de săptămână, că doar nu vă așteptați să vă recomand să îl păstrați pentru începutul lui 2019, nu de alta, dar sigur nu ma pică tot lunea 1 ianuarie. 🙂

După lecturarea acestui roman mi s-a conturat ideea care îmi dă putere uneori. Perfecțiunea este plictisitoare. Imprevizibilul dă culoare.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *